Pleaca „stalpul” Miut; cade sandramaua Primariei?

Jumătatea cu mustaţă a „clanului din Şuştra” din primărie, l-am numit aici pe Nicuşor Miuţ, îşi face bagajele şi părăseşte instituţia condusă de Gheorghe Ciuhandu. Asta, după aproape două decenii, perioadă în care a fost director şi la URBIS, fostul ICRAL. La o asemenea rutină, nu e de mirare că Miuţ a ajuns unul dintre stâlpii de bază ai primăriei. Motivaţia lui sună puţin la caterincă. Cică nu s-ar mai ajunge cu salariul mic primit de la primărie de la o chenzină la alta. Aşa că, după o viaţă lucrată la stat, Miuţ merge să-şi încerce norocul în domeniul privat. Nu se pune acum problema că nu şi-ar găsi un loc de muncă, având în vedere uriaşa experienţă acumulată. Suspiciunea provine de la faptul că el lasă acum primăria, cu doar un an înainte de alegeri. El, stâlpul, pe care se fundamenta toată construcţia din jurul lui Ciuhandu. Prin plecarea lui au mai rămas doar un stâlp mare şi tare, pe nume Ioan Cojocari, şi ceva stâlpuleţi, gen Vasile Ciupa, Adrian Orza, Culiţă Chiş sau Aura Junie. Coincidenţă sau nu, plecarea lui Miuţ vine la puţin timp după ce, prin anunţul candidaturii făcut de Nicolae Robu, se prefigurează, în sfârşit, o competiţie electorală pe bune pentru scaunul de primar. Dincolo de alte discuţii, zvonuri, DNA etc. plecarea lui Ciupa, din punct de vedere electoral, ar avea două aspecte. Prima ar fi cea cu vasul care se scufundă, iar primii care îşi dau seama sunt şobolanii care fug de rup pământul. A doua explicaţie ar fi că primarul începe să realizeze că marile lui probleme de imagine vin chiar de la „stâlpii şi stâlpişorii” pe care el însuşi i-a creat. Aşa că, la mica negociere, poate a sugerat el despărţirea. Asta, cu riscul să-i cadă în cap şandramaua susţinută de „stâlpi”. E de urmărit cum se va simţi în continuare secretarul Ioan Cojocari, cel care, precum Atlas, va fi nevoit să ţină în spate de unul singur acest edificiu încremenit în proiect, numit Primăria Timişoara. Cât despre înlocuitorul lui Miuţ, „domnul Staia”, unchi al viceprimarului Adrian Orza, n-are sens niciun comentariu. Degeaba facem recurs în toate declaraţiile la modelul de administraţie din vest, când în fapte faci totul în cel mai pur stil balcanic. Adică chiar mai rău decât pe malurile Dâmboviţei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

inochentie a spus: (mai 27th, 2011 at 12:47 )

nici tu nu crezi ca robu are vreo sansa:)

demsey a spus: (mai 27th, 2011 at 12:49 )

si daca staia este totusi un om corect si profesionist? de ce il acuzam a priori doar pt ca e ruda cu orza?

nume a spus: (mai 27th, 2011 at 15:39 )

Staia e cel mai corect si profesionest om din univers …. daca nu era el nu exista in DEX cuvantul „corect” ..dar nici „profesionist”. A…si Orza, alt corect, mare om, mare caracter, mare minciuna !

mandea a spus: (mai 27th, 2011 at 17:52 )

INO,
AI UITAT DE UN STALP?
TI L SPUNE MANDEA: MIAELA=FINA CEA DE FIER!
daca se duce naiba sandramaua?
TOT CE E POSIBIL.
AM MAI SPUS O SI O MAI SPUN: DE DATA ASTA ALEGERILE DE PRIMAR SI MAJORITATEA IN CL NU MAI ESTE CASTIGATA DINAINTE…

STAICU a spus: (mai 27th, 2011 at 22:42 )

si daca miut o sa deie pe goarna persoanele din parchete magistratura partide politice politie autoritati diverse care au beneficiat ILEGAL de locuinte la legea 112/1995, cumparate apoi moca, unii chiar de doua ori ??????????
hai ce ziceti ? ca unii au trebuit sa si declare in fals ca anterior…nu beneficiasera de locuinta de la stat ! cred ca va iesi iures mare ! inclusiv locuintele inapoi (inclusiv cele revandute cu bani grei la tigani !

haha a spus: (mai 28th, 2011 at 02:03 )

pesedeilor, voi cand o sa aveti unul ca orza in partid, va fi anul 2111.

caca a spus: (mai 28th, 2011 at 20:17 )

Cat de cretini pot sa fie ‘politicienii’ nostri. Numai pesedei, pedelei, peneli, sau ziaristi vad in jur. Restul nu conteaza, sunt buni numai pentru jefuit si dusi ca zaharelul la vot.

marinarul chior a spus: (mai 29th, 2011 at 14:27 )

Daca Miut nu e, nici Ciuhandu n-o sa fie. Deci merg pe varianta cu sobolanii.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Viitorul fotbalului timișean: AJF Timiș a format selecționatele județene pentru generațiile 2013-2016

Asociația Județeană de Fotbal Timiș (AJF Timiș) a finalizat prima etapă majoră în identificarea și promovarea tinerelor talente din regiune. Peste 100 de copii din întreg județul au fost convocați la cele patru noi selecționate județene, corespunzătoare generațiilor de jucători născuți în anii 2013, 2014, 2015 și 2016. Acești mici fotbaliști vor îmbrăca tricoul reprezentativ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean: AJF Timiș a format selecționatele județene pentru generațiile 2013-2016
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect

Autostrada Timișoara – Moravița – Belgrad se pare că are sustinere la cel mai înalt nivel al conducerii țării. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că a purtat discuții cu omologul său roman, Nicușor Dan, pe tema autostrăzii, anunțând că lucrurile se mișcă într-o direcție bună. În ciuda “temperării” impuse pe acest subiect de actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ziua de duminică, aduce de la ora 11 o nouă ediție a evenimentului Picnic în pustă. Dulceață pe pâine, povești locale și experiențe autentice, toate vor fi oferite participanților. Recuperarea tradițiilor culinare locale prin valorificarea produselor ce se adună în cămările sătenilor odată cu venirea toamnei reprezintă, încă o dată, laitmotivul evenimentului care aduce anual...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică are loc o nouă ediție a Picnicului în Pustă la Otelec
Autostrada Timișoara – Moravița – Belgrad se pare că are sustinere la cel mai înalt nivel al conducerii țării. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că a purtat discuții cu omologul său roman, Nicușor Dan, pe tema autostrăzii, anunțând că lucrurile se mișcă într-o direcție bună. În ciuda “temperării” impuse pe acest subiect de actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect
Asociația Județeană de Fotbal Timiș (AJF Timiș) a finalizat prima etapă majoră în identificarea și promovarea tinerelor talente din regiune. Peste 100 de copii din întreg județul au fost convocați la cele patru noi selecționate județene, corespunzătoare generațiilor de jucători născuți în anii 2013, 2014, 2015 și 2016. Acești mici fotbaliști vor îmbrăca tricoul reprezentativ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean: AJF Timiș a format selecționatele județene pentru generațiile 2013-2016
Doar 11 zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la capitolul curăţenie şi înfiinţarea firmei SaluT. Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, ajungând la borna cu numărul 11. De această dată el...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz SaluT(ă) Timişoara, cu 11 zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar
Agenţia AsTour Timişoara vă propune pentru această toamnă un sejur de vis în Bali, supranumită „Insula Zeilor”. Bali este locul unde natura, cultura și relaxarea se îmbină perfect pentru a crea o vacanță de neuitat, la preţul de numai 2.100 de euro, cazare la un hotel de 5 stele şi sevicii de masă all inclusive....
Citeşte tot articolul Citeste articolul AsTour Timişoara vă propune, pentru această toamnă, o vacanță de neuitat, all inclusive, în Bali, „Insula Zeilor”
Anul acesta Check Art marchează 10 ani de existență cu o ediție specială, care va avea loc la Iulius Town Timișoara. Publicul este invitat să descopere o producție de amploare, la care vor participa peste 30 de artiști: acrobați, dansatori, actori, cântăreți vocali și artiști specializați în acrobație aeriană. Check Art este un festival de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două zile de spectacole și peste 30 de artiști, la Iulius Town, la ediția aniversară Check Art
Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6).  Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
Primăria Timișoara începe luna viitoare transformarea zonei Piața Mocioni într-un spațiu cu locuri de întâlnire și relaxare, cu mai mult verde și zone pietonale extinse. Peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin intră în șantier. Astfel, trotuarele și spațiile publice vor fi refăcute, vor fi amenajate benzi dedicate pentru transport public și piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep lucrările în zona Pieței Mocioni, al doilea mare șantier de regenerare urbană din cartierele istorice
Politehnica Timișoara joacă în etapa a VIII-a a Ligii 2 în deplasare, la Clinceni, cu revelația SC Popești-Leordeni. Înaintea întâlnirii directe Poli ocupă locul 2 cu 17 puncte, în timp ce adversara din Ilfov, formație de asemenea nou-promovată, se află pe poziția a 3-a, cu două puncte mai puțin. Echipa bănățeană a avut probleme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby neașteptat. Politehnica joacă în duelul nou-promovatelor… neînvinse, cu Popești-Leordeni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.