Jurnal de campanie (VI): Grapini gateste, scrie, plange si canta

Ce nu face un candidat în campania electorală? Ne-o demonstrează Maria Grapini, candidat USL pe Colegiul 3 Deputați. După ce a gătit, a scris și lansat cărți, ea s-a apucat și de cântat în timpul unui concert electoral, la care a fost prezent și Nicolae Robu. În schimb, candidatul PP-DD Marius Dugulescu povestește cu nonșalanță că trimite felicitări morților de ziua lor de vreo trei ani.

Dugulescu felicită de trei ani un mort de ziua lui

Supărat nevoie mare că demersul său de-a felicita o persoană decedată de ziua acesteia a explodat în presă, deputatul Marius Dugulescu a revenit cu câteva precizări vizavi de acest subiect. Mai bine tăcea. Astfel, el arată că nu e prima dată când trimite felicitări unor morți de ziua lor. Cât despre cazul prezentat în presă, candidatul OTV dă vina pe… familia celui decedat.

„În ceea ce-l privește pe acest băiat (fiul decedatului – n.r.) este al treilea an când familia lui primește felicitare de la mine. A așteptat trei să-mi spună că tatăl său a părăsit această lume, tocmai în campania electorală”, arată Marius Dugulescu. El se referă și la baza de date cu informații confidențiale pe care o folosește la aceste urări, afirmând că a obținut-o din diverse surse, precum Internet, strângere de semnături, audiențe.

Ceea ce e cam o mare minciună, pentru că nu-ți prea treci adresa pe Internet. De asemenea, datele obținute la strângere de semnături sunt confidențiale, fiind interzis să faci din ele o bază de date. Intervenția lui Dugulescu se termină într-un registru tragi-comic: „A fost un caz în care o familie ce se pregătea de parastas m-a sunat și mi-au (dezacordul gramatical îi aparține – n.r) mulțumit, plângând, că mai e cineva care se gândește la cel decedat”.

Grapini a plâns deja de două ori în campanie

Maria Grapini, candidatul USL pentru un scaun de deputat pe Colegiul III Camera Deputaţilor, a plâns de două ori în public de la începutul campaniei electorale. Prima oară, Grapini a plâns la lansarea cărţii ei, „Viaţa între scrieri şi transcrieri”, în mansarda Facultăţii de Arte. Ultima dată s-a întâmplat duminică seară, în sala de concerte a Colegiului „Ion Vidu”, imediat după ce femeia de afaceri a interpretat piesa „Doamne, ocroteşte-i pe români”.

S-a întâmplat într-un spectacol folcloric pe stil… play-back, înregistrat pentru a fi difuzat mai apoi pe programul Favorit, chiar de 1 Decembrie. Grapini a fost singura din spectacol care a cântat live. Oameni cu ureche muzicală mai fină susţin că doamna candidat nu prea are voce, dar încearcă. Sala s-a ridicat totuşi în picioare şi a aplaudat-o pe artista de ocazie.

Intrarea la spectacolul folcloric cu interpreţi şi lăutari, la care a asistat și primarul Nicolae Robu, a fost gratuită. Spectatorii au avut însă rol decorativ, ei au împărţit sala în trei culori: roşu, galben şi albastru, în funcţie de eşarfa primită la intrare. Robu a urcat pe scenă, s-a declarat încântat de prestația artistului de ocazie Maria Grapini și i-a îndemnat pe spectatori să voteze candidații USL.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Tina a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 16:22 )

M-am mutat de 6 ani intr-un apartament si inca ii vine felicitare de ziua lui vechiului proprietar. Dar sa ne mai lase cu felicitarile domnul traseist politic Dugulescu ca nu ne incalzesc cu nimic. Ne-ar place sa vedem in politica romaneasca oameni care sa aiba maca o farama de verticalitate cat sa nu schimbe partidele ca pe ciorapi!

unu din soarelui a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 18:55 )

si te oftici ca nu ti vine si tie felicitare ba?? Tu de ce crezi ca a plecat Dugulescu la alt partid, asa fara motiv? nu a avut loc de mafiotii pdl isti, a plecat ca el era curat, nu facea parte din gasca de corupti, fraiere ce esti. Dugulescu este cel mai cinstit si implicat in colegiul lui deputat. Va castiga fara probleme! Sic 🙂 mor fraierii de ciuda :-))

Victor a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 19:59 )

Unu din Soarelui, ce induiosator ai scris… Unii mai rai ar putea zice ca esti sarac cu duhul, dar eu sunt de parere ca cei cu dizabilitati intelectuale trebuie incurajati sa se exprime. Si ai invatat si sa scrii!!! Felicitari celor care te au in grija si nu in ultimul rand tie!!!

George a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 22:27 )

Eu in viata mea nu am vazut o persoana publica mai penibila decat asta.S-ar fi regasit perfect in prm,dar la becalizarea usl-ului,parca isi gaseste si aici un locsor.

Rares a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 23:05 )

Autentic.Pentru vot ne si prostituam daca e nevoie,ca oricum pentru cetatean nu reprezentam nimic.

Andrei a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 23:36 )

In colegiul 3 votam deputatul nostru, Marius Dugulescu !

gog a spus: (noiembrie 20th, 2012 at 00:16 )

Ce penala e Grapini asta nu mai stie ce sa faca ca stie ca pierde in fata domnului Dugulescu.

gicu a spus: (noiembrie 20th, 2012 at 00:30 )

Cand te uiti la Grapini nu sti ce ii barbat sau femeie si isi plateste aici articole sa se beseasca aiurea ca ea e bunul samaritean cand de fapt nici nu isi plateste angajati rusine rusine sa va fie.

Marian a spus: (noiembrie 20th, 2012 at 09:57 )

Pacat ca se arunca cu noroi intr-un om ca Dugulescu,asta primesti cand iti faci treaba in colegiu! Si sa stiti ca multi vecini se bucura de felicitarea trimisa de domnul Dugulescu, si apreciaza gestul! Si eu votez Dugulescu!!!

Florinel a spus: (noiembrie 21st, 2012 at 10:47 )

Unii cetateni care posteaza anunturi despre si impotriva unor oameni ca Marius Dugulescu efectiv sunt orbiti de presa ! Tot ce se arata la televizor se crede ! Chiar nimeni nu si da seama ca in tara asta exista interese politice ? Domnul Dugulescu este un om cinstit ! Pentru cei care nu il cunoasteti nu mai trageti concluzii pripite ! Din cauza unora ca voi tara asta merge cum merge !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alexandru Iovescu răspunde acuzațiilor lui Ruben Lațcău, pe tema organizării de șantier de la Castelul Huniade

La câteva zile după ce viceprimarul Ruben Lațcău acuza Consiliul Județean Timiș că ar fi distrus spațiul verde cu organizarea de șantier de la Castelul Huniade, vine și răspunsul instituției pe această temă. Și aici răspunde ”secundul”, Alexandru Iovescu. Totul e legal, s-a respectat ceea ce a aprobat Primăria Timișoara. Au luat bolovanii și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu răspunde acuzațiilor lui Ruben Lațcău, pe tema organizării de șantier de la Castelul Huniade
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica a încheiat cu o victorie campionatul de handbal ratând însă la „mustață” podiumul, dar calificându-se pentru Europa

Ediția 2025-2026 a campionatului primului eșalon masculin de handbal s-a încheiat duminică, 24 mai, când au fost programate ultimele 4 partide. După bronzul de anul trecut, HC Buzău și-a îmbunătățit cea mai bună clasare din istorie, devenind în premieră vicecampioana României. CSM București a ocupat ultima treaptă a unui podium pe care nu a mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a încheiat cu o victorie campionatul de handbal ratând însă la „mustață” podiumul, dar calificându-se pentru Europa
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La câteva zile după ce viceprimarul Ruben Lațcău acuza Consiliul Județean Timiș că ar fi distrus spațiul verde cu organizarea de șantier de la Castelul Huniade, vine și răspunsul instituției pe această temă. Și aici răspunde ”secundul”, Alexandru Iovescu. Totul e legal, s-a respectat ceea ce a aprobat Primăria Timișoara. Au luat bolovanii și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu răspunde acuzațiilor lui Ruben Lațcău, pe tema organizării de șantier de la Castelul Huniade
Primăria Timișoara a anunțat că va contesta în instanță amenda de 105.000 de lei dată de Garda de Mediu Timiș în scandalul bolovanilor, ”pentru că protejăm spațiul verde și răspundem la solicitările timișorenilor”, spun reprezentanții instituției. Municipalitatea spune că cei de la Garda de Mediu ”s-au întors” și după ce au avut unele solicitări, ulterior...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană contestă în instanță amenda dată de Garda de Mediu, în cazul bolovanilor de pe spațiul verde
Primarii unităților administrative teritoriale din tot județul au fost aduși, luni, la Palatul Administrativ Timișoara, la cererea prefectului, pentru a afla cum să raporteze la București despre proiectele PNRR pe care le au în derulare. Convocatorul a venit după ce duminică, premierul interimar Ilie Bolojan a făcut videoconferință cu prefectii, în cadrul careia a cerut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarii din Timiș sunt puși să își evalueze proiectele PNRR. Au fost învățați la Prefectură despre modul de raportare la București
Discutată tot mai mult în ultimii ani, dar având la bază o idee mult mai veche, încă din timpul mandatului lui Gheorghe Ciuhandu, proiectul unui tren urban, care să folosească calea ferată aflată în zona Timișoara, prinde contur. Primăria anunță că își asumă realizarea unui studiu de fezabilitate asupra inițiativei. Proiectul de hotărâre este supus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara propune realizarea studiului de fezabilitate pentru o rețea de tren metropolitan
Amintiri de neuitat într-o zi deosebită. Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis porțile duminică, 24 mai 2026, pentru cea de-a V-a ediție a Poli Kids Fest, transformând Stadionul Știința și Parcul Facultății de Mecanică într-un tărâm magic al copilăriei. Mii de copii și părinți au descoperit, timp de câteva ore, o lume în care poveștile, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piticii Timișoarei s-au bucurat de o zi specială, plină de povești și basme la Poli Kids Fest 2026
Municipalitatea timișoreană anunță că vizează un nou teren de 2.000 de metri pătrați, aflat pe malul Begăi, pentru demolarea construcțiilor care se află pe acesta. Terenul e situat pe bulevardul Vasile Pârvan nr. 5, în apropierea amenajărilor realizate deja pe malul canalului, pe un teren care a trecut printr-o procedură similară de demolare, una care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se apucă de demolat pe un nou teren aflat pe malul Begăi
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XI-a, realizat în perioada 11-14 mai 2026, majoritatea românilor ar vota împotriva demiterii președintelui Nicușor Dan în cazul organizării unui referendum pe această temă. Ar vota pentru demitere în mai mare măsură decât restul populaţiei votanții AUR (77%), persoanele cu educație primară (63%), locuitorii din mediul rural...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum ar vota românii în cazul unui referendum pentru demiterea președintelui. Sondaj INSCOP
Garda de Mediu Timiș răspunde oficial, la aproape o săptămână de la anunțarea sancționării Primăriei Timișoara și apariția acuzațiilor de comandă politică împotriva municipalității. Instituția de control spune că verificările pe tema bolovanilor nu sunt pentru prima dată efectuate și că primăria își asumase rezolvarea problemelor deja constatate. Comisariatul Judeţean Timiş al Gărzii de Mediu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș răspunde acuzațiilor primarului Fritz: ”Comisarii GNM Timis nu pleacă cu obiectivul de a genera amenzi sau sancţiuni contravenţionale”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.