Prestatia compensatorie

Foarte frecvent după adoptarea noului cod civil şi mai ales după intrarea acestuia în vigoare, am fost solicitat să-mi exprim părerea despre cum influenţează acest act normativ relaţiile de familie deja constituite. Aşa mi-a venit ideea abordării în articolul de săptămâna aceasta a prestaţiei compensatorii, instituţionalizată prin noua lege civilă, care este aplicabilă căsătoriilor cu o durată de minimum 20 de ani ce se desfac prin divorţ (fiind unul din efectele divorţului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi).
Aşadar, prin efectul prevederilor articolului 6 din Codul Civil care instituie prin excepţie aplicabilitatea legii noi cu privire la raporturile juridice născute anterior datei intrării în vigoare a acesteia, dacă sunt derivate din căsătorie, noua instituţie este aplicabilă tuturor acţiunilor de divorţ deschise sau ce urmează a se deschide, fiind posibilă doar în situaţia divorţului din culpă şi doar atunci când a fost stabilită culpa exclusivă a pârâtului în destrămarea căsătoriei.
Prestaţia compensatorie constă în beneficiul pe care soţul reclamant îl poate solicita şi obţine de la soţul pârât a cărui culpă exclusivă în desfacerea căsătoriei a fost stabilită, de a primi o prestaţie care să compenseze dezechilibrul material pe care l-ar suferi ca urmare a desfacerii căsătoriei.
Astfel, prestaţia compensatorie nu poate fi cumulată cu pensia de întreţinere, urmând ca ea să se stabilească funcţie de resursele soţului care o solicită, de mijloacele celui ce urmează să o presteze, de vârsta şi starea de sănătate şi, în general, de orice împrejurare relevantă care ar putea să aducă indicii suficiente că, urmare a desfacerii căsătoriei, soţului nevinovat i s-ar aduce o înrăutăţire a condiţiilor de viaţă.
Prestaţia compensatorie poate fi stabilită în bani (sub forma unei sume globale sau a rentei viagere) sau în natură (sub forma uzufructului ce se poate institui asupra unor bunuri mobile sau imobile proprietatea soţului din culpa căruia s-a desfăcut căsătoria în favoarea celui nevinovat).
Legea instituie şi posibilitatea soţului creditor să solicite constituirea unei garanţii reale sau plata unei cauţiuni de către soţul în culpă, pentru garantarea executării obligaţiei de plată a rentei stabilite în beneficiul său.
Prestaţia compensatorie poate fi mărită sau micşorată în raport cu nevoile creditorului obligaţiei şi cu posibilităţile debitorului, însă doar prin hotărârea instanţei competente. Prin excepţie s-a stipulat că prestaţia stabilită sub forma unei sume de bani se indexează trimestrial în raport cu rata inflaţiei, fără a mai fi necesară intervenţia vreunei instanţe de judecată.
Prestaţia compensatorie încetează prin decesul unuia dintre soţi sau recăsătorirea soţului beneficiar al acesteia, precum şi în cazul în care condiţiile pentru care aceasta fusese acordată nu mai subzistă.
Este astfel important de ştiut faptul că acest beneficiu nu poate fi cerut decât în cazul unui divorţ urmare a unei căsătorii ce a durat cel puţin 20 de ani, doar în cazul în care se stabileşte culpa exclusivă a soţului pârât pentru desfacerea căsătoriei şi poate fi solicitat doar odată cu desfacerea căsătoriei.