Focoase pentru rachete, furate din tren

Dintr-un tren care plecase de la Braşov şi urma să ajungă în Bulgaria au dispărut, sâmbătă după-amiază, patru lăzi cu focoase pentru rachete de război. În fiecare cutie se află 16 focoase. Furtul ar fi avut loc la Stăneşti, judeţul Giurgiu.

Parchetul Militar a fost sesizat de Inspectoratul Judeţean de Jandarmerie Giurgiu despre faptul că sâmbătă, în jurul orei 15,30, ar fi constatat că, la garnitura trenului care conţinea obiecte cu specific militar, sigiliile erau rupte şi uşa glisantă era deschisă. Din interior s-a contatat că lipseau patru lăzi cu dispozitive militare. Aceste focoase nu conţin explozibil, dar pot fi folosite pentru realizarea unor bombe artizanale. Transportul era însoţit de zece jandarmi. Trenul venea de la o fabrică de armamant din Braşov şi avea destinaţia Bulgaria. Abia la graniţa Giurgiu Nord autorităţile şi-au dat seama că o parte dintre focoase au dispărut şi că unul dintre vagoane are sigiliul rupt. Primele cercetări arată că la Stăneşti, în judeţul Giurgiu, s-ar fi furat focoasele. O anchetă a fost deschisă de Jandarmerie şi Parchetul Militar, trenul urmând să rămână, pentru verificări, în judeţul Giurgiu, unde s-au instituit şi filtre. (sursa foto: www.realitatea.net)

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

MNB – Muzeul Național al Banatului

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

angajatori de top

Angajatori de Top Timișoara: târgul de carieră unde găsești peste 3.000 de locuri de muncă

Ești în căutarea unui loc de muncă? Ai șanse foarte mari să-l găsești la finele acestei săptămâni, la Timișoara, la Angajatori de Top. Vor fi 70 de companii care oferă peste 3.000 de oportunități de carieră. În plus, poți participa la 25 de workshop-uri și conferințe.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatori de Top Timișoara: târgul de carieră unde găsești peste 3.000 de locuri de muncă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top