Grapini cere PD-L sa-si schimbe numele

Maria Grapini, preşedintele Partidului Conservator Timiş, e supărată rău după ce democrat-liberalii au decis să boicoteze referendumul din 29 iulie. Ea susține că soluția cea mai bună ar fi ca PD-L să-și găsească alt nume.

„După 22 de ani trebuie să arătăm lumii întregi că suntem în stare să ne hotărâm singuri soarta la referendum. Mi se pare inadmisibil ca un partid democrat să apeleze la o metodă complet nedemocratică la referendum şi să ceară oamenilor să nu meragă la vot. Ar trebui să schimbe denumirea partidului de urgenţă. Se fac de râs. Mie mi se pare că referendumul este modalitatea ce mai reprezentativă ca poporul să vină la urne şi să-şi decidă soarta. Personal îmi doresc mult o schimbare la vârf”, a declarat Grapini.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

:) a spus: (July 24th, 2012 at 18:16 )

Si parlamentarii, care erau platiti din banii mei, cand au facut greva ce sunt?
Doama Grapini sa nu aberam, ca noi putem lipsi o zi..dar de Crin Absentescu ce spuneti? Cum sa avem un presedinte repetent doi ani de facultate? Daca era medicina, politehnica sau ceva greu…dar la istorie…de rasul curcilor….

timisorean a spus: (July 25th, 2012 at 07:46 )

mai bine ati cere partidului de buzunar, al vostriu, sa-si schimbe numele : partidul securistilor ! Nu e mare diferenta: PC sau PS !
Ca atit si sinteti, cat unpost-scriptum la o scrisoare !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Romanii au umor. Cum s-a vazut in mediul virtual ultimul asalt asupra DNA / FOTO

Ultima săptămână din viața politică din România a fost ocupată de un nou și încrâncenat asalt asupra DNA, dus de „niște penali”, vorba președintelui Klaus Iohannis. Dincolo de nenumăratele comentarii care au apărut în spațiul public în ultimele zile, în spațiul virtual a fost o explozie de meme-uri.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romanii au umor. Cum s-a vazut in mediul virtual ultimul asalt asupra DNA / FOTO
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iaşul s-a impus pe stadionul „Dan Păltinişanu” cu 2-1, Platini şi Cristea, în prima repriză, respectiv Vaşvari pe final, din 11 metri, marcând golurile partidei. Poli a jucat slab, plătind tribut unei evoluţii tremurânde în faţa unei echipe solide, dar nu de speriat.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nimic pentru Timisoara, totul pentru Iasi
UVT Agroland Timișoara a bifat al doilea succes în trei zile în Divizia A1 de volei feminin. „Cea mai frumoasă echipă” a câștigat partida cu Medicina Târgu Mureș cu 3-1 (25-18, 22-25, 25-11, 25-27), și a repetat astfel rezultatul de la mijlocul săptămânii, când a obținut toate punctele în meciul cu CSM Târgoviște.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Agroland tine stacheta sus. Victorie si cu Tg. Mures
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top