Arhiva pentru luna: aprilie 2012

Fara apa calda si caldura

Colterm anunță că, din cauza unor lucrări executate de Enel, miercuri, între orele 9 și 15, va întrerupe furnizarea căldurii şi a apei calde la PT 56. Vor fi afectaţi timișorenii care locuiesc pe străzile 1 Decembrie, Aleea FC Ripensia, Bradul, Bucegi, Carpaţi, Cerna, Crişul, Surorile Martir Caceu, Pădurarilor, Someş, Stejarul şi Piaţa Bihor.

Intreruperi de curent

Compania Enel a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timişoara – str. Surorile Martir Căceu (p), Pădurarilor (p), Aleea F. C. Ripensia (p), Bucegi (p), orele 9 – 16; Maşloc (p), orele 9 – 16; Hezeriş, Honorici, Pădureni, Lucareţ, Teş, Brestovăţ, Hodoş, Sacoşul Turcesc (p), orele 9 – 18; Lenauheim, Semlacu Mare,

Vinvest, mai „batran” si mai bun de la an la an / FOTO

Dacă e primăvara și e înainte de Paște, la Timișoara e Salonul Internațional de Vinuri Vinvest. Evenimentul a mai îmbătrânit cu un an și, la fel ca vinul, e tot mai bun. Ediția a noua înseamnă un record de participanți, dar și un adevărat festin culinar, perfect pentru încântarea papilelor gustative ale vizitatorilor.

Tentativa esuata de arestare a primarului de Giarmata, Ioan Delvai

Pe la începutul lunii martie, primarul comunei Giarmata, Ioan Delvai, a avut o întâmplare mai puțin plăcută, chiar deranjantă. În drum spre Capitală, pe Autostrada Pitești – București, mașina în care se afla a fost oprită în trafic. Ceea ce părea inițial un simplu control rutier s-a dovedit a fi mult mai grav.

Boier Bibescu, la Porky’s

„Dan Spătaru n-a murit, piesa asta este hit”. Boier Bibescu vine miercuri, în premieră, în Porky’s să facă un super show pentru timişoreni. Boier Bibescu este un DJ de moda veche. Ii plac discurile de vinil, remake-urile, beat-urile clasice şi boxele puternice.

La bere, cu Meme, Dinu, Surdu si nea Gigi

Ai văzut că a luat cefereu’ titlu’?, îi zic prietenului meu. Încă două, te rog! Mă uit tâmp la el. Halbe, mă, zice. Am mai cerut două. Nu e bine? V-aţi prins! Eram la bere. În Complex. Da’ de ce zici că a luat cefereu’ titlu’? Că abia au scos un egal la Vaslui. În superioritate… Păi da, da’ nici urmăritoarele clujenilor n-au făcut mare brânză etapa asta…

Serata Mircea Baniciu, la Covaci

Sâmbătă, 7 aprilie, de la ora 20,30, la Pensiunea Anette din satul Covaci, va avea loc o serată muzicală cu Mircea Baniciu. Un bilet costă 50 de lei și include bufet suedez. Biletele pot fi cumpărate de la Librăria Esotera (str. Lucian Blaga nr. 7). Organizatorii asigură și transport dus-intors cu autocarul, plecarea fiind la

Fara apa calda si caldura

Societatea de termoficare Colterm anunță că, din cauza unor lucrări executate de Enel, marți, între orele 9 și 15, va întrerupe furnizarea călduri şi apei calde de consum la centralele termice Porumbescu şi Giurgiu. Vor fi afectaţi timișorenii care locuiesc pe străzile Odobescu (parțial), Porumbescu (parţial), Gh. Doja (parţial), Giurgiu şi Zoe.

Intreruperi de curent

Compania Enel a programat pentru marți întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timişoara – str. Gh. Doja (p), C. Porumbescu (p), Giurgiu (p), Ştefan cel Mare nr.33, orele 9 – 16; Fibiş, orele 9 – 16; Beregsău Mare (p), Bobda (p), Teremia Mare (p), orele 10 – 16; Hezeriş, Şuştra, Petrovaselo, Făget (p), Sacoşul

Top