Cei trei poliţişti locali care l-au prins pe Aurel Mîndrilă, bărbatul care a înjunghiat, marţi, trei femei în plină stradă la Timişoara, au fost recompensaţi cu diplome de excelenţă ale primăriei.
Virgil Jurconi, Adrian Ciurariu şi Dorin Suciu au primit, joi, de la viceprimarul Adrian Orza, diplome de excelenţă, în semn de recunoaştere, din partea oraşului, pentru fapta lor, şi câte 200 de lei. Diplome similare au primit, de-a lungul timpului, sportivi, artişti, medici, dar şi alţi cetăţeni care au făcut onoare Timişoarei. Cei trei nu sunt poliţişti de multă vreme. Virgil Jurconi, cel care i-a pus cătuşele lui Mîndrilă, are 49 de ani şi, până în 2007, a fost revizor tehnic la CFR. „Sunt tot felul de nelegiuiri care se întâmplă, tocmai pentru că există o anumită lipsă de fermitate din partea organelor coercitive. Pe de altă parte, sunt multe carenţe legislative şi un complex de factori care acţionează în activitatea Poliţiei, Jandarmeriei şi aşa mai departe. Cred că trebuie schimbate legile, iar cele existente trebuie să fie aplicate cu fermitate, indiferent de etnie, apartenenţă religioasă şi aşa mai departe ale celor care pot crea probleme”, a spus Adrian Orza.
Comentarii prin facebook