Scandal la Sacalaz: localnicii, disperati ca in zona ar putea incepe prospectiunile

Câteva zeci de locuitori din Săcălaz au ieșit în stradă joi, pentru a-și exprima nemulțumirea că în comuna lor ar putea începe prospecțiunile petroliere. Protestatarii s-au adunat în fața căminului cultural, unde ar fi trebuit să aibă loc o ședință de consiliu local, care însă nu s-a mai ținut. Oamenii spun că primarul Ilie Todașcă și-ar fi dat deja acceptul pentru aceste operațiuni.

protest sacalaz3

Scandalul de la Săcălaz a început în 2012, când localnicii au aflat că în zonă ar urma să se facă prospecțiuni. Supărați, aceștia s-au adresat autorităților, cerându-le să ia măsuri. Doi ani mai târziu, situația este la fel de complicată. Chiar dacă primarul și consilierii locali susțin că sunt împotriva proiectului, Prospecțiuni SA a bătut țăruși pe marginea drumului principal din comună, pentru a începe cercetările. Totul, cu acceptul primarului Ilie Todașcă. Ședința de consiliu local convocată pentru joi nu s-a mai ținut, deoarece nici edilul șef, nici mai mulți aleși locali nu s-au prezentat la plen. Interesant este că această ședință ar fi avut ca obiect votarea unei hotărâri care să permită accesul angajaților unei societăți de prospecțiuni. „Marți s-a convocat consiliul local pentru cei de la gazele de șist, de la firma ADX. Aceștia au început prospecțiunile și au întins cabluri pe terenurile comunei, pe terenul public, cu un accept scris al domnului primar. Consiliul s-a întâlnit și s-a dat o hotărâre, legală, ca nicio lucrare să nu fie făcută pe domeniul public sau privat al comunei fără acordul scris al CL. Joi, la ora 11.30, domnul primar mi-a zis să fac proiect de hotărâre pentru accesul în comună al firmei ADX. Eu i-am făcut o adresă prin care i-am spus că, în calitate de secretar, îi acord tot sprijinul, dar trebuie să-mi aducă motivare în fapt și în drept, cu referate întocmite de compartimentele de specialitate”, susține Simona Vlad, secretarul Primăriei Săcălaz.

protest sacalaz1

Supărați că nu au primit un răspuns clar referitor la problema prospecțiunilor și a posibilelor exploatări, oamenii s-au îndreptat către primărie, pentru a discuta direct cu Ilie Todașcă. Acesta nu era însă în localitate. „Ca primar, sunt între ciocan și nicovală. Eu trebuie să respect legea (…) Consiliul local a dat o hotărâre că orice aprobarea de acces pe domeniul public, pe domeniul privat al comunei se face în urma unei cereri. Cei de la ADX au venit cu o solicitare să primească acces, din păcate joi nu s-a putut lua nicio hotărâre. Hai să vă spun pe cinstite, că și eu am cinci nepoței. Nu-mi convine ca, Doamne ferește, să ne trezim în viitor cu acele gaze de șist. (…) Îi cred pe oameni, sunt speriați, dar după cum știm în România nu prea sunt gaze de șist”, a declarat primarul. Acesta a recunoscut că a primit donații din partea ADX Energy, dar că acestea s-au făcut în baza unui cadrul legal. ADX a oferit mai multe camere video care au fost amplasate în școala de la Săcălaz, dar și șapte laptopuri care au fost distribuite la diverse persoane din primărie. Localnicii spun că valoarea donației depășește 53.000 de lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

rusine a spus: (decembrie 18th, 2014 at 20:52 )

RUSINE! Salbaticii astia de la firma ADX cu gazele de sist aduc o atingere demnitatii noastre NATIONALE pentru ca de Sfintele Sarbatori fac acest circ ieftin! Ne aduc aminte de epoca ceausista cand de Sarbatorile Religioase erau tulburate linistea oamenilor! Doamne Dumnezeule vezi ce fac salbaticii astia avari (iubirea de arginti!)!

Nicolae a spus: (decembrie 20th, 2014 at 23:24 )

Spaima locuitorilor din Banat fata de prospectiunile seismice din zona este neintemeiata. Nici o firma concesionara a vreunui perimetru petrolier din Banat nu a declarat vreodata ca ar fi interesata de exploatarea gazului de sist. Singura care a recunoscut chiar de la inceput acest fapt este compania americana Chevron, care a concesionat doar perimetrele din jud. Vaslui si Constanta. Perimetrul din jud. Vaslui, ajuns cunoscut in toata Europa in urma revoltelor din com. Pungesti, a apartinut initial firmei Regal, proprietatea lui Frank Timis si a lui Ovidiu Tender (patronul SC Prospectiuni SA) si a fost prospectat initial intre 2003 – 2006. Pentru ca acele prospectiuni nu au identificat zone cu potential pentru formarea pungilor de petrol sau gaz, dreptul de exploatare a fost vandut in februarie 2011 companiei Chevron cu pretul de 25 milioane USD fara taxele aferente. Din informatiile aparute in presa din ultimul timp se pare ca nici gaze de sist nu exista acolo.
Lucrarile de prospectiune seismica preced toate celelalte lucrari de explorare, se desfasoara in acelasi mod indiferent ce anume se cauta (petrol, gaze naturale sau gaze de sist) si nu detecteaza ce anume se gaseste acolo. Ele fac doar o ecografie a subsolului, nu cu ultrasunete, ca in ecografia medicala, ci cu unde seismice – vibratii ale pamantului – de aceea se si numesc prospectiuni seismice. Pe imaginile ecografice (numite aici sectiuni sau profile seismice) se vad stratele din subsol, adancimile si formele acestora, fara a se putea observa ce anume contin. Din forma stratelor se deduc acele zone in care este posibil sa se acumuleze petrol sau gaze (numite „capcane de hidrocarburi”), dar si zonele unde nu sunt indeplinite conditiile necesare pentru aceasta.
Dupa prospectiunile seismice urmeaza lucrarile de explorare, cand se foreaza cate o sonda de mare adancime in fiecare capcana identificata anterior si abia atunci se vede daca acolo sunt sau nu hidrocarburi (petrol si/sau gaz). Daca se gasesc urmeaza exploatarea, se foreaza deci si alte sonde din care se vor extrage hidrocarburile. Daca nu se gasesc, inseamna ca respectivele capcane sunt sterile, iar zonele acelea sunt abandonate.
Lucrarile de prospectiuni seismice in Banat se desfasoara de multi ani, au inceput inca din anul 1950, cand s-a infiintat Intrepr. de Prospectiuni Geologice si Geofizice (IPGG) Bucuresti, aceea care a devenit dupa 1990 SC Prospectiuni SA si in anul 2000 a fost primita („cumparata”) de Ovidiu Tender. Aceasta este singura firma din Romania specializata in lucrari de prospectiuni seismice, in prezent este a 3-a ca marime din Europa si una dintre cele mai mari din lume. Metodele de lucru nu s-au schimbat foarte mult in cei 64 ani de existenta, undele seismice sunt generate tot prin explozii subterane in sonde de mica adancime (pana la 10 – 15 m), undele care ajung la suprafata dupa ce sunt reflectate de stratele din adancime (un fel de ecouri, de aceea este o metoda ecografica) sunt transformate in semnale electrice tot de traductoare de miscare numite geofoni, iar acestea sunt apoi inregistrate in statiile de inregistrare seismica. Evolutia a fost in privinta aparaturii folosite (statiile s-au dezvoltat foarte mult si acum lucreaza cu mai multe mii de canale, fata de 24 canale ca acum 40 – 50 ani) iar pentru generarea undelor seismice au aparut acele utilaje foarte complexe numite vibratoare seismice. Prin explozii in sonde se produc modificari ale structurii stratelor de mica adancime ce se pot manifesta prin accentuarea eroziunii solului prin alunecari de teren (acolo unde terenul este in panta) sau infestarea stratului freatic prin patrunderea in adancime (prin sonde si fisuri produse de explozii) a apelor meteorice care antreneaza si substante toxice rezultate din descompunerea deseurilor menajere, dejectiilor sau a cadavrelor de animale de la suprafata. Prin folosirea vibratoarelor insa, aceste probleme sunt eliminate, de aceea metoda generarii prin vibratii (vibroseis) este considerata drept cea mai moderna de la ora actuala din intreaga lume. Dar, deoarece vibratoarele sunt utilaje de mare greutate (au pana la 30 tone), lucrul cu acestea trebuie facut numai atunci cand solul este uscat si nu apare imprimarea in sol a amprentei rotilor sau aderenta solului pe anvelope, altfel pagubele produse culturilor agricole sunt importante, ca si distrugerea drumurilor fara o infrastructura solida, asa cum sunt drumurile de pamant.
In concluzie lucrarile de prospectiuni seismice nu sunt atat de catastrofale cum crede o mare parte din populatia tarii, dar necesita o mare responsabilitate din partea acelora care le executa, atat la nivelul firmelor, cat si al angajatilor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei

Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
O delegație formată din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara. Aceasta este unul dintre cele mai mari obiective de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de Tratare a Apei Bega a fost vizitată de reprezentanți ai Comisiei Europene
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
Medicii Clinicii Odobescu au operat vineri prima pacientă folosind noul robot chirurgical, intrat în dotarea unității medicale timișorene. O tânără de doar 31 de ani, diagnosticată cu cancer. Operația a decurs în condiții bune, aceasta și pentru că cele 4 brațe ale robotului fac mișcări imposibil de realizat manual. Medicul controlează fiecare mișcare, iar robotul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Municipalitatea timișoreană anunță că susține educația care pregătește tinerii pentru sistemul de învățământ dual, o opțiune care îmbină școala cu practica direct în companii. În Timișoara, la liceele care au astfel de programe, în anul școlar 2026–2027, sunt disponibile peste 1.600 de locuri în liceele tehnologice din oraș, dintre care peste 460 sunt în învățământul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara le recomandă absolvenților de gimnaziu să se facă muncitori în chimie, mecanică sau turism
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.