Consilierii locali au vrut sa scoata in strada Infocentrul turistic!

Haosul care a domnit în prima ședință de lucru a noului consiliu local ar fi putut lăsa în stradă Infocentrul Turistic al Timișoarei. Nu se va întâmpla asta, iar proiectul va fi reintrodus pe ordinea de zi în viitorul plen, dar situația este incredibilă. Consilierii locali au votat împotriva funcționării infocentrului într-un spațiu al… primăriei!

infocentru

Consilierii locali au avut pe ordinea de zi un proiect privind „funcționarea în continuare în spațiul cu altă destinație decât cea de locuință din Timișoara, str. Alba Iulia 2, a Compartimentului Centrului de Informare Turistică”. Infocentrul funcționează de 10 ani în acest spațiu aflat în proprietatea Primăriei Timișoara. Pentru că acum a expirat actul de atribuire în folosință gratuită a spațiului, Direcția de Comunicare a cerut aprobarea, în continuare, a funcționării infocentrului acolo, pe o perioadă de 10 ani. Proiectul supus votului în CL prevedea aprobarea acestei solicitări, dar pentru o perioadă de un an. Teoretic, era doar o formalitate, însă el n-a reușit să treacă de consilieri! Cel mai vehement a fost Ilare Bordeașu (ALDE), care a spus că proiectul nu a fost discutat în comisiile de specialitate. Asta, deși există un raport de avizare chiar de la Comisia 1, de buget-finanțe, din care face parte Bordeașu, semnat de toți colegii săi. Reprezentantul ALDE a continuat să susțină că nici măcar nu a văzut proiectul, deși alți consilieri au confimat că acesta a fost trimis și pe adresele lor de e-mail. „Dacă dânsul e tânăr și are timp să stea toată ziua pe mail, să stea. Nu am timp să stau toată ziua pe mail. Nu am văzut proiectul în comisie, iar raportul de avizare a fost dat la semnat pe parcurs. Eu nu fac așa ceva, dacă nu văd, nu semnez”, i-a spus Bordeașu liberalului Robert Kristof. Practic, consilierii locali nu au fost de acord ca o structură a Primăriei Timișoara să funcționeze într-un spațiu al… Primăriei Timișoara! Infocentrul nu va fi însă evacuat, iar proiectul va fi repus pe ordinea de zi a plenului care va avea loc undeva spre sfârșitul lunii iulie. (sursa foto: www.opiniatimisoarei.ro)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

poli21 a spus: (iulie 10th, 2016 at 12:44 )

Acest individ ILAR , care a pierdut toate cursele la care a participat, are inca timp sa inteleaga ca a devenit ( din greseala ) consilier municipal, prin urmare trebuie sa invete sa citeasca si mailuri , eventual sa le si inteleaga.

Fost student si senator UPT a spus: (iulie 12th, 2016 at 17:37 )

Durerea voastra este ca Bordeasu face performanta si profesie in UPT, nu se joaca pe calculator ca voi.
In ce priveste pierderile prin competitie, ce sa mai vorbim, indata ce a castigat senator UPT, Consilier pe Facultatea de Mecanica, consilier in Departament. La toate aceste competitii a castigat la scor si detasat.
Deci nu stie sa citeasca?!!! sau va doare verticalitatea si faptul ca nu ia pozitia de drepti cand zice seful de partid.
Invatati sa respectati legile si nu va mai patati haina de politehnist. In fapt verticalitatea si inteligenta sclipitoare a lui Bordeasu deranjeaza. In sfarsit…in Consiliul Municipal avem si noi un om care respecta populatia si care nu saruta blidurile politicienilor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Top