O intamplare reala cu PSD, vami, spagi si… „Dl Rosu”

Mare revelaţie mare în ultimele zile! În sistemul vamal, funcţiile sunt cumpărate pe bani, în vămi se ia/dă şpagă, lideri politici sunt implicaţi în numirea şefilor de vămi. Incredibil, ce lucruri oribile pot să se întâmple! Nimeni nu-şi închipuia aşa ceva! Lideri ai PSD sunt de-a dreptul oripilaţi de corupţia din vămi, pe care o pun pe spatele PD-L. Nu că ar fi democrat-liberalii nişte îngeri în domeniu, dar chiar PSD-iştii să vorbească de acest fenomen… Parcă l-am vedea pe Al Capone criticând contrabanda cu alcool, iar pe Hitler plângându-se că nu se fac mai multe sinagogi. Sau chiar pe Ion Iliescu cântând, în 1990, în Piaţa Universităţii şi criticând ocuparea României de către măreaţa Armată Roşie. O întâmplare petrecută prin 2002, în plină perioadă a măreţului Guvern Adrian Năstase, developează, la o scară mică, ce însemna acea guvernare: o uriaşă maşinărie de făcut bani negri. Deşi pare desprinsă din Kafka, întâmplarea este absolut veridică.
Doi timişoreni, unul vameş, iar altul membru de partid, au plecat într-o zi spre Bucureşti. Omul politic avea relaţii personale, nu politice, cu un ministru din Guvernul Năstase (nu-i dăm numele, fiindcă nu era unul dintre corupţii regimului). Îi promisese prietenului său că îl ajută să fie şef de tură la vama din Cenad. Ministrul îi primeşte politicos, dă câteva telefoane, se bea o cafea şi… „rezolvă” problema. Le dă timişorenilor o adresă la care trebuie să se prezinte, la o anumită oră fixă. Nici mai repede, nici mai târziu. Într-un cartier obscur al Bucureştiului, cei doi găsesc cu greu adresa. Ajung la un apartament de două camere. În camera de primire, foarte sărac mobilată, se găsesc doar un birou mare şi vreo două dulapuri. Lumină semiobscură. La birou, un bărbat care se prezintă simplu: „Domnul Roşu”. În faţa lui, doar o coală de hârtie şi multe, foarte multe, telefoane mobile. Fiecare având deasupra câte o hârtiuţă cu câte un nume. Timişorenii expun problema. Omul dă unul-două telefoane şi vine cu soluţia: „30.000 de euro şi aveţi postul şase luni. După aceea mai discutăm despre prelungire. Vă dau numărul ăsta de telefon. Aveţi termen 48 de ore, nici un minut mai mult, pentru a-mi spune dacă sunteţi de acord”. Şi atât, cei doi fiind poftiţi politicoşi să plece. Amintim, era vorba de şef de tură, nu şef de vamă, perioada era de şase luni, iar la „Dl Roşu” s-a ajuns prin intermediul unui ministru. Pe tren, în drumul spre casă, vameşul îşi făcea tot felul de calcule. Ar trebui să ia bani împrumut, cât ar putea să iasă. În fine, tot felul de operaţii matematice cu mai multe necunoscute. În acest timp, membrul de partid nu-şi revine. Nu era naiv, dar nu credea că în propriul lui partid se pot întâmpla astfel de lucruri. În fine, vameşul ajunge acasă, discută cu soţia. Nu se hotărăsc ce să facă. Două nopţi nici nu pot dormi. Dilema era foarte mare, omul nefiind dintre cei mai „iscusiţi” vameşi (citeşte şpăgari). „Fie, mă bag!”, decide într-un final şi îl sună pe „Dl Roşu”. Telefonul era însă deconectat. Omul se uită la ceas. De la discuţia cu „dl. Roşu” trecuseră exact 48 de ore şi 10 minute…
Oare câţi „domni Roşu” existau în acea perioadă în PSD? Domnii PSD-işti care apar acum la televizor, îngroziţi de ce se întâmplă sistemul vamal, chiar îi iau pe toţi de proşti?

P.S. Alt personaj foarte prezent în ultimele zile pe ecrane, plângând corupţia din vămi, este liberalul Nini Săpunaru, fost şef naţional al vămilor. Chiar aşa, dl Nini?

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

TEPELUS a spus: (februarie 10th, 2011 at 18:53 )

tare de tot INO !
daca mai stii” povesti adevarate” din toate vremurile si din toate timpurile(inclusiv comuniste, unde se spune ca aveau unii vamesi lazi de bani!!)
te asteptam cu drag…si cu un buchet de flori in gara…de NORD .

dan a spus: (februarie 10th, 2011 at 19:06 )

Traisca USL, fratia dintre Nstase-Patriciu-Ilescu-Sapunaru.

vamesu' vamuit a spus: (februarie 10th, 2011 at 22:26 )

LUI DAN,
LASA FRATIA TA CA NICI CU CEILALTZI TOTI NU IMI ESTE FRICA> NU EXISTA IN VAMI DECAT INTERESE…
ASA ESTE DECAND O FO’ INVENTATE VAMILE IN TOATA LUMEA SI IN TOATE TIMPURILE…
DIFERA NUMAI GRADUL DE LACOMIE SI STAPANII CARORA TREBUIE SA LE DAI” PESCHESUL” CA SA RAMAI IN SISTEM!
PLEACA CEI SATUI SI VIN CEI FLAMANZI…

anti-PSD a spus: (februarie 11th, 2011 at 10:19 )

Chair asa, sa dea acum PSD-ul lectii anti-coruptie, e prea de tot! Ne-am intors cu curul in sus.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Profesorul și antrenorul emerit Emil Grozescu s-a stins miercuri din viața

A murit astăzi Emil Grozescu (născut 1933), cel care timp de peste 40 de ani a fost coordonatorul secției de atletism al clubului CSU Politehnica, perioadă în care a dat numeroase generații de campioni naționali, europeni, mondiali. A adunat peste 350 de titluri naționale și 650 de medalii la campionatele naționale. A fost declarat antrenor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesorul și antrenorul emerit Emil Grozescu s-a stins miercuri din viața
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia

Acțiunea desfășurată azi la Gătaia are scop caritabil, în sprijinul copiilor proveniți din medii defavorizate. Primăria Gătaia, reprezentată de primarul, Raul Cozarov, Liceul Teoretic Gătaia, sponsorii Maxagro Grup, Curea Company, Lusioni SRL și Delclaudys SRL, împreună cu United Way România și voluntarii de la Liceul Teoretic Gătaia și-au unit forțele pentru organizarea crosului Timition la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia

Economic vezi arhiva Economic

Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Infrastructura de distribuție a energiei electrice din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape intră în modernizare, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pentru un număr aproximativ de 650 clienți existenți și a asigura o capacitate sporită a rețelei de a alimenta consumurile viitoare. Rețelele electrice vizate deservesc clienții din Brebu Nou, Gărâna și zona de Agrement Lac Trei Ape....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii  energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Acțiunea desfășurată azi la Gătaia are scop caritabil, în sprijinul copiilor proveniți din medii defavorizate. Primăria Gătaia, reprezentată de primarul, Raul Cozarov, Liceul Teoretic Gătaia, sponsorii Maxagro Grup, Curea Company, Lusioni SRL și Delclaudys SRL, împreună cu United Way România și voluntarii de la Liceul Teoretic Gătaia și-au unit forțele pentru organizarea crosului Timition la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia
Un control realizat în zona unde o balastieră exploatează și prelucrează agregate minerale și realizează asfalt a fost sancționată de Apele Române Banat cu o amendă usturătoare. Angajații de la Inspecția Apelor Banat și un grup de specialiști în măsurători cadastrale și topobatimetrice din ABA Banat au desfășurat un control în zona localității Jena din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O balastieră din Jena a fost amendată cu 80.000 de lei de către Apele Române Banat
Ecourile jafului din 2025 de la Poșta Mare încă nu s-au stins. Dacă cei trei bandiți au fost prinși și trimiși la închisoare, iată că o femeie care lucra în acel loc va avea probabil același drum. La data de 19 mai 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cei care au jefuit Poșta Română au avut un om în interior. O femeie a primit astăzi control judiciar în acel caz
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, acuză Garda de Mediu Timiș de atacuri cu iz politic, după ce un control realizat de aceasta pe străzile din oraș ar putea duce la o amendă de 100.000 de lei. Se pare că subiectul disputei sunt deja celebrii bolovani plantați pe numeroase străzi din Timișoara, pe marginea trotuarelor, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria, în pragul unei amenzi de 100.000 de lei. Primarul Fritz acuză Garda de Mediu Timiș de comenzi politice/FOTO
Mierucuri, în jurul orei 14:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mansarda unei case de pe strada Dan Căpitan din Timișoara, zona Blașcovici. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la mansarda unei locuințe pe strada Dan Căpitan din Timișoara. O femeie se zbate între viață și moarte
Pe 23 mai va avea loc „Bike & Bark with Maya”, un eveniment caritabil dedicat susținerii câinilor salvați de Asociația Furrytales. Acesta aduce împreună comunitatea bicicliștilor și iubitorii de animale pentru o cauză simplă: sprijinirea câinilor salvați de Asociația Furrytales. Evenimentul are loc cu participarea comunității SufletePe2Roti, iar donațiile strânse vor susține exclusiv nevoile blănoșilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pedalați pentru Asociația Furrytales. Donațiile vor merge către susținerea câinilor salvați
Infrastructura de distribuție a energiei electrice din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape intră în modernizare, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pentru un număr aproximativ de 650 clienți existenți și a asigura o capacitate sporită a rețelei de a alimenta consumurile viitoare. Rețelele electrice vizate deservesc clienții din Brebu Nou, Gărâna și zona de Agrement Lac Trei Ape....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii  energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape
Noul lider al PNL Timișoara, Ionuț Gaiță, spune că alianțele cu alte partide se fac atunci când acestea sunt în favoarea cetățenilor. Totuși, el admite că în partide există și o disciplină, impusă de votul majorității, împotriva căruia nu se poate merge. La fel, în perioada următoare consilierii locali ai PNL Timișoara vor urmări binele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ionuț Gaiță vrea colaborare politică pentru cetățeni: ”Nu vom da niciun cec în alb niciunui partid politic”
Seria ambasadorilor veniți la Timișoara pentru discuții cu studenții continuă. Astfel, Universitatea de Vest Timișoara organizează, prin implicarea Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, un nou eveniment din seria „Ambasadori în dialog@UVT”, avându-l ca invitat pe Excelența Sa Radko Vlaykov, Ambasadorul Republicii Bulgaria în România. Evenimentul va avea loc în data de 22 mai 2026,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul Bulgariei în România vine la UVT să discute cu studenții
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.