Adrian Cireap l-a luat pe Dorin Candea drept „recuperator”!?

Adrian Cireap, „afaceristul de la TVR Timişoara”, așa cum îi spun colegii din televiziunea publică, are zeci de contracte cu primăriile din Timiş şi Caraş-Severin. Unul dintre ei, semnat cu Primăria Sînandrei, viza executarea a două staţii de autobuz la Carani şi Sînandrei. Pentru că nu și-a primit banii, Cireap a apelat la un „recuperator” de ocazie.

Conform înţelegerii dintre părți, Blink Studio, firma familiei Cireap, trebuia să încaseze 40.000 de lei plus TVA pentru două staţii de autobuz. Stațiile sunt gata, dar Adrian Cireap nu a încasat niciun ban, pentru că actualul primar nu vrea să audă de contracte semnate de fosta administraţie. Pentru a-și recupera banii, realizatorul TV Cireap a recurs la o soluție de avarie, apelând la un „recuperator”. Nu la oricine, ci chiar la Dorin Cândea, fost director RAR Timiș, fost membru al PDL Timiș, mutat între timp la PSD.

Acum o săptămână, Cireap și Cândea s-au postat în biroul primarului din Sînandrei, pentru a cere banii. Surse demne de încredere susţin însă că edilul n-a fost impresionat de „comando-ul” care venise în vizită și a refuzat să achite vreun leu. Contactat telefonic, Dorin Cîndea nu recunoaște nimic. „Nu ştiu la ce vă referiţi, eu locuiesc în Sînandrei, dar nu am fost la primărie cu Adrian Cireap pentru a-i pune o pilă la primar. Nu ştiu de unde aveţi aceste informaţii” , spune Cândea. Și totuși, întâlnirea celor trei a fost observată de mai mulţi oameni, care pot confirma acest lucru.

În televiziunea publică este forfotă mare de ceva vreme, pentru că mulţi angajaţi urmează să fie disponibilizaţi. La Timişoara au avut loc şi mişcări de protest, organizate spontan de angajaţii TVR Timişoara. Cireap, fost lider de sindicat, a lipsit însă de la proteste, ocupat probabil cu afacerile cu panouri electorale de la Dumbrăviţa şi din alte colţuri ale judeţului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

candea recuperatoru' a spus: (octombrie 30th, 2012 at 11:27 )

Nu e pentru prima data cand infractorul asta joaca rol de recuperator. Cei care il cunosc stiu la ce metode recurge si cu cine se inhaita. k de la Brasov a fugit cu coada intre picioare dupa ce interlopii iau dat foc la casa

Programatorul a spus: (octombrie 30th, 2012 at 11:30 )

Pai cine il tine in brate pe infractorul Candea? Cine l-a adus in PSD Timis? Seful gastii adica Bojin. Poate tot el l-a si trimis la primarul din Sanandrei

vai de mama voastra a spus: (octombrie 30th, 2012 at 11:34 )

bojine, ce a recuperat candea pentru tine? vreo benzinarie, ceva? atarna greu de gat piatra cu numele candea, ai? greu atarna pana o sa-ti rupa gatu si tie, bojineeee

Bors Petru a spus: (octombrie 30th, 2012 at 12:13 )

Bojine o sa mori din cauza lu asta. O sa te duca la racoare. Grija cu borseta. Trage tot pe banda!

Ostaficiuc a spus: (octombrie 30th, 2012 at 12:13 )

Bojineee bine ca am scapat eu de Candea ca ma teroriza cu amenintarile lui. Ba ca are filme cu Pitiponcul de Alin ba ca m-a inregistrat mereu. Asa ca iti doresc auditie placuta si ai grija Dorinelul filmeaza tot. Nu mai scapi tu de el asa de usor. Ti-a trebuit benzinarie in Buzias? Nu ti-au ajuns celelalte 6, 7 sau cate mai ai prin Timis Caras si alte judete???

Borza a spus: (octombrie 30th, 2012 at 14:29 )

Il pupati in dos pe Candea

TRAZNEA DE LA COMLOSH a spus: (octombrie 30th, 2012 at 19:12 )

CE DREQ E ACOLO LA SANANDREI, TOTI SANT NEBUNI?PLM, ASA CEVA..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2

Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.