Ziua porţilor deschise la operatorul regional de apă Aquatim are loc în 22 martie, chiar de Ziua Mondială a Apei. Cu această ocazie vor putea fi vizitate staţiile de tratare a apei din Timişoara şi Jimbolia.
Staţiile de tratare pot fi viziate între orele 9 şi 15, în Timişoara, respectiv 10 – 15, în Jimbolia. Pentru vizitele de grup, mai ales cele destinate elevilor, reprezentanţii Aquatim recomandă programări la numerele de telefon 0256-201.370, pentru Timişoara, şi 0256-360.490, pentru Jimbolia. Un tur al staţiei de tratare durează aproximativ 30 minute, iar vizitatorii vor fi însoţiţi de „Aqua-ghizi”, care le vor explica ce se întâmplă în fiecare etapă. La staţia de tratare Bega, oaspeţii vor avea parte de surprize: Aqua-ghizii au apelat la ajutorul unor „colegi” cu experienţă în lucrul cu cei mici – robinetul Robi şi picătura de apă Clara, personaje cunoscute din programele educaţionale ale Aquatim. Sucursalele Aquatim din judeţ vor organiza şi ele acţiuni educative în şcoli, pentru a-i învăţa pe copii că apa este o resursă vitală, dar şi care sunt sursele de apă şi staţia de tratare din oraşul respectiv. Reprezentanţii Aquatim se vor întâlni cu elevii de la Liceul Teoretic Buziaş, Liceul Industrial Sf. Nicolae din Deta, Liceul Traian Vuia din Făget şi Şcoala cu clasele I-VIII din Sânnicolau Mare.
Comentarii prin facebook