„Elena Udrea se imbraca in prezervative”, iar d-na Grapini nu vrea sa dubleze salariile la Pasmatex

Cu toate că sună al naibii de caraghios, lozinca cu salvatul României recitată vehement la conferinţa judeţeană a UNPR Timiş are un sâmbure de adevăr. Unul mic de tot, dar tot sâmbure se cheamă. Chiar dacă actualul Executiv a guvernat liniar, fără prea multă ingeniozitate în strategiile economico-fiscale, ca un contabil de CAP care ştie să taie cheltuieli să se poată închide pe zero, se poate zice că o majoritate parlamentară la fel de săracă în măsuri de dezvoltare economică, dacă era pe deasupra şi populistă, şi risipitoare, ar fi dus România într-un rahat şi mai moale, oribil mirositor şi, pentru unii neobişnuiţi, groaznic la gust. UNPR nu a salvat România pentru că a sclipit de inteligenţă economică, ci datorită faptului că, printr-o loialitate răsplătită din plin de Elena Udrea, a asigurat stabilitatea unei maşini de vot, amânând un deznodământ care, altfel, ar fi semănat cu al Greciei, dacă nu chiar mai rău. Venită după ce partidele, cu mici excepţii, se întreceau în majorări de salarii la profesori, austeritatea din ultimii doi ani este combătută dintr-o anumită parte a opoziţiei cu un populism criminal. Poate nu ştiţi ce le-a propus conservatoarea Maria Grapini pensionarilor. Nu, nu e vorba de vreo dantelă de izmene de la fabrica dumneaei, ci de asistenţă juridică pentru a da statul în judecată. Ca şi cum n-ar fi destul că bugetele din 2015 şi mai la vale sunt deja repartizate de instanţe personalului din învăţământ amăgit cu acea iresponsabilă lege a majorării lefurilor cu 50%, Maria Grapini pune şi dânsa perna pe faţa unui buget al pensiilor şi-aşa schimonosit de măsurile populiste luate de-a lungul anilor de către cele mai darnice guverne. Nici măcar nu ştiu la ce i-ar folosi dnei Grapini să o iubească pensionarii, cât mai degrabă important este să fie demolată actuala putere. Care n-ar fi un lucru tocmai rău dacă ar fi făcut cu logică economică, nu cu petarde care se vor sparge tot într-o viitoare neputinţă guvernamentală, poate chiar a USL. Ce-ar fi, doamnă Grapini, să-mi ofer eu din senin dispoziţia de a ajuta salariaţii dumneavoastră de la Pasmatex cu nişte consultanţă sindicală şi să vă dau pe mâna lui Ştefan Gogoșanu de la Cartel Alfa pentru o luptă adevărată, nu cu sindicate din alea drăguţe şi galbene, dacă nu le majoraţi imediat salariile cu măcar 93%? Ce ziceţi? Vorbiţi cu directorul economic sau sunteţi de acord, că nu vă doare gura?

P.S. Că veni vorba de doamna cu pictorialul în Tabu, ministrul Elena Udrea. Aflat pe scena Filarmonicii Banatul cu un spectacol dedicat poetului Grigore Vieru, maestrul Tudor Gheorghe a rămas cu impresia că duduia Elena se îmbracă precum scârbavnicul mădular. „De aici mergeţi acasă şi daţi drumul la televizor. Ce vedeţi? Că Vântu şi Luca sunt arestaţi, că Geoană… că Elena Udrea se îmbracă în prezervative. Ce, am greşit cu ceva? Era vorba de latex, tot aia e!”, a spus rapsodul într-un spumos monolog mai spre finalul spectacolului. Cam buruienos, maestre, cam buruienos.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anonim a spus: (noiembrie 8th, 2011 at 17:34 )

vorbeste si Grapini asta ca o tata sclerozata, ea nu-si plateste angajatii da vorbesteb de altii! Daca s-ar putea dupa ea am munci acolo pe gratis, sa faca ea bucile mari si sa se dea rotunda pe la televizor ca ce bun manager e!

reitter a spus: (noiembrie 14th, 2011 at 08:33 )

vezi ca te dibuie baba de grapini si te dqa afara. ca asta o lucrat la garofita mana in mana cu securistii si se pricepe la metode dastea de urmarire si identificare. asa ca mare grija de ce srii icisha.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara

Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.