„Beneficiile programelor de formare profesionale se vor vedea in timp”

Vasile Ruşeţ, managerul Departamentului de Educaţie Permanentă al Universităţii Politehnica Timişoara, lucrează de peste zece ani cu fonduri euroepene. Experienţa acumulată în acest interval îi permite să explice, pe înţelesul tuturor, ce înseamnă să ai acces la bani europeni, ce condiţii trebuie să îndeplineşti şi ce reguli trebuie să urmezi.

Aveţi o experienţă îndelungată în derularea de proiecte cu finanţare europeană. Unii spun că aceste fonduri se obţin uşor, alţii că e atât de greu că nu are rost să se complice. Dumneavoastră ce părere aveţi?
De peste zece ani sunt implicat în tot felul de proiecte, de la cele din fondurile de preaderare (cele mai cunoscute fiind Phare), la cele specifice învăţământului superior şi învăţământului preuniversitar de tip Leonardo, dar şi cele bazate pe fonduri structurale care sunt adresate României după aderarea la UE. Am lucrat cu fiecare dintre acestea în calitate de coordanator al proiectului, de beneficiar sau de partener al altor coordonatori. Poate că este uşor să accesezi fonduri cu un proiect în măsura în care ai competenţele de a completa o cerere de finanţare, de a realiza dosarul cu documentele necesare, care toate trebuie focusate înspre obiectivele programului de finanţare. Ştiind toate acestea, având un pic de îndemânare în scriere, în redactare, în formarea unor propoziţii frumoase care să spună ceea ce evaluatorul doreşte să vadă, să spunem că este uşor de accesat o finanţare. Greutatea însă de abia apoi începe, când trebuie implementat. Trebuie urmărite toate detaliile menţionate în proiect şi pe care finanţatorul doreşte să le realizeze.

Acesta să fie motivul pentru care unii evită fondurile europene?
Da, categoric. Este un motiv pentru care mulţi evită fondurile structurale. Ele se bazează pe rambursarea banului cheltuit, ceea ce înseamnă că tu, ca beneficiar al proiectului, trebuie să cheltui din banii proprii pentru realizarea unor anumite activităţi şi, periodic, să ceri recuperarea banilor din fondul programului, bineînţeles cu toate anexele cuvenite care să demonstreze cum ai cheltuit acei bani, până la ultimul leu. Nu numai că trebuie justificaţi banii printr-un document financiar, dar trebuie justificat şi modul cum au fost cheltuiţi, prin respectarea procedurilor de achiziţii. Degeaba ai cheltuit corect banul, pe ceea ce trebuia, dacă nu ai respectat procedura pentru că rişti să nu primeşti înapoi nimic.

Vorbim de formare şi dezvoltare profesională pe fonduri europene, dar ce rezultate avem în acest domeniu?
Sunt bani foarte mulţi axaţi pe acest domeniu, dar rezultate imediate nu se pot vedea. Ăsta este adevărul! Nu numai noi avem asemenea proiecte, sunt foarte multe organizaţii non-profit, instituţii publice, societăţi comerciale care au ca obiect de activitate formarea profesională care au accesat asemenea proiecte. La fiecare dintre ele, dacă ne uităm la indicatori găsim zeci, sute de persoane care au urmat programe de formare profesională, numai că aceste beneficii ale programelor se vor vedea în timp, se vor vedea atunci când aceste persoane vor fi integrate într-o anumită companie, să lucreze pe specificul a ceea ce s-a pregătit.

Cursurile de formare profesională nu garantează şi intrarea pe piaţa muncii?
Nu, nu garantează, nici nu se cere, există însă un indicator al gradului de intrare pe piaţa muncii. În general se respectă, doar că vorbim de beneficiile formării, ne uităm în perspectivă la o creştere a calităţii în activitatea acelei persoane. Nu este totuna ca omul să meargă şi să se angajeze, dar să nu aibă rezultate pozitive. În mod normal, pentru că există o finanţare pentru aceste programe, partea de teorie, cea de practică şi cea de aplicaţie se fac aşa cum trebuie pentru că sunt plătite bine, şi atunci există un interes din partea instructorilor, a lectorilor de curs. Pe de altă parte, aceşti cursanţi pot beneficia de anumite burse, sunt cheltuieli eligibile, deci au şi ei un interes suplimentar de a se implica în acest proces, să înveţe mai bine.

Această formare profesională continuă garantează obţinerea unui job ţintă şi a unei cariere?
Suntem o societate bazată pe economia de piaţă. Nimeni nu garantează nimic, nici măcar guvernul nu poate să garanteze. Fiecare creează programe, se axează pe un anumit cadru, dar mai departe piaţa va dicta.

Formarea profesională din România, ca studii de specialitate în învăţământul universitar, este în concordanţă cu ceea ce se cere pe piaţa muncii?
Dacă vorbim de partea de formare iniţială a universităţilor, ciclul de licenţă, ciclul de master şi ciclul de doctorat, putem spune că este destul de aproape de realitate, cel puţin în partea de învăţământ tehnic. Mai sunt şi la medicină, după părerea mea, specialităţi destul de aproape de realitate. Sunt însă şi cazuri în care există, să spunem, un surplus de absolvenţi în anumite domenii faţă de cerere. Dar nu trebuie neapărat să ne speriem pentru că, până la urmă, tot piaţa va selecta cine şi unde merge.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.