Prognoza meteo: iarna nu se lasa!

N-am scăpat încă de iarnă! Meteorologii prognozează, pentru săptămâna viitoare, temperaturi scăzute, care pot ajunge, la munte, chiar la minus 18 grade Celsius. Primăvara îşi va face apariţia timid, abia după 10 martie.

Ion Sandu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), nu exclude emiterea unei atenţionări de vreme rea. „Pe 22 şi 23 februarie, adică marţi şi miercuri, urmează două zile de iarnă autentică . Dacă vântul se suprapune cu zăpada, vom da o atenţionare pentru partea de sud, Banat, Oltenia. Nu trebuie privită vestea ca fiind complet rea, pentru că este nevoie în sud-est de un strat de zăpadă, deoarece urmează, în 24-28 februarie, temperaturi destul de scăzute, cu minus 18 grade la munte. În sud este la limită, noi ne aşteptăm la minus 8-minus 9 grade”, a spus Sandu. Temperaturile se vor menţine scăzute până la 28 februarie, dar vor începe să crească în intervalul 1 – 6 martie. „Spre primăvară ne îndreptăm după 10 martie, cu temperaturi maxime de peste 10 grade”, a mai spus directorul ANM.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Centrul de Cultura si Arta al judetului Timis

Timișenii, chemați să își spună părerea asupra modificării taxelor locale de interes județean

Timișenii sunt invitați să transmită propuneri și sugestii privind modificarea și completarea taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2026. Consiliul Județean Timiș a lansat proiectul de hotărâre privind aprobarea taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2026, cu modificările și completările ulterioare.  Modificările propuse vin ca urmare a solicitării Centrului de Cultură...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii, chemați să își spună părerea asupra modificării taxelor locale de interes județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis Marius Graur

Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat

Unul dintre cei mai importanţi şi vechi primari PNL din Timiş, Marius Vasile Graur, edilul comunei Lovrin, este convins că USR ar trebui desfiinţat. Mai mult, el spune că USR-iştii sunt vânzători de ţară. Aceste remarci au fost făcute într-un comentariu la o postare pe Facebook a preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ce spun Dan Alexa și Daniel Pancu înaintea partidei Poli – Rapid din această seară

Poli și Rapid se reîntâlnesc joi, după aproape cinci ani, tot în Cupa României. Dacă în stagiunea 2021-22 echipa viola se impunea (scor 2-0) în duelul din optimi disputat pe stadionul „Dan Păltinișanu”, jocul de joi seara, organizat tot de alb-violeți, se va desfășura pe Stadionul Municipal din Sibiu în cadrul grupelor competiției, dar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce spun Dan Alexa și Daniel Pancu înaintea partidei Poli – Rapid din această seară
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consumul de alcool, deșeuri aruncate în apă sau scăldatul. Cu ce probleme se confruntă Poliţia Locală pe malurile Begăi

Consumul de alcool, deșeuri aruncate în apă, scăldatul , parcările neregulamentare sau satisfacerea nevoilor fiziologice sunt principalele probleme constatate de Poliţia Locală pe malurile Begăi. Poliţiştii locfali au aplicat 560 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 257.349 lei.  Polițiștii locali au în vedere, în cadrul activităților de patrulare, și zonele de promenadă de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consumul de alcool, deșeuri aruncate în apă sau scăldatul. Cu ce probleme se confruntă Poliţia Locală pe malurile Begăi

Economic vezi arhiva Economic

Distribuitorul local al energiei electrice investește peste o sută de milioane de lei pentru a putea asigura intervenții prompte la întreruperile de curent

Compania care asigură distribuția energiei electrice în Timiș a lansat, prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), o procedură de achiziție de autovehicule cu platformă de lucru la înălțime (PRB), inclusiv servicii de instruire a personalului și un pachet complet de mentenanță, cu o valoare maximă estimată de 156.398.606 de lei, fără TVA. Noile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distribuitorul local al energiei electrice investește peste o sută de milioane de lei pentru a putea asigura intervenții prompte la întreruperile de curent

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consumul de alcool, deșeuri aruncate în apă, scăldatul , parcările neregulamentare sau satisfacerea nevoilor fiziologice sunt principalele probleme constatate de Poliţia Locală pe malurile Begăi. Poliţiştii locfali au aplicat 560 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 257.349 lei.  Polițiștii locali au în vedere, în cadrul activităților de patrulare, și zonele de promenadă de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consumul de alcool, deșeuri aruncate în apă sau scăldatul. Cu ce probleme se confruntă Poliţia Locală pe malurile Begăi
Compania care asigură distribuția energiei electrice în Timiș a lansat, prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), o procedură de achiziție de autovehicule cu platformă de lucru la înălțime (PRB), inclusiv servicii de instruire a personalului și un pachet complet de mentenanță, cu o valoare maximă estimată de 156.398.606 de lei, fără TVA. Noile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distribuitorul local al energiei electrice investește peste o sută de milioane de lei pentru a putea asigura intervenții prompte la întreruperile de curent
Poli și Rapid se reîntâlnesc joi, după aproape cinci ani, tot în Cupa României. Dacă în stagiunea 2021-22 echipa viola se impunea (scor 2-0) în duelul din optimi disputat pe stadionul „Dan Păltinișanu”, jocul de joi seara, organizat tot de alb-violeți, se va desfășura pe Stadionul Municipal din Sibiu în cadrul grupelor competiției, dar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce spun Dan Alexa și Daniel Pancu înaintea partidei Poli – Rapid din această seară
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD vor organiza un Forum de Afaceri România-Turcia Online, dedicate dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Evenimentul își propune să creeze noi punți de colaborare între companiile timișene și cele turcești, prin facilitarea contactelor directe, identificarea de parteneri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un forum de afaceri româno-turc
Timișenii sunt invitați să transmită propuneri și sugestii privind modificarea și completarea taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2026. Consiliul Județean Timiș a lansat proiectul de hotărâre privind aprobarea taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2026, cu modificările și completările ulterioare.  Modificările propuse vin ca urmare a solicitării Centrului de Cultură...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii, chemați să își spună părerea asupra modificării taxelor locale de interes județean
Unul dintre cei mai importanţi şi vechi primari PNL din Timiş, Marius Vasile Graur, edilul comunei Lovrin, este convins că USR ar trebui desfiinţat. Mai mult, el spune că USR-iştii sunt vânzători de ţară. Aceste remarci au fost făcute într-un comentariu la o postare pe Facebook a preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat
Între  4 şi 6 septembrie vor avea loc Ruga și Zilele Comunei Giarmata, iar organizatorii anunţă clipe de neuitat. Vor fi trei zile cu muzică şi dans pentru toate gusturile, distracție și surprize pentru toate vârstele, dar va fi şi tradiție. De la Phoenix, F-Charm și Călinacho, la CRBL, DJ Kristell și îndrăgiți artiști de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Giarmata se îmbracă în straie de sărbătoare. Începând de vineri, vor fi trei zile de petrecere la Ruga și Zilele Comunei
Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru extinderea Şcolii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria” din cartierul Lipovei a atras nouă oferte. După finalizarea investiției, cursurile se vor putea desfășura într-un singur schimb, în săli de clasă noi și moderne. Școala Gimnazială nr. 7 din zona Lipovei este una dintre cele mai aglomerate din Timișoara, copiii învăţând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost depuse nouă oferte pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 din cartierul Lipovei
Comisia Europeană a solicitat oficial autorităților române clarificări detaliate cu privire la noua Lege a integrității, informează G4Media. Un accent deosebit în solicitarea CE îl are ”amendamentul Fritz” votat de PSD și AUR și validat de CCR. Scrisoarea, transmisă la începutul lunii septembrie de directorul general al DG JUST din cadrul Comisiei, Ana Gallego, acordă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comisia Europeană a cerut României clarificări privind ”amendamentul Fritz”. Tranşa din PNRR, în pericol
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.