Stirile din ziua: 6 mai 2016

Zece pentru un presedinte! La CJ Timis se anunta negocieri dure

Zece pentru un presedinte! La CJ Timis se anunta negocieri dure

Alegerile din 2012 rămân singurele de până acum în care președinții de consilii județene au fost aleși direct. La scrutinul din 5 iunie se revine la liste, urmând ca liderul instituției să fie desemnat din rândul consilierilor. În Timiș, lupta pentru această funcție se anunță acerbă.

colterm

Colterm opreste de tot caldura de luni

Cu temperaturi diurne care, în această perioadă, se apropie de 20 de grade Celsius, timișorenii aveau totuși caloriferele călduțe. Colterm a decis, în aceste condiții, prevalându-se de prevederile regulamentului public de alimentare cu energie termică, să oprească furnizarea energiei termice până la iarnă.

Scandalul dezinfectantilor diluati loveste si la Timisoara! Sunt 50 de spitale cu probleme in tara

În 50 de spitale din țară, analizele efectuate au arătat că dezinfectanții folosiți nu sunt ce ar trebui să fie. Controalele au fost făcute din dispoziția ministrului Sănătății, în contextul scandalului legat de HexiPharma. În Timișoara este vorba despre o clinică privată, foarte căutată de viitoarele mămici.

Our Body a batut toate recordurile! Cea mai vizitata expozitie din Timisoara a adunat 22.000 de oameni!

„Our Body: Universul Interior”, una dintre cele mai controversate expoziții din lume, a bătut toate recordurile și la Timișoara. În ciuda controverselor și chiar a unei acțiuni în instanță împotriva organizatorilor, publicul s-a înghesuit să vadă cele 200 de corpuri umane expuse.

Liceul Teoretic Grigore Moisil din Timișoara

Tineri care fac cinste Timisoarei: mai multi elevi de la Moisil reprezinta Romania la concursuri si olimpiade

Timișoara nu duce lipsă de elevi excelenți, care au demonstrat că sunt printre cei mai buni din țară și chiar lume. O bună parte dintre acești copii extraordinari vin de la Liceul „Grigore Moisil”, instituție care are, în 2016, nu mai puțin de șase tineri care vor participa la olimpiade și concursuri internaționale.Trei dintre ei s-au calificat în loturile olimpice lărgite ale României.

S-a gasit teren pentru viitorul parc din Calea Lipovei! Trebuie sa vrea si consilierii locali

Timișorenii care locuiesc în Calea Lipovei ar putea avea, în sfârșit, parcul pe care și-l doresc de atâta timp. Ba mai mult, va fi vorba despre o bază sportivă în toată regula, care va fi realizată pe un teren privat cu al cărui proprietar a reușit să se înțeleagă municipalitatea. Când se va trece de la vorbe la fapte rămâne de văzut.

Candidatul Grindeanu va face ce n-a facut deputatul Sorin, amicul lui Victor

E gata. Curtea Constituțională a decis că Nicolae Robu va fi primarul Timișoarei cel puțin încă un mandat. Nu speța domnului Lae a judecat-o Curtea, ci chestiunea votului într-un tur de scrutin, respingând niște „lăcrămații” juste, făcute din interiorul societății civile.

Teoretic, adio turism electoral! Sistem antivot multiplu la alegerile din 5 iunie

Toată lumea e pregătită oficial pentru alegerile locale din 5 iunie. În Timiș, peste câteva zile, va fi semnat contractul cu firma care va tipări buletinele de vot. În total vor fi peste aproape 690.000 buletine de vot, care vor fi distribuite în cele 597 secții din județ. Pentru prima dată, la acest scrutin va fi folosit un sistem electronic care să împiedice votul multiplu.

Ghiseu special daca va programati online la Pasapoarte

La Serviciul Public Comunitar pentru eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple din cadrul Instituției Prefectului Județul Timiș funcționează, de la începutul lunii mai, un ghișeu destinat persoanelor care utilizează platform de programare on-line disponibilă aici. În zilele de luni, marți și joi, între orele 8,30 și 16.30, pot fi făcute câte 64 de programari, iar vineri,

aquatim

Fara apa rece la Mosnita Noua

Aquatim anunță că vineri, 6 mai, între orele 9 și 14, va întrerupe furnizarea apei potabile în Moșnișa Nouă, pentru lucrări de modernizare a rețelei de alimentare cu apă. Se va lucra la intersecția străzilor Principală și Poștei. „Recomandăm tuturor clienților, atât casnici, cât și industriali, să ia măsuri de stocare a unor cantități de

Intreruperi de curent

Enel a programat vineri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Bucegi nr. 2, orele 9 – 16; Săcălaz – Zona str. II-IV, Giarmata – str. Morii, Principală, inclusiv primăria, Viilor, Giroc – str. Mureș nr. 43, Jimbolia – str. Contele Csekonics, Albinelor, Spre Sud, Calea Timișorii, I. Slavici, Ștefan cel Mare, orele 9

Start la lipitul de afise! PNL vrea 10% mai multi primari, PSD nu mai vrea idei fanteziste

Campania electorală a început, vineri noaptea, și oficial: pentru liberali în Piața Libertății, pentru social-democrați vizavi de primărie, iar pentru „populari” și Petrică Folică în Piața Operei. Liberalii au anunțat că nu-și vor ponegri adversarii, iar social-democrații, că vor să schimbe prioritățile Primăriei Timișoara.

Top