Casting Elite Model Look, la mall

Concursul Elite Model Look este, de aproape trei decenii, un eveniment recunoscut în lumea întreagă și oferă miilor de aspirante posibilitatea de a păși pe urmele unor modele celebre precum Linda Evangelista, Cindy Crawford, Stephanie Seymour sau Gisele Bundchen. Castingul național pentru acest concurs va avea loc pe 24 octombrie.

Pentru a avea șansa de a intra în acest casting trebuie însă să treceți de preselecțiile zonale. În perioada 14 – 16 septembrie, agenția Face2Face organizează o astfel de preselecție la Iulius Mall. Juriul din Timișoara va alege zece fete și băieți. Criteriile de selecție vor ține cont de calitățile fotogenice ale candidaților, de personalitatea și frumusețea lor naturală, dar și de potențialul lor de a corespunde trendurilor actuale în modă.

Pentru a participa la castingul de la mall, fetele trebuie să aibă vârste cuprinse între 14 și 22 de ani și înălțimi între 1,72 și 1,80 m. pentru băieți, criteriile sunt: vârste între 16 și 25 de ani, respectiv înălțime între 1,79 și 1,90 m. Cei care nu pot ajunge la acest casting se pot inscrie online.

Cele 12 fete și cei șase băieți selectați în urma castingului național vor participa la finala națională de pe 1 noiembrie. Obiectivul este câștigarea unui loc la finala mondială de la Shanghai. Primele trei clasate din China vor împărți un premiu total garantat în valoare de 300.000 de dolari.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva s-au făcut progrese importante. iar între nodul Ilia și cariera de la Bretea Mureșană șoseaua e gata. E însă dificil de lucrat pe „dealul liliecilor” și sunt încă porțiuni pe care nu există asfalt. Asociația Pro Infrastructură estimează că nu vom putea circula pe tronsonul Ilia – Deva mai devreme de 2019.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucreaza bine acum, dar lotul 4 Lugoj – Deva nu va fi gata mai devreme de 2019 / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top