Primaria Jimbolia s-ar putea muta la judecatorie

Primarul din Jimbolia vrea să mute administraţia în sediul judecătoriei din localitate, unde nu a avut loc niciodată vreun proces. Kaba Gabor a transmis deja o cerere în acest sens Ministerului Justiţiei, solicitându-i să înapoieze oraşului imobilul donat iniţial de primărie.

Judecătoria Jimbolia a fost construită ca urmare a unei hotărâri de guvern din 1999, în urma unei investiţii de aproximativ 400.000 de euro. Construcţia a început în 2003, în timpul Rodicăi Stănoiu, iar trei ani mai târziu, în timp ce ministru era Monica Macovei, după ce clădirea a fost finalizată, a rămas cu lacătul pe uşă. În continuare, sediul a consumat bani pentru întreţinere, dar niciunul dintre miniştrii care au urmat nu s-au interesat de soarta lui. „Numai în 2009 s-au cheltuit 35.000 de lei pentru întreţinerea imobilului, suma regăsindu-se în facturile de energie electrică, gaz şi un post telefonic fix”, a declarat Lavinia Biriş, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Timiş, instituţia care gestionează Judecătoria Jimbolia. Acum Ministerul Justiţiei, a decis închiderea oficială a judecătoriei din oraşul timişean. „Această judecătorie a fost amenajată într-o casă pe care primăria a cedat-o, la momentul respectiv, Ministerului Justiţiei. Acum am aşteptat să apară HG prin care Judecătoria Jimbolia se desfiinţează oficial şi am făcut demersurile pentru a reprimi clădirea”, a declarat Kaba Gabor. Acesta argumentează cererea prin aceea că, în prezent, Primăria Jimbolia funcţionează într-o clădire improprie. (sursa foto: cristi70.3xforum.ro)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

kaba elza a spus: (martie 14th, 2011 at 16:52 )

PRIMAR CURVAR KABA GABOR CU SOTIA LUI DE NICOLETA SA PLECE DIN JIMBOLIA KABA BATE JOC DE TOATA LUMEA E UN CACAT DE OM KABA GABOR

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara

Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni

Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea Pieței Mocioni.  Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați și urmează emiterea autorizației de construire pentru proiectul care include Piața Mocioni (Küttel), Piața Maria, Bulevardul 16 Decembrie 1989 și 10 străzi adiacente. Investiția municipalității include lărgirea trotuarelor, îmbunătățirea transportului public, extinderea spațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei

SCM USV Timişoara nu a pierdut timp odată cu finalul sezonului competiţional. Campioana ţării la rugby a anunţat zilele trecute lista a şase jucători noi care au semnat cu greuparea viola. Este vorba, aşa cum am mai scris, despre David Trăuşan, revenire de la Rapid, dar si transferurile lui Tudor Butnariu, Tudor Boldor şi Ovidiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Crăciun fericit!

De Sărbătoarea Crăciunului vă dorim să aveți parte de gânduri bune, multă bucurie, căldură în suflet și armonie, linişte şi foarte multă sănătate alături de cei dragi! Noi, cei de la deBanat.ro, vă mulțumim pentru că ne-ați fost alături și vă dorim s-aveți parte de cele mai frumoase sărbători cu putinţă. Crăciun fericit!  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun fericit!
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel, în zilele 27-28 decembrie website-ul www.ppcenergy.ro va fi indisponibil. De asemenea, în perioada 30 decembrie 2024-5 ianuarie 2025, unele servicii oferite de PPC Energie, inclusiv aplicația myPPC, vor fi temporar indisponibile, pentru a se asigura actualizarea sistemelor informatice, în vederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Crăciun fericit!

De Sărbătoarea Crăciunului vă dorim să aveți parte de gânduri bune, multă bucurie, căldură în suflet și armonie, linişte şi foarte multă sănătate alături de cei dragi! Noi, cei de la deBanat.ro, vă mulțumim pentru că ne-ați fost alături și vă dorim s-aveți parte de cele mai frumoase sărbători cu putinţă. Crăciun fericit!  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun fericit!
SCM USV Timişoara nu a pierdut timp odată cu finalul sezonului competiţional. Campioana ţării la rugby a anunţat zilele trecute lista a şase jucători noi care au semnat cu greuparea viola. Este vorba, aşa cum am mai scris, despre David Trăuşan, revenire de la Rapid, dar si transferurile lui Tudor Butnariu, Tudor Boldor şi Ovidiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei
Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea Pieței Mocioni.  Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați și urmează emiterea autorizației de construire pentru proiectul care include Piața Mocioni (Küttel), Piața Maria, Bulevardul 16 Decembrie 1989 și 10 străzi adiacente. Investiția municipalității include lărgirea trotuarelor, îmbunătățirea transportului public, extinderea spațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel, în zilele 27-28 decembrie website-ul www.ppcenergy.ro va fi indisponibil. De asemenea, în perioada 30 decembrie 2024-5 ianuarie 2025, unele servicii oferite de PPC Energie, inclusiv aplicația myPPC, vor fi temporar indisponibile, pentru a se asigura actualizarea sistemelor informatice, în vederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile
Primăria Timișoara are din această săptămână patru cinematografe funcționale în subordine. Ultimul reabilitat și redevenit funcțional după două decenii este cel din Freidorf, rebotezat Cinema Johnny, după numele cunoscutului timișorean Johnny Weissmuller. Peste 50 de copii au participat la „Crăciunul pentru toți”, un eveniment dedicat integrării sociale prin cultură. Acesta a fost organizat de Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Cinema Johnny a avut loc primul eveniment de la reabilitare/FOTO
Consilierii locali timișoreni au aprobat, luni seara, în ultima ședință de plen a anului, proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico – economici aferenți obiectivului de investiție „C30. Radiala Nouă de Vest (Centura – Solventul)”. Proiectul este unul extrem de important, va asigura o conexiune facilă spre noua Centură Vest,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de fezabilitate pentru noua radială de vest a fost aprobat de consilierii locali
Muzeul Național de Artă Timișoara are plăcerea să anunțe deschiderea expoziției Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981), un eveniment aniversar care recontextualizează un moment de referință în istoria mișcării artistice timișorene. Expoziția va putea fi vizitată începând cu data de 27 decembrie 2024, în Galeria Paul Neagu, de la etajul II...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deschidere expoziție „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)”
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credincioșilor creștini, har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare. „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scrisoarea pastorală de Crăciun a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali timișoreni de la USR, PSD și PNL s-au pus de acord după ce șefii de partid au agreat o reducere a cotei cu care să se aplice clădirilor nerezidențiale. Primarul Dominic Fritz a făcut amendamentul, care a scăzut la 1,7%...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul impozitelor locale pe 2025 trece de votul consilierilor. Scade doar impozitul pe clădiri nerezidențiale, nu și pentru autovehiculele timișorenilor
Top