Joi, în prima zi de cod galben de caniculă, Serviciul de Ambulanţă Timiş a fost solicitat în 135 de cazuri, dar numai cinci dintre acestea au fost ale unor persoane căzute în stradă. Centrele de prim ajutor nu au fost nici ele luate cu asalt, dar urmează alte zile cel puţin la fel de fierbinţi.
„Până acum totul e în regulă. Dacă solicitările în acest sens continuă şi sunt modificări, vom suplimenta numărul, însă momentan e în limite normale. Cinci cazuri am avut joi, însă asociem starea acestor pacienţi şi cu consumul de băuturi alcoolice. Singur, numărul va mai creşte pe 24 de ore, dar am ajuns, în două zile, la nouă cazuri de acest fel”, a declarat Iancu Leonida, şeful Serviciului de Ambulanţă Timiş. Nici la punctele de prim ajutor din oraş, deschise la Operă, Poşta Mare, AJOFM şi Piaţa Badea Cârţan, n-au ajuns prea mulţi timişoreni. „În această săptămână, de luni, de când au fost deschise centrele de prim ajutor, în Piaţa Operei am avut 17 solicitări, un număr relativ mic pentru temperaturile ridicate din aceste zile”, spune Ionuţ Căpraru, medicul responsabil la punctul de prim ajutor de la Operă. Oamenii care s-au încumetat să iasă totuşi din casă s-au pregătit conform recomandărilor: au avut apă şi s-au îmbrăcat cu haine lejere.
Comentarii prin facebook