Agentia pentru neplati si ingroparea agriculturii

Dacă doi moşi îşi depun dosar pentru subvenţia la APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură) pentru acelaşi hectar de teren, softul agenţiei dă alarma şi toată comuna intră în teledetecţie, un fel de supraveghere supervigilentă care nu va fi ridicată până ce unul dintre moşi nu-şi retrage cererea sau se stinge cumva litigiul. Timp în care moşii certăreţi vor fi reţinuţi de la plata subvenţiilor. Şi nu numai ei. Tot ce mişcă cu profil agricol pe raza comunei intrate în teledetecţie, râul, ramul, oaia, cârtiţa, plugul, toate vor rămâne neplătite de la UE şi guvernul României până ce moşii cu pricina nu vor pune capăt răzbelului pentru brazda de pământ primită de la tata lor sau, după caz, de la tata „nea Nelu”, după revoluţie. Dar ce face o societate agricolă cu mii de hectare lucrate, neimplicată în conflictul moşilor, dar cu bani mulţi băgaţi deja în pământ, dacă APIA nu dă până în iunie 2011 banii pentru anul 2010? Se împrumută de pe piaţă, de la prieteni, joacă la cazino, pariază că Poli ia titlul sau face ea ceva pentru a plăti impozitele, salariile, dările aferente salariilor, în cazul că statul, prin APIA, se încăpăţânează să gândească atât de îngust. Eeee, sanchi software, hardware, marţieni, sateliţi, de fapt totul pare mai degrabă un pretext pentru statul român ca să o lungească cu plata unor bani cuveniţi prin lege agentului economic, care-şi face şi el calculele de investiţii pe anul în curs, că doar n-o să stea liniştit pe burtă până se bronzează pe spate. În Franţa, fermierii sindicalizaţi ies în stradă cu vaca-n prefectură pentru mult mai puţin. Dar Franţa e Franţa, România e România, cu miniștri timişeni ai agriculturii aproape în fiecare mandat, dar tot degeaba. Nu sunt bani şi atunci o lălăim, noroc că sunt moşi să se certe, iar sistemul să proclame teledetecţia.

Spuneam că alternativa este deschiderea unei linii de credit cu garanţia statului în valoarea banului pe care oricum trebuie să-l primeşti de la APIA. Bine-bine, dar banul ăsta e luat în condiţiile creditării de pe piaţă, cu dobânzi plătite de tine ca agent economic, sute de milioane de lei, fără să ai vreo implicare în litigiul care blochează plăţile APIA. Strângi din buci şi îţi asumi şi riscul cu pricina, iei legătura cu banca, te chinui să o convingi că legea e de partea ta şi, în fine, ţi se aprobă creditul dacă aduci adeverinţă de la APIA că eşti în situaţia de a primi acea sumă de bani de la stat. Foarte bine şi afară cald. Totul începe să meargă la vale şi în România până când, surpriză!, APIA te anunţă falnic că ai ieşit de pe lista teledetecţiei, prin urmare în zece zile îţi intră banul în cont. Fugi la bancă să stopezi creditul, scoţi adeverinţa APIA depusă la bancă şi aştepţi cu ochii cât cepele pe calendar să treacă zece zile. Prea frumos să fie adevărat, dar ca să fii sigur pui mâna pe telefon, să-ţi povestească cei de la APIA cât de lin vor curge banii spre contul beneficiarului din a opta zi spre a şaptea zi, cum e susurul finanţelor la trecerea lor printre conturi şi conturi. Fermierul devine şocat, din îmbujorat se transformă în roşu aprins, apoi palid, după care îi vine să înjure de tată unul dintre cele mai birocratice sisteme din lume. APIA tace ca instituţia în cucuruz şi doar la insistenţe telefonice te anunţă grav că iar eşti în teledetecţie, că sistemul a înregistrat două babe în litigiu de data asta, că nu se vede ceva bine din satelit, bla-bla-bla-bla-blaaaaa, dar n-ar pune mâna pe vreo maşină să facă verificări în teren, că le pică sporul de toxicitate dacă ies puţin la aer curat. Motiv pentru care se mai amâna plata, logic. Dar nu la infinit, numai până prin iunie, că statul are grijă de contribuabil, nu-l lasă să moară iarna, pe ger, ci doar spre vară,când dă căldura.

Din nou aventuri la bancă, aceleaşi acte depuse şi retrase până ieri trebuie depuse din nou mâine. Te obişnuieşti. Pe biroul fermierului amânat şi tot amânat stă ziarul “Renaşterea bănăţeană”, iar în ziar negru pe alb interviul cu deputatul Gheorghe Ciobanu, coincidenţă, ales tocmai în colegiul unde agricultorul din poveste trage să mai trăiască până are chef APIA să plătească. Ştiţi ce zicea domnul Ghiţă la gazetă? Că în doi ani, România ar putea produce alimente de 25 de miliarde de euro şi că pentru actualul executiv agricultura este o prioritate. Dacă zice omul, poţi să-l contrazici? Doar scrie la ziar. În doi ani.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat

Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
Gestionarea eficientă a deșeurilor a încetat de mult să fie doar o obligație legală, devenind o dovadă de responsabilitate civică și economică. Campania „Un Timiș mai curat”, inițiată de Eco Serv Timiș în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, readuce în atenția publică ideea că succesul ecologic depinde de efortul comun al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Resurse salvate, nu deșeuri îngropate: cum construim împreună „Un Timiș mai curat”
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții
Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș  și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Două deplasări și un meci acasă, dintre care două dintre partide sunt în campionat, iar altul în Cupa României. Politehnica știe exact programul următoarelor partide. „După meciul din Zăvoi (la Rm. Vâlcea, sâmbătă de la ora 12.30, direct pe Digi) revenim acasă, pe „Electrica”, unde vom juca sâmbăta viitoare, 24 octombrie, de la ora 13.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV
Aproape un sfert din lucrările necesare pentru ridicarea primului centru public de sprijin și recuperare pentru minorii cu adicții din România, care se ridică la Ciacova de către Consiliul Județean Timiș au fost deja realizate. Structura de rezistență a fost deja realizată, astăzi începe montarea acoperișului. Lucrările sunt în grafic, iar termenele convenite vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe montarea acoperișului la Centrul pentru tratarea adicțiilor pentru minori de la Ciacova/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.