A fost prin mai multe partide, de la dreapta la stânga şi înapoi, dar acum şi-a găsit adevărata menire – proroc politic. Titi Stancu, vicepreşedintele organizatoric al PC Timiş, a ieşit în faţă cu previziuni foarte greu de crezut.
Continental reamenajeaza spatiul din fata Muzeului Satului
Compania de anvelope a intrat într-un parteneriat cu Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară şi primărie, pentru a amenaja spațiul din fața Muzeului Satului.
Cornel Avram: „De ce nu aducem conducatori de cluburi straini, in loc de arbitri straini?”
Cu sau fără arbitri români la jocurile din Liga I? Ion Crăciunescu, şeful arbitrilor din România, s-a luat la trântă cu toată lumea din fotbalul românesc pe această temă. El are un sprijin neaşteptat în judeţul Timiş, în persoana lui Cornel Avram, fost arbitru asistent în prima ligă timp de şapte ani.
Pozitie oficiala Poli: Sepsi ramane la Timisoara!
Clubul Poli Timișoara a reacționat față de afirmațiile avocatului lui Laszlo Sepsi. Tudor Chiuariu a spus că fundașul a fost declarat liber de contract, alb-violeții fiind obligați să-i plătească și restanțele financiare. Oficialii lui Poli au publicat o înștiințare a TAS, care contrazice aceste declarații.
Program de distractie
A devenit deja o tradiţie ca ziua de vineri să fie cea mai importantă din punct de vedere al distracţiei. Asta nu înseamnă însă că serile de joi şi sâmbătă trebuie scoase din calcul. Mult asteptatul concert Viţa de Vie, care trebuia să aibă loc joi seară, în Scottish Pub, a fost amânat cu o zi, din cauza vremii nefavorabile din Bucureşti.
TAS il face pe Sepsi liber de contract, Iancu dezminte
Laszlo Sepsi, jucător pe care Marian Iancu speră să-I vândă pe o sumă mare, e foarte aproape de a pleca gratis de la Timișoara. Avocatul Tudor Chiuariu a declarat, joi, că Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis că Sepsi e liber de contract. Marian Iancu neagă însă categoric informația.
Alte acuze pentru Gabriela Ionescu
Gabriela Ionescu, director adjunct de la Finanţele Publice Timiş, arestată, împreună cu iubitul său, care îi era complice, într-un dosar privind luare de mită și trafic de influență, a mai fost pusă sub două capete de acuzare.
Mort in tramvai, in drum spre serviciu
Un timișorean a murit, joi dimineață, în timp ce mergea la lucru, cu tramvaiul de pe linia 4. Bărbatului i s-a făcut foarte rău, astfel că vatmanul a oprit cursa și a sunat la 112, solicitând o ambulanță.
Buia vrea sa salveze Baia Mare de la retrogradare cu Daminuta si Feraru
Romică Buia îi întinde o mână de ajutor lui Cristi Daminuţă, fotbalistul lui AC Milan care nu a mai fost vrut de Poli Timişoara sau de vreo echipă din Liga I. Foarte dăruit pentru fotbal, Daminuţă a dezamăgit însă şi a întărit o mai veche zicală conform căreia unii se nasc talente şi mor speranțe.
Timisoara, de la Orasul Florilor, la Paradisul Tiganilor (IV)
Clanurile țigănești din Timișoara și-au împărțit, nu neapărat frățește, aproape toate clădirile vechi din centrul orașului. Timișoara a ajuns astfel raiul țiganilor: cei mai bogați membri ai etniei locuiesc în orașul de pe Bega. Au pus mâna pe case prin metode total neortodoxe, iar în fiecare vară organizează nunți între minori și petreceri zgomotoase. De fiecare dată se aleg doar cu niște amenzi pentru tulburarea liniștii publice.
Revelatie la prefectura: banii de la CJ Timis se impart pe criterii politice
S-a trezit şi conducerea Prefecturii Timiş, care susţine că la Consiliul Judeţean banii se împart pe criterii politice. Nu au aruncat castana ca să pară mai oneşti, ci pentru că majoritatea PD-L din CJT a devenit istorie.
Curs de scriere academica la UVT
La Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest, vin, de joi până duminică, profesori universitari din Anglia, Elveţia, Macedonia, România şi Ucraina, în cadrul unui grant internaţional SCOPES, coordonat de prof. univ. dr. doc. Otto Kruse, de la Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Zurich.
Blocati pe aeroport, din cauza viscolului de la Bucuresti
Şase curse aeriene care ar fi trebuit să ajungă la Bucureşti au fost redirecţionate, din cauza viscolului, pe Aeroportul „Traian Vuia” din Timişoara. În jur de 500 de persoane au rămas miercuri seară blocate pe aeroportul timişorean din cauza vremii.
Amurgul presedintilor jucatori; studii de caz: Basescu si Ostaficiuc
A avut din nou lacrimi în ochi. De această dată n-a mai zis însă „Să-ți fie rușine, Dinu Patriciu!”. (În paranteză fie spus, mogulul rău a devenit mogul bun). „Să-ți fie rușine, popor român!” Cam în această cheie ar putea fi citit mesajul președintelui la aproape două săptămâni de la izbucnirea mișcărilor de stradă, perioadă în care s-a ascuns de popor.
Orza, tot cu monarhia
A preluat o idee şi nu o mai lasă nici mort. “Monarhia salvează România” este noua deviză a viceprimarului ţărănist al Timişoarei, Adrian Orza. Asta încă de la începutul protestelor de stradă. Singura soluţie pentru ieşirea din criză este revenirea la valorile tradiţionale.
Bulgarii se dezic de cei pe care ar trebui sa-i sustina la guvernare
Deputatul timişorean Niculae Mircovici, reprezentantul bulgarilor din România. ştie motivul pentru care oamenii protestează împotriva puterii. Nici foamea și nici sărăcia nu i-au scos pe oameni în stradă, ci aroganţa fără margini a actualei puteri.
Expozitia Da Vinci, deschisa pana in februarie
Reproducerile după invențiile lui Leonardo da Vinci rămân în continuare expuse la Timișoara. Consulatul General al Italiei la Timișoara, organizatorul expoziției ”Geniul lui Leonardo: mașinile și invențiile sale”, a decis să prelungească evenimentul până luna viitoare.
Dosare penale in cazul copilului sfasiat de caini la Checea
Administratorul fostului CAP din Checea şi educatoarea grădiniţei din localitate sunt cercetaţi penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul copilului de șase ani muşcat de câini săptămâna trecută. Imediat după incident, poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili vinovaţii.
Mai bine mergea la raliu
Poate că și prin alte perioade ale istoriei opoziția a dat fuga-fuguța la forurile internaționale să pârască cum puterea face lucruri odioase, motiv pentru care cineva independent și imparțial trebuie să o pedepsească. Nu știu cum a fost când omul din Neanderthal a fost persecutat de Homo Sapiens, nsă cu siguranță că în Epoca Cărbunelui, pe vremea când conducea Ion Iliescu în România, opoziția lui Coposu, Rațiu și Câmpeanu avea de ce să se plângă la Europa că regimul neocomunist nu-i dă aproape nicio șansă în competiția politică.
Comasarea alegerilor e neconstitutionala
Comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare nu respectă legea fundamentală a României. Judecătorii Curții Constituționale au admis, miercuri, sesizarea USL cu privire la neconstituţionalitatea legii prin care se suprapune data când vor avea loc alegerile parlamentare şi locale.