De câteva zile la antrenamentele lui Poli Timişoara participă şi egiptenii Afroto şi Abdelfattah. Chiar dacă sunt în urmă cu pregătirea, cei doi au arătat calităţi reale care i-ar îndreptăţii să evolueze în Liga I pentru Poli. Dintre cei doi va fi păstrat unul singur până la urmă de conducerea clubului timişorean.
Afroto, mijlocaşul de picior stâng în vârstă de 24 de ani va semna mai mult ca sigur un contract cu Poli Timişoara. Nu la fel se întâmplă şi în cazul fundaşului Abdelfattah, care va pleca de la Timişoara. Fotbalistul cu prezenţe inclusiv în prima reprezentativă a Egiptului se află sub contract cu o echipă din ţara natală, ceea nu este pe placul conducătorilor de la Poli, aceştia aducându-i lui Valentin Velcea doar jucători liberi de contract.”În două zile nu pot să mă edific total asupra lor. Sunt nepregătiți de minimum cinci luni, dar există posibilitatea ca de unul dintre ei, mă refer la mijlocaș, să se concretizeze ceva”, sunt vorbele tehnicianului Valentin Velcea despre situaţia celor doi.
Comentarii prin facebook