Timisenii cauta surse alternative de caldura si apa calda

Timişenii se vor încălzi, la sfârşitul acestui deceniu, la soare sau cu ape termale. Cel puţin aceasta este ideea Agenţiei de Dezvoltare Economică Timiş (ADETIM). Consiliul Judeţean s-a angajat să asigure terenurile necesare, primele hectare fiind deja alocate.

Potrivit specialiştilor de la ADETIM, radiaţia solară în Timiş este de 1.275 de kilowaţi-oră pe an, respectiv jumătate din consumul de energie calculat în 2006 pe cap de locuitor. Astfel, producţia de energie solară dintr-o gospodărie ar putea să acopere peste 50% din consum. Primul parc cu instalaţii de captare a energiei solare va fi amenajat în apropierea Timişoarei. Consiliul Judeţean Timiş a alocat, în acest scop, 45 de hectare de teren, pe raza comunei Covaci. Este vorba, de fapt, despre o asociere cu Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice, Transelectrica SA, pentru „realizarea unui proiect comun de producere a energiei electrice prin conversia energiei solare în energie electrică”. Transelectrica va concepe în perioada următoare un studiu de oportunitate al investiţiei. „Proiectul de investiţie se va realiza printr-un parteneriat public-privat promovat în comun în conformitate cu prevederile legii, precum şi prin orice alte acţiuni de accesare de fonduri nerambursabile considerate necesare. Acesta urmează să se finalizeze în mai multe etape, fiecare etapă nu va depăşi un modul de 10MW, cerinţă impusă de racordarea la reţeaua de medie tensiune”, a explicat Jana Lavrits, purtător de cuvânt al CJ Timiş.
Autorităţile judeţene au, de asemenea, în vizor alte tipuri de energie alternativă. Energia termală şi geotermală este principala bogăţie a judeţului nostru, conform unui studiu efectuat pentru ADETIM de o firmă germană. Peste 50% din spaţiul timişean are un potenţial geotermal de 100 de grade Celsius, specialiştii susţinând că, în unele zone, de la Jimbolia la Giera şi de la Sânnicolau Mare la Saravale, acesta ajunge la 130-150 de grade. Nici apele uzate nu au scăpat de evaluare. Numai din apa care ajunge în reţeaua de canalizare a judeţului s-ar putea produce anual circa 60.000 de megawaţi. De asemenea, deşeurile colectate din curăţenia stradală au un potenţial de peste 5.000 de megawaţi pe an, au mai arătat specialiştii germani.
Primăria din Criciova a început deja demersurile pentru a amplasa pe dealurile comunei panouri fotovoltaice. Primarul Petru Rosoca vrea ca, până anul viitor, oamenii să fie racordaţi la noua sursă energetică, fără a mai cheltui bani pentru plata curentului. Panourile fotovoltaice vor fi instalate pe o supafaţă de 2,5 hectare pe dealul ce mărgineşte localitatea. Uniunea Europeană va suporta 98% din valoarea investiţiei, care se ridică la peste cinci milioane de euro.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

iui a spus: (august 30th, 2011 at 21:24 )

oare aberatia asta a Geogetei P. trebuie publicata?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD

Administrația orașului Timișoara pregătește un nou împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care ar urma să îl contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii merg spre susținerea investițiilor la podurile ISHO, Magistrala Verde, dar și pentru reabilitarea Pieței Traian și reabilitarea altor 27 de kilometri de rețea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore

Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană
Administrația orașului Timișoara pregătește un nou împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care ar urma să îl contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii merg spre susținerea investițiilor la podurile ISHO, Magistrala Verde, dar și pentru reabilitarea Pieței Traian și reabilitarea altor 27 de kilometri de rețea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD
Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, construiește pe strada Lorena un nou centru pentru asistență și pentru recuperarea persoanelor vârstnice. Noul centru va putea oferi servicii pentru 100 de seniori vulnerabili, de la recuperare și îngrijire până la sprijin pentru activitățile de zi cu zi și servicii acordate la domiciliu. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili din oraș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează o nouă ediție a evenimentului UNIGHT, pentru o noapte în care cercetarea iese din laborator și devine experiență. Toți timișorenii sunt așteptați la eveniment. Pe 25 septembrie, între orele 18 și 23, UVT are ”deschis” la UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026, o seară dedicată științei, experimentelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, UVT organizează UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026
În cursul acestui an, în zona de activitate al Delgaz Grid au fost înregistrate numai în acest an un număr de 11 cazuri de intoxicare, ca urmare a utilizării instalațiilor alimentate ci gaze naturale. Societatea face o serie de recomandări pentru siguranța utilizării acestor instalații. Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de la două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întrețineți corespunzător instalațiile alimentate cu gaze naturale. 11 cazuri de intoxicare cu monoxid de carbon, înregistrate în Timiș
Eveniment cu gust! Consiliul Județean Timiș susține programul dedicat gastronomiei locale desfășurat la Bastionul Maria Theresia, pe 26 septembrie, între orele 14:00 și 18:00. Evenimentul aduce în prim-plan producătorii regionali prin experiențe de tip „From Farm to Fork”, degustări, demonstrații culinare și sesiuni de live mixology. HORETIM și Produs în Banat se alătură inițiativei ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gastronomia Banatului, în prim-plan la Bastionul Maria Theresia, în cadrul Timișoara Tasting Tour 2026
Străduța privată de pe strada Cezar, care leagă bulevardul Loga de Parcul Copiilor, e a Primăriei Timișoara. Administrația a anunțat că a câștigat definitiv procesul privind recuperarea străzii Cezar, domeniul public care fusese ocupat cu construcții ilegale și transformat în curte privată. Familia care a contestat intervenția municipalității a cerut în instanță anularea dispoziției primarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara obține succes la Curtea de Apel Timișoara în procesul privind strada Cezar
Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO
Duminică, 27 septembrie, se împlinesc exact şase ani de la momentuil în care Dominic Fritz a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei. Pentru această dată, cu trei zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Fritz îşi invită susţinătorii la un eveniment intitulat  ”Timișoara. Revoluția continuă”. La exact şase ani de la primele alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.