Nici n-au digerat bine piftiile şi sarmalele de Revelion, că liderii Opoziţiei s-au pus să combine tot felul de alianţe politice. Cap de afiş a fost în acest context liderul liberal Crin Antonescu. A negociat la un moment dat cu PSD, pentru a bate apoi palma cu PC-ul lui Felix. În următoarea perioadă se pritoceşte însă şi atragerea PSD în această alianţă antiguvernamentală. Oricum ar fi treaba, e destul de suspectă graba cu care Antonescu s-a aliat cu partidul-televiziune şi se pregăteşte să facă acelaşi lucru cu PSD. Ar fi chiar interesantă o poză cu Antonescu şi Ion Iliescu cu mâinile încrucişate în sus într-un gest al victoriei. Una peste alta, e problema lor, şi nu oportunitatea acestor negocieri face obiectul rândurilor de faţă. Ca transfer în plan local, aceste alianţe pot conduce însă la nişte mutaţii mai mult decât interesante. În primul rând, cade candidatura la Primăria Timişoara a liderului PC, Maria Grapini, care va avea de acum mai mult timp să-şi mute afacerea cu bretele şi panglici în Macedonia. Nu că ar fi contat această candidatură, dar Grapini a fost prima care şi-a anunţat oficial intrarea în cursa pentru primărie. În al doilea rând, posibila alianţă PNL-PSD îl va trimite în decor pe viceprimarul Sorin Grindeanu, care îşi dorea şi el o candidatură la primărie. Asta dacă nu se supără şi, la fel ca Ovidiu Ciuhandu (PD-L), va dori o candidatură independentă, un scenariu greu de presupus. Oricum, propteaua lui Grindeanu de la Bucureşti, Victor Ponta, pare să mai aibă un cuvânt de spus în PSD cam de acelaşi calibru cu al lui Emil Boc în PD-L. În schimb, în noile condiţii, liberalul Nicolae Robu va fi aproape obligat să accepte candidatura la primărie. Ezitant în a-şi anunţa această candidatură, Robu este singurul dintre liderii locali ai PNL, PSD, respectiv PC care nu vede cu ochi buni listele comune pentru alegerile locale. De cealaltă baricadă, PSD-istul Titu Bojin va intra, în noile condiţii, cu şanse reale în competiţia cu prietenul său din PD-L Constantin Ostaficiuc pentru fotoliul de preşedinte al CJ Timiş. Asta, fiindcă va avea în spate şi o parte importantă din voturile liberalilor din Timişoara, oraş unde PNL se află pe prima poziţie ca opţiuni de vot. În paranteză trebuie spus că e clar faptul că electoratul liberal timişorean nu va putea fi dus ca o turmă de boi să-l voteze pe Bojin, dar o parte semnificativă a lui o va face. S-a dovedit acest lucru la alegerile prezidenţiale din 2009, când mai bine de două treimi dintre votanţii lui Antonescu din primul tur l-au votat pe Mircea Geoană în turul II. Având în spate o alianţă PSD-PNL, Bojin îi va face mari probleme actualului lider al CJT. Iar dacă propunerea liberalilor ca alegerile la funcţiile de preşedinţi ai consiliilor judeţene să se facă în două tururi de scrutin va avea câştig de cauză, Bojin va deveni, mai mult ca sigur, viitorul preşedinte al CJT. Lucru pe care liderul PSD pare să-l fi conştientizat, fiind cel mai satisfăcut în declaraţii vizavi de alianţa negociată la Bucureşti.
Scrie un comentariu
10 comentarii pentru acest articol
neasteptat de slaba analiza pentru un fost ziarist de talia lui Ino Ardelean
doamna grapini? domnul grindeanu? sau doar adi? sau amandoi? sau?
Dar proverbul romanesc il stiti ? „Doi se bat si al treilea castiga”. Nu se sufla in articol nici o vorba despre PRM Timis. S-ar putea ca ei sa fie surpriza acestor alegeri locale (si la primarie si la consiliul judetean).
Chiar aşa, de partide de 2% de ce nu vorbiţi nimic? Câtz despre Bojin, Domane fereşte!
asta da gluma… prm marea surpriza. poate spre vacarescu, jebel sau gataia.
Da de blogul tineretului PRM Timis ce ziceti ?
http://www.tineretprmtimis.blogspot.com
Se pare ca presa timiseana ( cea mai democratica din tara, nu-i asa ? ) ii boicoteaza total ( vezi articolul: http://tineretprmtimis.blogspot.com/2010/12/urare-de-sarbatori.html ). Pai daca va candida unul din ei la CJ o sa-i spulbere pe cei 2 FSN-isti pe care pariaza autorul articolului („prietenii stiu care sunt aia”).
ino a scris ani de zile impotriv alui ciuhandu. zi de zi. si? rezultatul?
pana si pe site-ul asta, la sondaj, tot ciuhandu e pe primul loc:))))))
Nu stiu de unde atata bucurie ca Ciuhandu va castiga din nou. Va place orasul cum arata? Vreti sa fiti in continuare condusi de idolul meu, Cojocari? De Nicusor Miut? Poate ca ne meritam soarta.
de ce? pai pe astia ii stim si deja sunt cam speriati. stii oare cine le va lua locul? daca vin niste hahalere mai mari?
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
- Aprobare de la Guvern. Construcția stadionului Dan Păltinișanu poate începe dar, deocamdată, pe banii județului
- Constructorul pregătește înlocuirea liniilor de tramvai din Piața Traian/VIDEO
- Accident foarte grav lângă Lugoj! O persoană a murit, altele sunt rănite/FOTO
- A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
- Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive
- Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
- Complicat. Românii ar vrea să salveze „planeta”, dar ea nu se lasă salvată

Administratie
Primăria Timișoara scoate la licitație lucrările ramase neexecutate la creșa nouă din Ciarda Roșie
Citeşte tot articolul

Politica
După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Citeşte tot articolul

Sport
Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo
Citeşte tot articolul

Social
A fost semnat contractul de execuție pentru noul sens giratoriu de pe Centura Lugoj, în intersecția cu strada Tapiei
Citeşte tot articolul
Sănatate
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
Timp liber și cultură
De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii
Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
„Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
Timișul devine gazda unei noi ediții a Sunscape Festival – o celebrare a luminii, a apartenenței și a bucuriei la Sanctuarul Neolitic de la Parța
De Sfânta Maria, mare petrecere lângă Timişoara: Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană
De Sfânta Maria, mare sărbătoare aproape de Timişoara. Ruga de la Urseni
The Other You cântă pentru copiii de la Spitalul „Louis Țurcanu”
Trei zile de distracție la Iulius Town: Parada ISWinT şi concert Dragoş Moldovan, cinema în aer liber și activități pentru cei mici
Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Filmul „Ultimul ingredient”, o poveste a Banatului în competiția internațională Food Film Menu/VIDEO
Aflați secretele Timișoarei în cadrul unui nou tur gratuit organizat de Asociația Turism Alternativ
Economic
Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO
Citeşte tot articolul
Învățământ
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
Știri de ultima oră
Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo
A fost semnat contractul de execuție pentru noul sens giratoriu de pe Centura Lugoj, în intersecția cu strada Tapiei
Primăria Timișoara scoate la licitație lucrările ramase neexecutate la creșa nouă din Ciarda Roșie
Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș
Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
Aprobare de la Guvern. Construcția stadionului Dan Păltinișanu poate începe dar, deocamdată, pe banii județului
Constructorul pregătește înlocuirea liniilor de tramvai din Piața Traian/VIDEO
De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii







































Comentarii prin facebook