A provocat un accident rutier şi a fugit de la locul faptei, încercând să scape de Poliţie. În schimb, s-a ales cu un dosar penal pentru mai multe capete de acuzare.
S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 2,30, pe DJ 691, la km 32 + 800 m. Între localităţile Maşloc şi Fibiş s-a produs un accident rutier uşor. S. I. Iacob, de 25 ani, din Maşloc, aflat la volan, a intrat pe contrasens şi s-a intrat în coliziune frontală cu un microbuz, care circula regulamentar, condus de L. R. Mihai, de 20 ani, din Timişoara. În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului microbuzului. Ca să scape basma curată, S. I. Iacob şi-a demontat numerele de înmatriculare, după care a părăsit locul accidentului, lăsând maşina acolo. „Acesta a fost depistat de poliţişti la domiciliu. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş. In plus, tânărul nu avea nici permis de conducere. Poliţiştii au întocmit dosar penal, S. I. Iacob urmând să fie cercetat pentru conducere fără permis, sub influenţa alcoolului, producerea unui accident şi părăsirea locului acestuia.
Comentarii prin facebook