Susana Baca, un ministru la Festivalul Plai

Ministrul Culturii din Peru cântă, luna viitoare, la Timişoara. Susana Baca, numită în această funcţie în iulie, este invitatul special al Festivalului Plai. Ea a anunţat că îşi va onora acest anagajament, luat înainte de a fi numită într-o funcţie publică.

Susana Baca va cânta la Plai în 17 septembrie, când va susţine şi un workshop despre cultura şi muzica afro-peruană. Artista sud-africană va promova la Timişoara cel mai recent album al său, „Afrodiaspora”, despre care Wall Street Journal scria că „este probabil cea mai dulce şi captivantă lecţie de etnomuzicologie pe care o vom auzi vreodată”. Susana Baca s-a născut în Chorrillos, un cartier mărginaş din Lima. La 67 de ani, ea a devenit prima femeie de culoare care ajunge ministru în Peru, după ce, în 1987, a fost desemnată Cultural Ambassador of Goodwill pentru UNICEF în Peru. Alături de soţul ei, de meserie sociolog, Susana Baca a adunat muzică folk tradiţională din întreaga ţară, pe care acum o reinterpretează în stil propriu. Muzica ei este un amestec de tradiţional şi contemporan. Festivalul Plai adună peste peste 40 de organizaţii (ambasade, centre culturale, ONG-uri), care oferă, în cele trei zile ale evenimentului, în jur de 200 de activităţi. Biletele pentru ediţia din acest an pot fi cumpărate on-line de la eventim.ro, precum şi din reţelele de magazine Germanos, Vodafone, Orange, Domo sau din librăriile Humanitas şi Cărtureşti. Acestea costă 45 lei pentru ziua de vineri, 55 lei – pentru ziua de sâmbătă, când va cânta Susana Baca, iar duminică accesul este liber. Preţul unui abonament valabil pentru toate zilele de festival este de 65 de lei, cu 10 lei mai mic decât anul trecut. Pentru prima dată, în acest an, festivalul oferă şi locuri de campare celor interesaţi, abonamentul Plai plus campare ridicându-se la 70 de lei.

http://youtu.be/pm1JI9nW-d4

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități

Întrunit vineri după-amiază într-o şedinţă online, Comitetul Politic al USR a decis cu un vot covârșitor să nu dea gir în parlament Guvenului Tomac. S-au înregistrat 131 de voturi împotriva susținerii Guvernului Tomac, 5 pentru și o abtinere. În premieră, preşedintele USR, Dominic Fritz, a propus un guverrn format din PNL, USR, UDMR și Minorități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean

Premieri de echipe, jocuri amicale, aplauze deschise campioanelor din Timiș, invitați speciali din Italia, și apoi marele meci, finala Cupei Româniai, faza județeană, între Ripensia Timișoara și CSC Săcălaz. Salvați data, 17 iunie. Începând cu ora 16, Asociația Județeană de Fotbal Timiș va sărbători sportul rege într-un cadru natural, pe iarba arenei Electrica. Vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT

După faptă și răsplată! o platformă IoT și AI de agricultură de precizie, care folosește senzori solari pe teren și modele predictive în cloud pentru a reduce pierderile de recolte și a optimiza deciziile fermierilor a fost „biletul” câștigător. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Centrul Multimedia și Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală, a desemnat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, la aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De ce expertiza fără responsabilitate politică nu poate schimba guvernarea. Întrebarea pare corectă. Nu este. Pentru că pleacă de la premisa că problema principală este cine ajunge la Palatul Victoria. În realitate, uneori întrebarea mai importantă este cine își asumă ce se întâmplă acolo. România ajunge din nou în fața tentației guvernului tehnocrat. După negocieri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul tehnocrat: impotență politică sau criză de competență?
Într-o perioadă în care industria ospitalității traversează transformări profunde, de la schimbarea comportamentului consumatorilor și deficitul de forță de muncă până la nevoia de digitalizare și adaptare la standarde europene tot mai exigente, existența unor organizații reprezentative și puternice devine esențială. În județul Timiș și în regiunea Banatului, acest rol este îndeplinit de Asociația Patronală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul HORETIM – Vocea industriei ospitalității din Banat și un motor al dezvoltării economice, gastronomice și comunitare
Premieri de echipe, jocuri amicale, aplauze deschise campioanelor din Timiș, invitați speciali din Italia, și apoi marele meci, finala Cupei Româniai, faza județeană, între Ripensia Timișoara și CSC Săcălaz. Salvați data, 17 iunie. Începând cu ora 16, Asociația Județeană de Fotbal Timiș va sărbători sportul rege într-un cadru natural, pe iarba arenei Electrica. Vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean
După faptă și răsplată! o platformă IoT și AI de agricultură de precizie, care folosește senzori solari pe teren și modele predictive în cloud pentru a reduce pierderile de recolte și a optimiza deciziile fermierilor a fost „biletul” câștigător. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Centrul Multimedia și Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală, a desemnat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT
Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, la aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro
La Universitatea de Vest Timișoara găzduiește Conferința Națională de Comunicare a Științei, un eveniment prin care participanții se implică în sesiuni plenare și de tip open-space orientate spre tematica schimbului și interpretării de informații științifice asociate unei agende de actualitate. În cadrul sesiunii de deschidere a evenimentului, au fost invitați să conferențieze trei invitați speciali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e gazdă a Conferinței Naționale de Comunicare a Științei
Primăria Timișoara, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe dorește organizarea „Timișoara Forum for European Values”, un forum internațional dedicat unor teme de interes major pentru regiune și pentru viitorul Europei, un eveniment în premieră. Iar pentru aceasta cere alocarea a jumătate de milion de lei din bugetul local. Forumul va aborda teme cum ar fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dă o jumătate de milion de lei pentru un forum pe teme europene
Zeci de oameni dintr-un bloc de patru etaje de pe strada Versului s-au trezit într-un mod extrem de neplăcut. O explozie urmată de un incendiu puternic, la un apartament de la parter a produs panică. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție si comandă, două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Explozie urmată de un incendiu în Timișoara. Trei persoane au fost rănite, zeci de oameni s-au autoevacuat din blocul afectat

Top