Primar, președinte al senatului sau ministrul Educației. Nehotărât în privința candidaturii pentru municipalitate, senatorul Nicolae Robu spune că nu duce lipsă de variante în ceea ce privește funcțiile în 2012.
„Nu sunt ipocrit și recunosc: dacă PNL ajunge la guvernare și cei din partid consideră că, după câte am făcut eu în educație, aș fi calificat ca ministru, nu văd de ce aș refuza”, spune Nicolae Robu. Senatorul liberal nu este îngrijorat în ceea ce privește gama de funcții pentru 2012. „Desigur, există și varianta de președinte al senatului”, a adăugat Robu. În prezent, Nicolae Robu pregătește un consorțiu între universitatea pe care o conduce și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”. „Este vorba despre un consorțiu între Universitatea Politehnica Timișoara și Facultatea de Medicină și Farmacie «Victor Babeș», care are menirea de a constitui o forță academică puternică aptă de înaltă performanță, în cercetare pe plan național și internațional. Suntem în stadiul în care senatele celor două universități au aprobat constituirea consorțiului. Urmează să definitivăm actul constitutiv și apoi cele două senate să aprobe acest act. Apoi, consorțiul va funcționa efectiv”, a explicat senatorul.
Comentarii prin facebook