Prietenia dintre Valentin Velcea şi Constantin Ostaficiuc este de notorietate. Gurile rele spun chiar că antrenorul ar fi fost instalat la insistenţele preşedintelui CJ Timiş. Nu acesta este însă subiectul nostru, ci odihna jucătorilor timişoreni din preziua jocului de la Alba Iulia, unde au oferit din nou un spectacol de toată jena. Iniţial, s-a spus că vina aparţine antrenorului şi jucătorilor. Şi aşa este, dar nu sunt doar ei vinovaţi pentru ruşinea de la Alba Iulia. Vă vine sau nu să credeţi, o vină are şi Partidul Democrat Liberal. Da, PDL, aţi auzit bine. Asta în ciuda faptului că Vali Velcea are cel puţin un prieten important în partidul ce se află la guvernare. Pe scurt, lotul lui Poli nu a înnoptat în Alba Iulia înaintea meciului cu Unirea, ci într-un hotel ce se află la câţiva kilometri de oraş. În zadar s-au chinuit oficialii polişti să găsească un hotel în Alba Iulia, pentru că toate au fost pline ochi cu membri PDL, prezenţi timp de două zile la seminarul „Pregătirea trainerilor de partid – Politici pentru educaţie, tehnici de predare”. De la eveniment nu au lipsit nici vedetele PDL, precum Sulfina Barbu sau Daniel Funeriu.
Scrie un comentariu
5 comentarii pentru acest articol
In sfarsit vi se vede culoare politica! Foarte tare articol! Sunt de-a dreptul stupefiat! Cum de-au indraznit cei de la PDL sa faca o intalnire cand juca poli? Ah, da, e vina lui Velcea…si a federatiei de fotbal ca a programat meciul in acelasi week-end!!! Ma mir cum de n-au modificat PDL-istii programul competitional!! Incredibil!! Mai aveti tupeul sa va numiti „jurnalisti”?????
Mai Sorine!!!! La care jurnalisti te referi? k articolul e semnat de redactia@ kkt, nu-si asuma nimeni idiotenia
Problema nu-i cazarea ci faptul ca pe banca mai e sclavu portocaliu, acum avem raspunsul cine-l tine. Sunt sacrificate rezultatele echipei pt interesul politic, Sa ne asteptam ca peste un an sa vedem clip electoral cu antrenorul si candidatii verzi
@sorin
la fel cred si eu… e vorba despre sluga portocalie pe numele ei vali velcea, marele antrenor…
Putem abera o gramada ca tot degeaba o facem. Hai sa fim realisti, poate veni si Hagi la Poli, mai face mari fotbalisti din ce jucatori au ramas? Altceva nu aveti ce debita decat porcarii din astea care nu-s nici macar stiri? Faceti-va o ruvrica de can can
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
- Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
- Sindromul Stockholm în PNL Timiș
- Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
- Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
- „Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)
- Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
- Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor

Administratie
Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Citeşte tot articolul

Politica
Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Citeşte tot articolul

Sport
Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Citeşte tot articolul

Social
Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea
Citeşte tot articolul
Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Moș Crăciun ajunge la Căminul Cultural din Coșteiu de Sus
Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
Copiii, invitaţi în lumea lui Picasso. Două evenimente marca Art Encounters
Filmele de la Cannes se întorc la Timişoara, la Cinema Timiș și Cinema Studio
Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Economic
Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Citeşte tot articolul
Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean







































Comentarii prin facebook