„Ma, Ghita”, dar „Dorin” nu mai zice nimic?

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2008 a adus în presa locală o scenă de maxim dramatism, ceva în genul tragismului emisiunilor „Din dragoste” ale lui Mircea Radu,. Este vorba de reîntâlnirea simbolică dintre candidatul PDL la Camera Deputaţilor, Gheorghe Ciobanu, şi „Dorin”, foşti colegi care nu s-au mai văzut de 15 ani. Poate nu s-au văzut niciodată, dar să convenim că 15 este o cifră bună. Multă emoţie revărsată taman în paginile ziarelor. „Dorin”, om dintr-o bucată, i se adresa dlui Gheorghe Ciobanu cu „mă, Ghiţă” şi îi sugera viitorului parlamentar ca atunci când el, dl Ciobanu, va ridica o mână să voteze ceva important pentru ţară, să sune la „Dorin”, pentru a-i cere părerea. „Înainte să votezi, sună-mă pe mine şi întreabă-mă: «Mă, Dorine, crezi că legea asta se poate aplica acolo, la voi, la Primăria Deta»?”, instituţia în care „Dorin” lucra ca funcţionar cu carte de muncă. Au trecut mai bine de doi ani de atunci. Dl „Mă, Ghiţă” a fost ales deputat în circumscripţia Deta, Foeni, Uivar, Cenei şi câte altele localităţi pline de speranţă în înţelepciunea lui „Dorin”, pentru atunci când o suna din aula parlamentară dl Ciobanu să-l întrebe cât e de bună legea. De atunci, nimic. „Dorin” a fost înghiţit de uitare, a început criza, au scăzut salariile la bugetari, concedierile au curs râuri, nu intrăm în Schengen, dar „Dorin” se chinuie şi rabdă în circumscripţie.

Sincer să fiu, mă gândeam că „Dorin” este un personaj închipuit de dl Ciobanu, cu toţii au vorbit cu făpturi imaginare, chiar şi marele Barack Obama. Nimic mai greşit. Zilele trecute, mă duceam la mall să-mi cumpăr o trusă de scule şi de cine credeţi că dau la patinoar? Fireşte, „Dorin” era la coadă să închirieze o pereche de patine, căci e mare patinator, cel mai mare patinator din Deta, Soca şi Opatiţa. O făptură semeaţă, 1,65 m, cam 80 de kile. Ne vedem şi ne pupăm imediat. „Mă, Dorine!”, îi zic. El mi-o întoarce cu „mă, Ghiţă!”. Îi spun că nu sunt Ghiţă şi începem să vorbim despre viaţă. Nu mai lucrează la Primăria Deta, a fost dat afară cu ordonanţa, dar nu îi e pică pe guvernul României şi nici pe dl Gheorghe Ciobanu. Ba din contră. S-a apucat de contrabandă cu ţigări şi o duce infinit mai bine. L-am întrebat dacă a mai vorbit cu dl Ciobanu după savuroasa corespondenţă din campanie. Ruşinat, nu vrea să recunoască, dar mărturiseşte în cele din urmă că, după cum l-a sfătuit, deputatul Ciobanu l-a sunat pe „Dorin” când s-au discutat măsurile de înăsprire a luptei împotriva traficului de ţigări. „Cum i-am spus, chiar înainte să ridice mâna la vot, m-a sunat să mă întrebe dacă legea asta se poate aplica la noi, la Deta, la Moraviţa, pe toată graniţa cu sârbii. I-am zis cu ce mă ocup şi dau să-l rog: «Mă, Ghiţă, ce naiba…». Atunci el mi-a închis telefonul, de frică să nu fie ascultat”. A ajuns la rând la patine, dar n-a mai vrut să intre. Zice că mai bine merge să vadă Harry Potter la multiplex şi promite că de alegerile locale la Primăria Timişoara, în 2012, va relua corespondenţa cu amicul său, dacă dl Ciobanu se hotăreşte să candideze pentru funcţia de „Gheorghe Ciuhandu”. Atunci, „Dorin” va fi un bun prieten pe care dl. Ciobanu nu l-a mai văzut de 19 ani. O viaţă de om.

Nici nu mă despart bine de „Dorin” şi de cine credeţi că dau, îmbulzit la coadă la paşapoarte? N-o să vă vină să credeţi, de „Clubul prietenilor lui Gheorghe Ciobanu”. Nu i-am văzut de mult, dar tare m-am bucurat. Toţi opt erau bine, sănătoşi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

nestor a spus: (ianuarie 9th, 2011 at 09:51 )

Dorin se lauda ca face trafic de tigari. Nu mai face nimic, de c\nd reteua lui Ghita Ciobanu ;i a primarului din Deta a intrat in puscarie. Intrebati-l pe Ciobanu de Zoran, nu de Dorin.

primaru a spus: (ianuarie 9th, 2011 at 10:09 )

chiar, unde e dorin? poate e printre baietii ce se ocupa de imaginea parlamentarului fost contrabandist… pardon, sef de vama.

Flavius a spus: (ianuarie 9th, 2011 at 21:35 )

Adevarul este ca Timisul a dat tarii niste parlamentari de mare anvergura… Au tot atata putere si influenta in parlament ca si Dorin …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Anton rămâne în spatele gratiilor. Omul lui Grindeanu a bruscat o ziaristă la ieşirea din sala de judecată

Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, rămâne departe de cutiile sale de pantofi care l-au făcut celebru. Curtea de Apel Cluj-Napoca a menținut, astăzi, măsura arestării preventive a celui considerat omul de casă al preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu. Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondată contestația formulată atât de Anton, cât și de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Anton rămâne în spatele gratiilor. Omul lui Grindeanu a bruscat o ziaristă la ieşirea din sala de judecată
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cel mai important turneu pentru SCM Poli Timișoara din acest deceniu

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara. Turneul Final 4 se joacă sâmbătă și duminică, la sala Constantin Jude. Program Sâmbătă, 18 aprilie, ora 14.30, SCM Politehnica Timișoara – Steaua Ora 17.30, Minaur Baia Mare – Dinamo Duminică, 19 aprilie, ora 14.30, finala mică Ora 17.30, finala mare Biletele pot fi cumpărate de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai important turneu pentru SCM Poli Timișoara din acest deceniu
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Rata anuală a inflației, în martie 2026, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 9,87%, arată datele Institului Național de Statistică. Rata anuală a inflației scăzuse în februarie la 9,3%. Este pentru a opta lună consecutiv în care inflația anuală se menține la peste 9%, Rata trimestrială a inflaţiei în primul trimestru din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Doi bărbaţi cu vârste de 57 de ani, şi respectiv 35 de ani, au fost spitalizaţi, în această după-amiază, în urma unui accident mai puţin neobişnuit. Respectiv ciocnirea într-o intersecţie dintre o motocicletă şi o bicicletă. Bărbatul cu vârsta de 35 de ani a condus o motocicletă pe bulevardul Dâmbovița, dinspre strada Ana Ipătescu, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi bărbaţi au ajuns la spital, după coliziunea dintre o motocicletă şi… o bicicletă. S-a întâmplat în Timişoara
Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, rămâne departe de cutiile sale de pantofi care l-au făcut celebru. Curtea de Apel Cluj-Napoca a menținut, astăzi, măsura arestării preventive a celui considerat omul de casă al preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu. Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondată contestația formulată atât de Anton, cât și de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Anton rămâne în spatele gratiilor. Omul lui Grindeanu a bruscat o ziaristă la ieşirea din sala de judecată
Sâmbătă, 18 aprilie, la Timişoara se va finaliza seria întâlnirilor regionale ale PSD în cadrul cărora liderii locali au fost consultaţi în privinţa rămânerii partidului la guvernare. Două zile mai târziu, în jur de 5.000 de membri PSD vor vota în cadrul unui minireferedum intern dacă vor ca partidul să mai rămână la guvernare cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consultările interne din PSD pe marginea ieşirii de la guvernare se termină sâmbătă la Timişoara. Alfred Simonis, fără poziţie publică pe acest subiect
Timișoara și Banatul sunt vizitate în aceste zile de o delegație formată din reprezentanți ai Institutului Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism. Acesta este organismul care acordă titlul de „Regiune Gastronomică Europeană 2028”, membrii delegației fiind juriul care evaluează candidatura depusă prin Consiliul Județean Timiș pentru titlul amintit. Vizitatorii au fost duși prin mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Juriul care acordă titlul de Regiune Gastronomică Europeană a fost dus în vizită prin Timișoara
La data de 13 aprilie 2026, a doua zi de Paște, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Secției 1 Poliție Urbană Timișoara, au reținut un bărbat de 35 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Ulterior, magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. În fapt, la data de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu a ținut cont că e zi de sărbătoare și a făcut ce știe mai bine, a furat! Acum are 30 de zile să se gândească la viitorul lui
Doar Sărbătorile Pascale au oprit seria de întâlniri pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în calitate de președinte al USR la nivel național, le are cu șeful statului român, Nicușor Dan, a declarat acesta, marți. De voie, de nevoie, USR e într-o coaliție cu PSD și trebuie așteptată data de 20 aprilie pentru a se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz și Nicușor Dan au tot relații cordiale: ”Au fost sărbătorile de Paști, dar întâlnirile vor continua”
Vila recuperată de Primăria Timișoara pe strada Loga nr. 52 de la un cetățean de etnie romă a fost predată și fizic municipalității. Un executor judecătoresc, alături de jandarmi și muncitori, au spart poarta și ușa de acces pe proprietate și au intrat în incinta de lux a clădirii. Într-un nou exercițiu de imagine benefic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfârşit de epopee la vila de pe Loga nr. 52. Primăria Timişoara a preluat fizic imobilul/Foto
Primăria Timișoara va demola un corp de clădire a unui liceu timișorean. Operațunea este necesară pentru a permite extinderea spațiilor educaționale ale respectivei unități școlare, cu un nou corp. Liceul în cauză este Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, situat pe bulevardul Liviu Rebreanu nr. 35. Demolarea va fi făcută pentru clădirea C3, care găzduiește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O clădire a unui liceu timișorean va fi demolată de primărie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.