Targul de carte Gaudeamus, refuzat de primarie, se muta la mall / UPDATE: Lui Robu nu i-a placut cortul!

În drumul său spre Capitală Culturală Europeană, Timișoara își mută manifestările culturale la… mall. Primăria nu a dat Radio România autorizație pentru târgul de carte Gaudeamus, ajuns la ediția a noua. Pentru prima dată, acesta nu va mai fi deschis în centrul orașului. UPDATE: Primarul Nicolae Robu spune că a fost deranjat de „cortul mare și urât” al târgului.

Târgul Gaudeamus va fi inaugurat oficial miercuri la prânz, în Curtea de onoare a Iulius Mall. Organizat de Radio Romania, echipa Gaudeamus și Radio Timişoara, și ajuns la ediția a noua, târgul se mută din centrul orașului. După ce, în anii trecuți, s-a desfășurat fie în Piața Unirii, fie în Piața Victoriei, Gaudeamus a ajuns, în cele din urmă, la mall.

Mutarea s-a produs în condițiile în care Radio România nu a primit, din partea Primăriei Timișoara, autorizație pentru deschiderea târgului în centrul orașului. Inițial, autorizația a fost solicitată pentru Piața Victoriei, însă organizatorilor li s-a transmis că un cort plin de cărți nu „dă” bine în acea zonă. S-a făcut apoi o cerere pentru Piața Unirii, unde, acum o lună, s-a desfășurat un alt târg de carte, tot într-un cort.

Pe 8 mai, comisia PMT care emite autorizațiile a respins însă solicitarea pentru Piața Unirii, fără a-și motiva decizia și fără a oferi vreo alternativă. În aceste condiții, acceptul venit din partea Iulius Mall a picat la țanc, pentru că, altfel, Gaudeamus n-ar fi avut loc în acest an. Evenimentul s-a bucurat de mare succes la edițiile trecute, adunând, în 2012, în jur de 15.000 de vizitatori. Atitudinea PMT e greu de înțeles, în condițiile în care, de exemplu, strada pietonală Mărășești este oferită mereu de către oficiali drept soluția ideală pentru tot felul de manifestări mai mult sau mai puțin culturale. Gaudeamus 2013 va fi deschis până duminică, 19 mai, în Curtea de onoare a Iulius Mall. Liderul CJ Timiș, Titu Bojin, este președintele de onoare al acestei ediții.

UPDATE: Primarul Nicolae Robu spune că Gaudeamus n-a primit autorizație pentru că… lui nu i-a plăcut cortul în care funcționează târgul! „Am fost de acord să se amplaseze un cort sau mai multe corturi pentru Târgul de Carte Gaudeamus în mai multe locaţii din oraş, cu condiţia ca acel cort sau acele corturi să nu creeze disfuncţii în oraş.

Nu am fost de acord cu amplasarea în Piaţa Victoriei a unui cort imens, urât, care să blocheze aproape în totalitate acel spaţiu dintre Operă şi ceas. Nu se poate bloca Piaţa Victoriei pentru nimic. Pentru timişoreni şi vizitatorii Timişoarei, sunt foarte mulţi vizitatori, nu era normal ca superba Piaţa Victoriei să fie blocată de un imens cort urât. Nu mai continui discuţiile, că nu are niciun rost. Comentaţi cum doriţi”, a declarat Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

felicitari ptr decizie a spus: (mai 15th, 2013 at 11:22 )

numa asa te ingropi de tot robule!!!

anonim a spus: (mai 15th, 2013 at 11:30 )

si credeti ca il miscati pe robu cumva cu articolul asta? il doare-n cot de ce scrieti voi! el e imparatul timisoarei! zeul din cladirea primariei! dumnezeul timisorenilor! alfa si omega!! daca el vrea pana si bega se opreste!! doar sa isi doreasca asta..ce idiot

cuvinte a spus: (mai 15th, 2013 at 11:54 )

cred ca o sa se scrie mult si bine de incompetenta crasa a robului si aparatului pe care-l conduce! e inacceptabil ca intr-o cursa pt „capitala culturala europeana”sa interzici un targ de carti cu traditie sa se desfasoare in buricul targului! probabil dupa modelul festivalului de jazz de la garana, la fel interzis de robu, sa se faca un targ de carti …supraetajat in parcarea hotelului timisoara

andripopa a spus: (mai 15th, 2013 at 15:27 )

nu odata am spus ca acest prim ar al Timisorii are un nume predestinat: e Robu lu Antonescu si stapanu Timisorii, putem noi supusii sa vrem ori ce ,el o da inainte memorabilile lui instincte de cadavru didactic .

Paul a spus: (mai 15th, 2013 at 19:07 )

Bravo primare,pune taxe pe caini si fa dezbateri publice in fiecare zi pentru prostia de Timpark,dar nu incerca deloc sa promovezi cultura,ca e mai bine sa traiesti printre prosti…asa gandea si Ceausescu!

Fabulos a spus: (mai 15th, 2013 at 19:32 )

Ce sa mai comentam…ca ne lasi fara cuvinte.Dar martisoare autorizezi sa se vanda blocandu-se tot centrul.Sau ciolan afumat si papitoi de plus in preajma Craciunului?Dar intr-adevar,alea inseamna ceva,nu niste nenorocite de carti.

olivu a spus: (mai 17th, 2013 at 08:49 )

domnul robu are o fata urata care nu da bine la primarie. prin urmare ar trebui dat afara de acolo, ca strica imaginea orasului. e clar, nu mai discut pe aceasta tema! (am incheiat citatul!)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga a III-a. Politehnica Timișoara a fost gazdă pentru Unirea Alba Iulia, pe o arenă prea mică pentru un astfel de joc, cu peste 2500 de spectatori pe Electrica. Totuși, în afară de orgolii, dârzenie și ambiție, meciul nu a produs...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta, după ce firma municipalității a scos la licitație, prin procedură simplificată, un contract de lucrări de întreținere și reparare trotuare în orașul de pe Bega. Cunoscuta firmă cu acționariat austriac poate primi până la 4,98 de milioane de lei pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu, a reconfirmat statutul evenimentului drept cea mai importantă platformă profesională din România pentru industria de panificație, cofetărie și HoReCa. Competițiile dedicate – „Pâinea Anului”, „Produse de patiserie” și „Înghețata Anului” – au adus la start zeci de brutari și artizani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază Vasile Deheleanu din Mehala, a avut loc sâmbătă. Cu o investiție de cinci milioane de lei, din bugetul local, Primăria Timișoara oferă atât echipelor de performanță de la diferite niveluri competiționale și de vârstă a sportivilor, dar și comunității de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș s-au adunat delegații cluburilor de fotbal din județ pentru a-și alege noua conducere. Pentru funcția de președinte a candidat doar Ioan Mateescu, acesta devenind așadar noul președinte. „Am fost în tot județul și am vorbit de la firul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel, Dumbrăvița și Concordia și-au împărțit victoriile într-un interval de o săptămână, doar că gruparea bănățeană merita mai mult astăzi, în județul Ilfov. Diferența a fost făcută în minutul 24, de penalty-ul transformat de Mihai Bălașa. În rest, echipele și-au împărțit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva
Mai mult decât o carte… Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste generații, ca lumea să știe cine au fost bănățenii! Encyclopædia Bannatica, Valori ale Banatului, de la origini până la Imperiul Austriac – Personalități, vol. I a fost lansat (și) pe scena Bookfest Timișoara, iar prezenți la datorie s-au numărat Mădălin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara
Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe DN 59B, traficul se desfășoară dirijat cu semafor, pe timpul zilei, dar și pe timpul nopții. Acolo au loc operațiuni pentru modernizarea trecerii existente acolo. Măsura este valabilă până la finalizarea lucrărilor, la sfârșitul săptămânii viitoare. Beneficiarul lucrării este CFR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată
România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci bugetar. Timp de două decenii, inerția integrării europene, investițiile străine și avantajele de cost au împins economia înainte, chiar și cu un stat rămas în urmă. Astăzi, această iluzie se termină. Evaluările OECD sunt explicite: convergența încetinește după 2019, productivitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Statul fără centru: de ce România nu poate decide
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.