Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a declarat, imediat după alegerea sa în fruntea uniunii, că partidul său va rămâne la guvernare alături de PDL, atâta vreme cât democrat-liberalii îşi vor respecta cuvântul.
Kelemen Hunor a fost întrebat dacă ar trebui să existe un vot pentru asumarea rămânerii la guvernare cu PDL sau alăturarea USL. „Nu există în acest moment o majoritate, un curent majoritar pentru aşa ceva. Noi am colaborat cu PNL şi vom colabora, dar în momentul acesta suntem într-o coaliţie, iar interesul comunităţii maghiare este mai important decât interesul oricărui alt partid”, a spus Kelemen. El a precizat că UDMR va rămâne alături de PDL cât timp vor fi respectate înţelegerile. „Până când protocolul de colaborare funcţionează şi cuvântul dat este respectat, până când programul de guvernare este pus în aplicare nu avem de ce să ne gândim la ieşirea din această coaliţie”, a declarat noul preşedinte al UDMR. (sursa foto:ziar.com)
Comentarii prin facebook