Doi morti si trei raniti, intr-un accident langa Lugoj / FOTO

Două mașini s-au ciocnit frontal, duminică după-amiază, pe „breteaua” dintre autostrăzile A1 și A6, în zona comunei Balinț. Doi oameni și-au pierdut viața, iar alți trei au fost răniți. A fost nevoie de intervenția elicopterului SMURD.

accident lugoj6

Accidentul s-a produs în zona nodului rutier de la Balinț, pe șoseaua de legătură dintre autostrăzile A1 şi A6, pe sensul de mers dinspre Lugoj spre Timişoara. Din primele informații, se pare că unul dintre şoferii maşinilor implicate a intrat pe contrasens şi a intrat în plin în celălalt vehicul care circula regulamentar. Impactul între Fordul Galaxy și VW-ul Passat combi a fost devastator. „La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe SAJ şi elicopterul SMURD. S-a acționat pentru descarcerarea pasagerului din dreapta al WW Passat, respectiv descarcerarea şoferului din Ford Galaxy şi a pasagerului din dreapta. Din păcate în urma efectuării manevrelor salvatoare, două victime au fost declarate decedate”, spun cei de la ISU. S-au înregistrat, de asemenea, alte trei victime, transportate la spitalele din Timișoara. Elicopterul SMURD a aterizat direct pe șosea și a preluat persoana cel mai grav accidentată. Polițiștii vor stabili exact împrejurările în care s-a produs tragedia.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Robu, inca oficial candidat unic la sefia PNL Timis: Am facut dovada ca pot sa asigur armonie in jurul meu

Candidatul Nicolae Robu se vede pe sine însuși ca un factor de armonie în PNL Timiș și ca pe un om de echipă care poate readuce filiala spre înalta performanță politică. Șeful interimar al liberalilor timișeni n-a vrut să spună care îi este echipa și nici dacă Alin Popoviciu va face parte din ea, dar nici n-a negat varianta.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, inca oficial candidat unic la sefia PNL Timis: Am facut dovada ca pot sa asigur armonie in jurul meu

Sport vezi arhiva Sport

Baschet şi caritate! BC Timisoara – BCMU Pitesti, pentru puncte, dar si pentru un scop nobil

Un meci pentru un copil curajos şi puternic! Un meci pentru ca un vis să continue... Dacă nu i-ai ști povestea, ai spune că este un copil foarte fericit. Și probabil că așa și este, pentru că știe să ia ce este mai frumos din viață, iar asta poate fi o lecție pentru noi toți.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baschet şi caritate! BC Timisoara – BCMU Pitesti, pentru puncte, dar si pentru un scop nobil
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Candidatul Nicolae Robu se vede pe sine însuși ca un factor de armonie în PNL Timiș și ca pe un om de echipă care poate readuce filiala spre înalta performanță politică. Șeful interimar al liberalilor timișeni n-a vrut să spună care îi este echipa și nici dacă Alin Popoviciu va face parte din ea, dar nici n-a negat varianta.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, inca oficial candidat unic la sefia PNL Timis: Am facut dovada ca pot sa asigur armonie in jurul meu
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top