Baronii si ciocoii USL sfideaza istoria si bunul simt: Mehedintiul în Banat

Baronul Frunzăverde a zis: „Pohta ce pohtesc este ca județul Mehedinți să intre în Regiunea Banat!”. Iar vătafii și arendașii USL din zonă, de la Marcel Vela din Caransebeș până la Nicolae Robu și Sorin Grindeanu din Timișoara, i-au ținut isonul. Că nu se știe niciodată ce se întâmplă, iar fiecare arendaș ține în geanta diplomat cravașa de baron. Fiindcă pe moment lucrurile sunt clare, în laboratoarele USL fiind deja stabilit ca Sorin Frunzăverde să conducă viitoarea regiune Banat.

Discuțiile privind intrarea Mehedințului în Regiunea Banat au apărut după ce, se pare că Hunedoara va merge în altă parte, la Sibiu. Și toate acestea în urma discuțiilor cu pistoalele pe masă între baronii USL, în urma cărora numărul regiunilor a crescut de la opt la zece. (Dar pot fi și mai multe în viitor!) Iată însă că, după ce am scăpat de un județ destul de sărac precum Hunedoara, unii se gândesc serios să aducă în regiune unul și mai sărac precum Mehedințul. Penultimul pe țară, ca PIB! Pe ce motiv? Fiindcă Orșova a fost a Banatului. Asta ca și cum, dacă vreau să mănânc un mușchi de vită, trebuie să înfulec ditamai întreaga vacă.

Problema e însă alta. La fel ca în cazul baronilor din Evul Mediu, nici pe baronii contemporani nu prea îi interesează calitatea vieții „supușilor” lor și nici compatibilitățile de orice natură dintre ei. Ei își doresc o cât mai mare putere, o putere dată de întinderea domeniului pe care îl stăpânesc și de numărul „supușilor” care-i slujesc. Din acest punct de vedere, intenția lui Frunzăverde este de înțeles. S-a săturat să fie doar baron de Caraș, județ pe care-l stăpânește de două decenii. Perioadă în care a „reușit” – fie vorba între noi – să facă din acest județ unul dintre cele mai sărace din țară.

Dar mult nu înseamnă neapărat și bun, nu înseamnă neapărat și calitate. Fiindcă lucrurile sunt destul de clare. Din punct de vedere istoric, cultural și orice se vrea, Mehedințul (cu excepția Orșovei și a vreo trei comune) aparține de Oltenia. Nu are nimic în comun cu istoria, identitatea, tradițiile Banatului. Ori regionalizarea țării trebuie să țină cont și de astfel de componente, nu doar de pohtele de mărire ale baronilor.

Și deloc de neglijat este și factorul economic. O regiune trebuie să ajungă la o anumită omogenitate. Timișul este cel mai bogat județ din țară, după București, iar Mehedințul al doilea de la coadă. Vrem noi, timișorenii, să ajungem pe la mijlocul clasamentului, luând în spate un lest precum Mehedințul? După ce că nu știu ce se întâmplă cu banii timișorenilor vărsați la București, de ce din buzunarul meu să susțin financiar ajutoarele sociale ale celor care n-au chef să muncească din Gogoșu sau Bălăcița? De ce din banul timișoreanului să fie susținută corupția generalizată a politicienilor din Mehedinți? Județ foarte sărac, Mehedințul se poate lăuda însă cu tot felul de ciocoi politici extrem de bogați și foarte pricepuți în mânuirea banului public spre conturile personale.

Ori s-au gândit să strângă în aceeași regiune pe țiganii din Strehaia cu cei din Timișoara, că tot se spune despre capitala Banatului c-a devenit o Strehaie a Vestului? Oare n-ar fi mai bine ca, dacă tot își dorește să fie baron peste județul Mehedinți, Frunzăverde să meargă la Craiova? Și, eventual, să-i ducă cu el pe toți cei care îi susțin ideea!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

tm76 a spus: (septembrie 9th, 2013 at 15:25 )

daca e vorba de „istorie”, ea nu e tocmai sfidata- pentru prima oara vorbim de Banat ca Banat de Severin. O marca de granita care se intindea de pe munti, deopotriva catre pusta vestica si partile olteniei de azi. a cam dainuit niste vreme provincia asta, sa stii…

mai mult decat atat, alte perioade istorice nu au facut decat sa intareasca fluxul de populatie intre caras si mehedinti. daca iei la bani marunti etno-folcloric si lingvistic zona, surprizele vor fi mari- nu doar orsova si cele 3-4 comune isi vor face simtit contactul indelungat cu „miezul” Banatului.

Nu-mi place baronul frunzaverde si imi pare rau daca de la el a pornit propunerea.

Dar, dincolo de toate astea, mai vin cateva argumente pragmatice, care merita luate in calcul- hidrocentrale, santier naval, port si curs mai lung al Dunarii in regiunea noastra nu ar fi tocmai rau lucru… sunt curios de reactii

George a spus: (septembrie 9th, 2013 at 15:32 )

Sunt doar interesele baronilor, daca tot vor o regiune mare mai firesc era sa formam o regiune cu Bihorul, nu cu Mehedintiul. Astfel Regiunea Vest ar fi formata din zonele cunoscuta ca Banat si Crisana, n-am diviza nici Oltenia si nici Crisana in alte regiuni noi create artificial. In plus odata ce aduci Mehedintiul in Regiunea Vest aceasta nu mai e cea de vest geografic pentru ca devine de Sud-Vest.
Dar de aici ce se observa cel mai mult, cat de putin conteaza baronii locali din Timis si Caras in comparatie cu ceilalti. Iohanis a ciripit i s-a facut regiune, Mazare a ciripit i s-a facut o regiune a lui, Dobrogea, doar din Constanta si Tulcea. Robu, Frunzaverde si Co n-ar fi fost mai firesc sa ciripeasca despre o regiune Banat, cu Timis, Caras-Severin? dar problema e ca ei n-au trecere la partid ca cei mentionati mai inainte.

George a spus: (septembrie 9th, 2013 at 16:42 )

Faptul ca ii zicea Banat de Severin, sau ca vorbim si de Bani nu cred ca inseamna ca si era Banatul de care vorbim azi. http://ro.wikipedia.org/wiki/Banatul_Severinului , dupa cum apare pe harta asta, Orsova a fost parte a Banatului de Severin initial, ceea ce in linii mari corespunde Olteniei. Regatul maghiar denumea banaturi anumite zone ale regatului, asa ajungem sa avem si http://en.wikipedia.org/wiki/Banate_of_Macs%C3%B3, sau alte banaturi cum sunt aici pe harta http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/92/Macvanska_banovina.png, ca niste districte, dar Banat in sensul pe care il cunoastem azi se refera la Banatul de Lugoj-Caransebes http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/d/de/Ottoman_vojvodina01.png/580px-Ottoman_vojvodina01.png dar mai ales la regiunea care a prins contur sub Habsburgi, Banatul Timisoarei http://ro.wikipedia.org/wiki/Banatul_Timi%C8%99oarei

ctm a spus: (septembrie 9th, 2013 at 17:14 )

Zona Orsovei sa revina regiuni noastre, restul Mehedintiului poate ramana in regiune olteniei. Desi ar parea interesant ca regiunea vest sa aiba toata granita cu Serbia, respectiv Portile de Fier 1 si 2, dar parca tot mai normal si mai corect ar fi o regiune care sa contina Bihorul, astfel ar fi Regiunea Banat-Crisana (constinant ambele zone istorice)

Iar judete ca Mehedinti mai bine ar fi desfintate, si impartite intre judetele din jur (argumentele ar fi: populatie mica, economie slaba, administratie care lasa de dorit dar care poate di mult mai eficienta in cadrul unosr judete mai mari) … in aceasi situatie si judetele Giurgiu, Calarasi(impartite intre Ilfov si Teleorman, respectiv Ialomita), Covasna, Salaj

@tm76 a spus: (septembrie 9th, 2013 at 19:13 )

Banat era si in Oltenia, Mihai Viteazul era ban al Olteniei. asta nu inseamna ca Oltenia si Banatul ar avea multe lucruri in comun. Iar despre santiere navale siu alte intreprinderi intrate in faliment, n-are rost sa mai vorbim.

Dubyn a spus: (septembrie 9th, 2013 at 19:36 )

Mehedintiul tine de Oltenia si ar fi cel mai bine sa ramana acolo. Nu avem nevoie de Mehedinti in Banat. Un mic amanunt: Oltenia a fost singurea provincie cedata de buna voie (si destul de rapid) de Imperiul Austro-Ungar, dupa ce s-au lamurit (prin 1700 si ceva) cam cate parale fac oltenii. Un raport inaintat la Viena preciza: „Provincie neguvernabila. Trebuie abandonata imediat.”

marcu cu arcu a spus: (septembrie 10th, 2013 at 10:34 )

Cu Mehedinti sau fara, Banatul istoric se intinde mai ales in alta directie… Acolo ar trebui umblat…

Marian a spus: (septembrie 10th, 2013 at 12:06 )

Discutiile au luat o alta turnura, nu este vorba de Regiunea Banat ci Regiunea Vest (aceasta va fi denumirea finala, fie ca ne place, fie ca nu). Ar trebui sa vedeti dincolo de interesele meschine, iar stimabile Ino Ardelean, nu poti jigni un judet ca MH pentru ca Timis nu este Timisoara (am trecut si am vazut saracia din satele voastre).

@marcu cu arcu a spus: (septembrie 10th, 2013 at 17:02 )

In Serbia vrei sa spui?

tm76 a spus: (septembrie 10th, 2013 at 17:25 )

S-au strans ceva comentarii… sa mai adaugam, asadar!

Putina toponimie- dintre explicatiile denumirii de „mehedinti” cea mai pertinenta si logica este ca provine din slavonul „mehedinski”, mai pe intelesul nostru, „care tine de mehadia”. Cei care cunosc cat de cat zona stiu ca asezarea banateana a fost un nucleu important in medieval, cu cetate, asezare, etc.

Cel mai probabil este ca ungurii au infiintat Banatul Severinului tinand cont de cele gasite in teren- organizare prestatala cu centru ce conducere in muntii Banatului si revarsare atat spre Oltenia de astazi cat si spre pusta noastra. I-au mutat doar „capitala”, Severinul servindu-le mai bine interesele: avanpost militar situat mai in apropierea potentialilor inamici decat Mehadia.

Sa nu ma lungesc- mai ating un aspect istoric. Pe langa fluxul natural dintr-o parte in alta a locuitorilor, exista episodul 1736-1739, prea putin cunoscut si indeobste cunoscut doar pentru anumite urmari. la 1736 are loc retragerea austriecilor din oltenia, care declara regiunea neguvernabila sub presiunea si cu proaspata experienta a recentului conflict cu turcii. Era greu de aparat la cum era situata!

Dar partea tare acum vine! in acest conflict, incurajati de noile atacuri ale turcilor, romanii banateni se revolta impotriva austriecilor. Acestia guvernasera crunt regiunea, punand biruri infernale pe singurii bastinasi, valahii, care suportau in cea mai mare masura eforturile de refacere a zonei si cheltuielile politicii de colonizare…

Ceea ce a urmat dupa infrangerea turcilor a fost groaznic pentru romanii banateni- tot culoarul Timis-Cerna( si nu numai) a fost luat la pas de imperiali, care au executat fara mila bastinasi in mai fiecare sat. iar politicile imperiale de dupa aceea s-au adancit in discriminare si grosolanism. ca urmare, are loc o un fenomen despre care se vorbeste prea putin astazi ( deh, istoria o scriu invingatorii…)- o migratie substantiala dinspre BANAT spre Mehedinti. Luati la bani marunti unele nume de localitati situate binisor dincolo de severin: Almajel, Orevita, Varodia, Iablanita, etc…

jaime a spus: (septembrie 10th, 2013 at 17:39 )

1718-1734 Oltenia a dost sub ocupatie austriaca si atat…..

George a spus: (septembrie 11th, 2013 at 00:11 )

Migratie a fost in ambele sensuri dar cea masiva pare sa fie fost dinspre Oltenia spre Banat si nu e secret, sunt multe localitati intemeiate de olteni in Banat, Sasca Montana, Valiug, Dognecea, Comlosu Mare etc Exista multe denumiri, unele cunoscute, altele necunoscute, denumire suspecta de exemplu e satul Targoviste din judetul Timis, Targoviste care la vremea primei atestari a satului in Banat era anul 1690, iar Targoviste in Tara Romaneasca era resedinta domneasca a domnilor munteni.
Velia, Izverniceanu, Iorga vorbesc despre asta, intre 1641-1646 Velia vorbeste de aproximativ 13.000 de bufeni(olteni) ce migreaza in Banat? coincidenta?, in Caras-Severin mai ales. Simeon Samson Moldovan spune ca veneau cate 3-4000 odata, in grupuri. Iar Iorga spunea ca de la 1740 au migrat in Banat alte 15.000 de familii. Datele sunt aici, citate din carti: http://ro.wikipedia.org/wiki/Bufan
Dar ce spune asta, ca oricat de rea parea viata in Banatul habsburgic tot mai buna era viata ca in Oltenia, ca nu de bine migrau cu miile. Pe vremea aia erau boieri, biruri si in Tara Romaneasca, Moldova, nu era democratie, pace si bunastare cum s-ar putea crede acum, era rau peste tot ca asa erau vremurile.
Dar chiar si asa cu migratiile astea, recunoscute de multi, nu inseamna ca Algeria ar trebui sa fie provincie a Frantei, doar ca sunt multi imigranti magrebieni in Franta, multi dintre bufeni,(olteni), s-au integrat bine in Banat printre „fratuti” si nici n-ai mai zice ca au venit acum cateva secole din Oltenia, n-au pastrat legaturile cu satele si traditiile zonelor de unde au plecat cu sute de ani in urma.

Eduard a spus: (septembrie 12th, 2013 at 22:18 )

Zona Orsovei si Clisura de Jos sa revina regiunii Banat , de care este legata istoric, cultural, economic si traditii comune.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

„Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş

Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat

CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
Societatea Colterm a efectuat golirea totală a bazinului Nodului Hidrotehnic de pe Bega, la intrarea în oraș a canalului. Operațiunea este necesară pentru întreținerea și curățarea acestuia. Acolo se află și microhidrocentrala care a oferit curentul electric necesar iluminării în premieră a străzilor orașului Timișoara. Apele scăzute ale Begăi le-au oferit specialiștilor de la Colterm,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazinul microcentralei din Fabric a fost golit total
Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
Evenimentul care leagă prietenii prin educație. Într-un oraș care și-a construit identitatea prin conviețuirea mai multor culturi, unul dintre cele mai longevive festivaluri studențești internaționale din România continuă, de peste trei decenii, să demonstreze că diversitatea este o resursă pentru dialog, creativitate și inovare. Organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 150 de studenți din 40 de țări vin la ISWinT 2026, eveniment de marcă organizat de UPT
Șantierul început în luna aprilie, pentru extinderea la patru benzi a drumului județean ce leagă Sânandreiul de drumul național Timișoara – Arad, a avut o evoluție extrem de bună. Conform Consiliului Județean Timiș, șantierul a ajuns la 70 la sută din total. Contractul a fost semnat în februarie, lucrările au început efectiv în aprilie. ”S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei a ajuns la 70 la sută din total
Societatea Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a anunțat că a finalizat lucrările de modernizare pentru stația de transformare 110/20 kV Freidorf din Timișoara. Aceasta deservește circa 9.000 de clienți din zona cu același nume a orașului. Investiția de circa 26 de milioane lei face parte din strategia companiei de a crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Freidorf Timișoara a fost modernizată de distribuitorul local de energie cu 26 de milioane de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.