Copiii romani, victime ale agresorilor sexuali de pe Internet

Un sfert din copiii români primesc sau văd zilnic mesaje sexuale în mediul online. Această informație șocantă ieșit la iveală în urma unui studiu realizat de specialiștii de la „Salvați Copiii”. Grav este că doar foarte puțini părinți știu ce fac copiii lor când stau la calculator.

Studiul „Utilizarea Internetului în cadrul familiei” a fost realizat de Organizația „Salvaţi Copiii” în 2012. Datele indică o creştere a numărului copiilor care accesează Internetul, de pe dispozitive tot mai diverse, fapt ce a dus la sporirea în ultimii trei ani a comportamentelor periculoase în mediul online.

Aproximativ 90% din copii afirmă că folosesc cel puţin o reţea socială, iar cei mai mulţi sunt pe Facebook. Mai bine de jumătate spun că au fost jigniţi în ultimul an pe internet. Aproape jumătate dintre copii au văzut, tot pe internet, dar şi la televizor, imagini cu caracter sexual.

Aproape o treime din copiii români cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani au accesat pagini web cu un continut periculos, cum ar fi site-uri care promovează ura rasială sau suicidul. O cincime din fetele cu vârste între 14 și 16 ani au accesat pagini web care promoveaza anorexia şi bulimia.

Gravitatea faptelor nu se oprește aici. Mai bine de jumătate din copii s-au şi întâlnit cu persoane cunoscute pe internet. Semnalul de alarmă tras de „Salvați Copiii” se adresează direct părinților. Doar 7% din ei au cunoştinţă despre experienţele negative ale copiilor lor in mediul online.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Internaut a spus: (februarie 9th, 2013 at 16:23 )

În Statele Unite, prima data, apoi in UK si Germania au fost făcute publice primele cazuri de rapire, violuri si trafic de organe in care s-a putut face asocierea dintre atacatori si victime avand ca element comun „Facebook” (de comunicare-control-contact persoane) . In cazul traficului de organe „comanda” s-a facut dintr-o tara straina tarii din care „donatorul sau victima” a fost „selectata” pe baza datelor puse pe Facebook si care corespundeau cererilor de piata (ale celor care platesc oricat ca sa-si prelungeasca durata de existenta pamanteasca si pe care nu-i intereseaza „sursa/donatorul”).

Acest sistem nu a fost creat doar pentru PLĂCEREA DVS; numai cei naivi pot crede asta ! O mică reamintire: in spatele FACEBOOK se află o imensă afacere, pentru care materia primă o constituie chiar VIAŢA DVS.
FACEBOOK este cea mai mare reţea de „socializare” din lume având peste 700 de milioane (in 2011, peste 700 mil.) de utilizatori înregistraţi.
Peste tot se tinde ca FACEBOOK să fie utilizat conform legilor locale ale fiecărei ţări, or în realitate FACEBOOK este o societate californiană care funcţionează după legislaţia Californiei (diferită chiar şi de cea americană). Aceasta înseamnă că tot ceea ce dvs plasaţi pe FACEBOOK va fi arhivat în mod LEGAL într-o bază de date enormă (fotografii, clipuri, conversaţii, discuţii, documente, texte etc.) şi păstrat acolo chiar dacă dvs le ştergeţi ! Şi, încă o dată, procedând astfel FACEBOOK este în perfectă legalitate! De altfel, toţi utilizatorii FACEBOOK şi-au dat acordul pentru cadatele lor personale să fie înregistrate, conservate şi utilizate în orice scop.
Vă surprinde? Şi dvs, înainte de a utiliza FACEBOOK vi se cere un click pe”accept condiţiile”, şi ca de obicei nu le citiţi cu atenţie…Este ştiut că FACEBOOK este un site gratuit.
Nu vă întrebați de unde ia FACEBOOK banii pe care îi consumă pentru remunerarea celor angajaţi sau a colaboratorilor, pentru plata brevetelor pe care le înregistrează, etc. ? Răspunsul este simplu: un număr foarte mare de firme cumpără dreptul de a consulta arhivele FACEBOOK, de unde pot obţine date care îi interesează !

Serviciile de informatii, apărare sau poliţia apelează la această arhivă în cursul anchetelor pe care le întreprind. Fiţi atenţi ce postați !
Greşelile dvs de tinereţe nu trebuie să devină imposibil de şters! Evitaţi orice fel de poze compromiţătoare (cu alcool, ţigarete, droguri, fotografii tendenţioase, intime, vulgare etc.), insulte (căci acestea pot servi ca probe în justiţie), informaţii / date personale sau private, chiar în relaţiile cu prieteni apropiaţi… „Prietenii de azi pot deveni duşmanii de mâine”. Şi toate acestea sunt valabile şi pentru documente ale prietenilor: mulţi adolescenţi pun pe FACEBOOK poze ale prietenilor în ideea că aceştia nu vor fi deranjaţi, chiar dacă unii sunt minori şi ar avea nevoie de acordul părinţilor…Cereţi totdeauna consimţământul persoanei a cărei poză o postaţi pe FACEBOOK. Nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, nu puteţi spune în instanţă „nu am ştiut” ! În concluzie, folosiţi cum doriţi aceste informaţii. Cel puţin sunteţi prevenit(a) ! De altfel, se poate pune şi întrebarea de principiu în legătură cu FACEBOOK: La ce foloseşte o asemenea exhibare a vieţii private?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.