Tricourile in care au jucat Goga & Co vor fi scoase la vanzare!

Tricoul alb-negru cu inscripţia „Poli suntem noi!”, prin care Poli a celebrat, la meciul cu Steaua, cei 90 de ani de la înfiinţarea Politehnicii Timisoara nu este singurul eveniment de imagine din această toamnă. Gabriel Lungu, administratorul firmei care se ocupă şi cu distribuirea echipamentului sportiv marca Joma, a dezvăluit mai multe detalii despre acţiunile de fidelizare care urmează.

Primul pas a fost făcut prin inaugurarea magazinului de prezentare din incinta stadionului, de unde suporterii lui Poli pot cumpăra procura diverse obiecte sau echipamentul formaţiei favorite. Pentru că treburile merg bine, iar Poli este şi în an aniversar, se intenţionează deschiderea celui de-al doilea magazin pentru fani. „Intenţionăm ca al doilea magazin să fie inaugurat în 4 decembrie, exact în ziua în care se împlinesc 90 de ani de la înfiinţarea clubului Poli Timişoara. Va fi un loc… multifuncţional. Poliştii vor putea achiziţiona tot echipamentul formaţiei, acesta urmând să fie completat în perioada imediat următoare. Va fi un spaţiu unde suporterii se vor simţi cu adevarat ca acasă! Vor avea loc sesiuni de autografe, întâlniri cu jucătorii… Toţi cei care sunt abonaţi la meciurile de acasă ale Politehnicii vor beneficia de reduceri la achiziţionarea produselor. Vom avea o legătură directă cu fanii, urmând să construim o relaţie de durată şi cu asociaţia fanilor «Drukeria». Dorim să avem un permanent schimb de informaţii pentru că, în fond, toată lumea să fie mulţumită cu ce oferim noi şi clubul”, spune Gabriel Lungu.
Surpriza cea mai mare pentru fanii polişti este că, pentru sărbătorile de iarnă, vor putea achiziţiona pachete speciale cu tricourile de joc ale fotbaliştilor. „E o surpriză şi suntem convinşi că sunt destui fani care vor să poarte echipamentul în care a jucat Curtean cu Steaua, în care Ricketts a marcat contra Stelei sau să se simtă ca Sepsi! Totodată, vom iniţia şi un concurs unic în România, «VIP pentru o zi». Dar pe tema asta, puţină răbdare…”, continuă Gabriel Lungu în interviul postat pe site-ul www.politimisoara.com.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Situația in România

Total: 3183 cazuri

2767
active
133
decese
283
vindecate

Situația globală

Total: 1080376 cazuri

794598
active
58110
decese
227668
vindecate

Cele mai citite articole


landscape-aerotim-1

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Simona Halep

Internaţionalele României de tenis nu se mai dispută în 2020. Turneul a fost câştigat în trecut de Halep şi Begu

Turneul feminin de tenis BRD Bucharest Open, programat în perioada 13-19 iulie la Arenele BNR din Capitală, nu va mai avea loc în acest an ca urmare a pandemie de coronavirus, a declarat, pentru Agerpres, vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac. „Este exclus să se mai ţină turneul feminin BRD Bucharest Open în condiţiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Internaţionalele României de tenis nu se mai dispută în 2020. Turneul a fost câştigat în trecut de Halep şi Begu
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

galaxia-imaginarului-728x90

Economic vezi arhiva Economic

Timişul are aproape 25.000 de angajaţi în şomaj tehnic sau în concediu fără plată

Forţa de muncă din Timiş este puternic afectată de problema pandemiei de coronavirus. Numărul oamenilor care în această perioadă nu merg, oficial, la locurile de muncă se apropie de 25.000, la care se adaugă cei care prestează în sistem telemuncă. Inspectorii ITM Timiş verifică respectarea regulilor pentru mii de firme. Pandemia de coronavirus a schimbat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul are aproape 25.000 de angajaţi în şomaj tehnic sau în concediu fără plată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică transmite că numărul deceselor în România a ajuns la 133. Au fost înregistrate alte încă zece decese. Decesele confirmate în această seară de Grupul de Comunicare Strategică: Bărbat, 66 ani, jud. Bistrița Năsăud. Internat în 28 martie în SJU Bistriţa-Boli Infecțioase, recoltat pentru COVID-19 în aceiași zi, confirmat pe data de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România: 133 de decese ale persoanelor cu COVID-19
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a atacat-o extrem de dur pe Alina Gorghiu, după ce senatoarea de Timiş a iniţiat un proiect de lege prin care pedepsele cu închisoare ar putea fi executate acasă. El spune că Gorghiu s-a descalificat, iar demersul ei a fost “picătura care a umplut paharul”. Chiar înainte de-a izbucni criza coronavirusului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatoarea PNL de Timiş, Alina Gorghiu, “descalificată” de Ludovic Orban: “Este picătura care a umplut paharul”
Vineri, 3 martie, a fost livrată prima tranșă de cearșafuri și prosoape de unică folosință din cei doi kilometri achiziționați de Arhiepiscopia Timișoarei. Măicuțele lucrează pentru a face aceste obiecte de lenjerie necesare bolnavilor de COVID-19 internați în spital. Toate aceste lenjerii au plecat spre Spitalul Județean din Timișoara, mai exact la Clinica de Anestezie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Măicuţele au finalizat primul lot de lenjerie pentru Spitalul Judeţean
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, în această după-amiază, încă patru decese ale unor persoane infectate cu COVID-19. Printre acestea se numără şi un bărbat din Timiş. Numărul deceselor din România raportat de Grupul de Comunicare Strategică, a ajuns la 122 vineri după-amiază. Bărbatul de 78 de ani, din județul Timiș, a fost internat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat de 78 de ani cu coronavirus, decedat în Timiș. Numărul deceselor în România a ajuns la 122
În judeţul Timiș sunt peste 400 de persoane în carantină și puțin peste 900 în izolare la domiciliu. În Timiş, în carantină instituționalizată sunt 460 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19. Alte 911 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 900 de persoane în izolare, în Timiș
Turneul feminin de tenis BRD Bucharest Open, programat în perioada 13-19 iulie la Arenele BNR din Capitală, nu va mai avea loc în acest an ca urmare a pandemie de coronavirus, a declarat, pentru Agerpres, vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac. „Este exclus să se mai ţină turneul feminin BRD Bucharest Open în condiţiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Internaţionalele României de tenis nu se mai dispută în 2020. Turneul a fost câştigat în trecut de Halep şi Begu
Pe timpul pandemiei de coronavirus, în timpul stării de urgență, sunt restricții de circulație, pe care unii le încalcă, fără a se gândi la siguranța lor și a celor din jur. Vin și amenzile! În județul Timiș, în cursul zilei de 2 aprilie, polițiștii timișeni au aplicat 263 sancțiuni contravenționale în valoare de 420.660 lei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiș, aproape 300 de amenzi într-o singură zi, pentru cei care încalcă restricțiile de circulație impuse de Ordonanțele Militare
Primarul Timişoarei este de părere că problemele de la Maternitatea Odobescu, acolo unde au fost decoperite 9 membrii ai personalului medical cu coronavirus, situaţie care a produs un imens scandal public local, au fost gestionate corect. Directoarea Direcţiei de Sănătate Publică Timiş este acuzată de politicianism şi că şi-a angajat „consultanţi politici, cunoscuţi ca fiind...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu insistă că la Maternitatea Odobescu nu au fost niciun fel de probleme cu deciziile luate
3.183 de persoane infectate cu COVID-19 au fost depistate până vineri, la ora 13.00 în România, conform informațiilor transmise de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. În ultimele 24 de ore s-au confirmat 445 de noi cazuri, ceea ce reprezintă un record. În Timiş sunt înregistrate 126 de cazuri de COVID-19. Până astăzi, 3 aprilie, pe teritoriul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul se află pe locul IV în nedoritul top privind numărul de cazuri de COVID-19. Situaţia pe judeţe
Top