Cornelia Corescu, ridicata de DNA

Şefa Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, Cornelia Corescu, a fost ridicată miercuri dimineață de procurorii DNA şi dusă la audieri. Din primele informații, se pare că şefa instituţiei este anchetată într-un dosar de corupţie. Surse din ITM confirmă faptul că percheziţiile au loc în biroul Corneliei Corescu şi în ale altor două compartimente din instituţie, Relaţii Contractuale şi Securitate în Muncă. Aceleași surse spun că șefa ITM este acuzată de luare de mită în formă continuată și abuz in serviciu contra intereselor private.

Anchetatorii DNA au descins la sediul ITM Timiş miercuri dimineaţă. Activitatea instituţiei a fost blocată de controale, programul cu publicul fiind practic închis. Cornelia Corescu a candidat, în 2008, pentru un post de senator din partea PDL, iar în 2010 a fost aproape să fie numită secretar de stat în Ministerul Muncii. Pe vremea când ministerul era condus de Paul Păcuraru, ea a fost destituită din funcția de director al ITM Timiș , în urma reclamațiilor depuse de angajații instituției, care reclamau abuzurile la care au fost supuși. Ulterior, ea a fost reinstalată.
Reacția PDL la acțiunea DNA de miercuri dimineață este destul de palidă. „Dacă va exista o condamnare definitivă în cazul Corneliei Corescu, conform statutului PDL, aceasta riscă excluderea din partid. Până atunci, este o anchetă publică în desfășurare și lăsăm justiția să-și facă treaba”, ne-a declarat Oana Gaita, purtătorul de cuvânt al PDL Timiș.
UPDATE: Surse din ITM confirmă faptul că percheziţiile au loc în biroul Corneliei Corescu şi în ale altor două compartimente din instituţie, Relaţii Contractuale şi Securitate în Muncă. Ele vizează, spune aceleaşi surse, diverse rapoarte întocmite de inspectorii ITM la anumite companii din judeţ.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

DaNA a spus: (septembrie 14th, 2011 at 11:10 )

Ha-ha-ha! E un inceput bun. Asteptam sa pice si cei doi Dorini, Cutu si Candea.

cora a spus: (septembrie 14th, 2011 at 11:57 )

la puscarie, coreasca la puscarieeee!!!!!!

krasnodar a spus: (septembrie 14th, 2011 at 11:58 )

da, sa pice si cei doi papagali care poarta numele de dorin. infractori de drept comun

dinu a spus: (septembrie 14th, 2011 at 12:33 )

Da, da, da! Urmeaza cei doi Dorini

DORIN a spus: (septembrie 14th, 2011 at 13:25 )

va f*ut in gura ! la puscarie cu voi. doamna Corescu este cea mai buna sefa cinstita corecta si dreapta. viitor ministru al muncii. iaca nah sa crepatz voi.

anonim a spus: (septembrie 14th, 2011 at 13:52 )

are dreptate Gaita..faptu ca incepe o ancheta publica,nu inseamna neaparat ca acea persoana este vinovata…prea multi specialisti avem pe toate domeniile in tara asta,care tot timpu se grabesc sa dea verdicte in necunostinta de cauza…sau chiar asa…tot ce zboara se mananca?

moravita a spus: (septembrie 14th, 2011 at 15:00 )

Dar de Gabi Moldovan,reinstaurat la D R V Timis cand se va ocupa D N A ul?Cine l-a repus in functie?Nasul cioban sau P N L unde cotizeaza si este fotografiat?Sa stim si noi cum sa votam.Apropos,dosarul de acum doi ani,in care pune la cale,impreuna cu nasul Ciobanu,contrabanda cu tigari de pe „clisura”,s-a pierdut cumva?Nu de alta dar altii mai slabi au fost plimbati cu elicopterele,in aceeasi speta.GABI,nici nu stii,cat de mic incepi sa fii!Te vom gasi si in lanul[galben] de grau.

Andrei a spus: (septembrie 14th, 2011 at 15:33 )

S-au si gasit de cine sa se ia. de Coreasca! femeia asta e unul dintre cei mai buni sefi din sistemul public si in atatia ani de cariera miram-as sa calce dintr-o data pe bec. Cine a depus acuzatia, vreo firma USL-ista cumva?

Elena Papes a spus: (septembrie 14th, 2011 at 19:14 )

Bravooo!!! va felicit !! cind sint descoperiti acesti oameni care traiesc pe spinarea celor creduli, sint foarte multumita, sa fie maturati din functii ! atunci o sa traim mai bine, Multumiri celor competenti.

Claudiu a spus: (septembrie 14th, 2011 at 20:28 )

Cum a fost ,,ridicata”? E audiata dar asta nu inseamna ca e si vinovata. Se va vedea daca e sau nu vinovata si daca nu e…oacat, ca i se atinge imaginea prin scandaluri din astea

ema a spus: (septembrie 15th, 2011 at 07:45 )

nu trebie sa plecam de la premiza ca e vinovata, dar, la cate am auzit despre ea, am inteles ca performantele ei intr-ale managementului in institutia pe care o conducea ar fi egale cu 0…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.