Combustibilii se află pe primul loc în topul scumpirilor la produsele nealimentare din decembrie 2010, cu 2,87%, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. Diferenţa de preţ, comparativ cu perioada similară a anului precedent, este de peste 15 procente.
Consiliul Concurenţei verifică dacă nu cumva există înţelegeri între companii pentru majorarea preţului la benzină şi motorină şi, în acelaşi timp, cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru a obţine structurile de cost de la companii. „E clar, toată lumea a crescut preţul cam deodata. Nu este neapărat ilegal. Ca să dovedim că s-a încălcat legea, trebuie să dovedim că s-au întâlnit şi au avut o înţelegere”, spune Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Analiştii economici sunt de părere că argumentele companiilor, legate de variaţiile cursului de schimb valutar sau preţul ţiţeiului de pe pieţele internaţionale, nu explică majorarea costului la combustibili, deoarece preţul petrolului la nivel mondial a scăzut, iar cursul a fost stabil. Totuşi, analiştii estimează că, în cursul acestui an, preţul benzinei va ajunge la 6 – 7 lei/litrul.
Comentarii prin facebook