Final de campionat: cel mai amar loc intai pentru Poli / FOTO

Fotbaliştii de la Poli Timişoara au demonstrat şi în ultima etapă a ligii secunde că au caracter. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre conducerea clubului, în frunte cu Marian Iancu, care nu i-a plătit de jumătate de an.

Ultimul joc din acest sezon ar putea fi şi ultima reprezentaţie a acestei echipe la nivelul primelor două eşaloane, chiar dacă Poli a terminat pe prima poziţie a clasamentului. 2-2 a fost cu CSM Râmnicu Vâlcea într-un joc în care s-a simţit dezamăgirea produsă de managementul defectuos al lui Marian Iancu.

Jucătorul meciului a fost Alexandru Popovici, care a înscris de două ori. Prima dată, în minutul 10, când a deschis şi scorul, şi a doua oară în minutele de prelungire, când timişoreanul a închis tabela din lovitură de pedeapsă.

În mod normal, la finalul meciului cu CSM Râmnicu-Vâlcea, jucătorii lui Poli ar fi trebuit să se bucure de promovare. Nu s-a întâmplat aşa, pentru că Marian Iancu le-a furat acest vis. Zilele următoare se vor afla mai multe despre ce se va întâmpla cu echipa, dar viitorul se anunţă sumbru pentru Poli.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

filozoful a spus: (iunie 2nd, 2012 at 15:30 )

– rezulta ca timisorenii iubesc mai mult campania electorala,alegerile si politica, decat pe POLI !

Autonom NS a spus: (iunie 2nd, 2012 at 15:41 )

filozofule, nu Iancu a vrut să îi târască pe suporterii lui Poli în campania electorală? Marian Iancu a dat un comunicat în care îi îndemna pe suporteri să voteze cu un anume candidat la funcția de primar, care i-ar deschide robinetul spre alte fonduri ilegale, total nemeritate.

teofil a spus: (iunie 2nd, 2012 at 16:29 )

sa-i multumim lui marian iancu pentru aceste momente unice.

mihai a spus: (iunie 2nd, 2012 at 20:45 )

Votati ROABA daca vreti ca Iancu sa tina POLI………….Mai bine sa plece ambii…………

orzu si se cara a spus: (iunie 3rd, 2012 at 10:29 )

Timisoreni, votati-ma! Eu voi tine in Divizia A si pe POLI si pe CFR si pe UMT, chiar si Electrica si nu numai la fotbal, ci LA TOATE SPORTURILE ! Asa cum am reusit si pana acum cu TATUCU’ Cihandu!

planu' Raducanu a spus: (iunie 3rd, 2012 at 10:42 )

cititi planu’ Raducanu si aveti raspuns!

planu’ Raducanu a spus: (iunie 14th, 2012 at 13:26 )

planu’ Raducanu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Şag, o comunitate în plină dezvoltare. Confirmare de la prefectul Cornelia Micicoi

La finalul săptămânii trecute, prefectul Cornelia Micicoi a făcut o vizită în comuna Șag, vizate fiind mai multe obiective. În urma vizitei, Micicoi a apreciat deschiderea autorităților locale și investițiile realizate în educație, sănătate și infrastructură. Vizita a început la Grădinița cu Program Prelungit Șag, unde directorul Cristian-Ioan Moga, a prezentat instituția și proiectul educațional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şag, o comunitate în plină dezvoltare. Confirmare de la prefectul Cornelia Micicoi
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, 38-25. Doar debutul partidei a fost echilibrat, formația oaspete începând curajos și conducând în câteva rânduri, chiar și la două goluri 4-6 în minutul 13. A urmat un forcing al gazdelor, care nu au lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La finalul săptămânii trecute, prefectul Cornelia Micicoi a făcut o vizită în comuna Șag, vizate fiind mai multe obiective. În urma vizitei, Micicoi a apreciat deschiderea autorităților locale și investițiile realizate în educație, sănătate și infrastructură. Vizita a început la Grădinița cu Program Prelungit Șag, unde directorul Cristian-Ioan Moga, a prezentat instituția și proiectul educațional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şag, o comunitate în plină dezvoltare. Confirmare de la prefectul Cornelia Micicoi
Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi noul primar al Capitalei, câştigând oficial scrutinul la o diferenţă de 13 procente în faţa candidatului plasat pe locul 2. Faţă de rezultatele date de exit-poll-ul CURS Avangarde şi sondajul INSCOP, apare o mare surpriză pe locul II, ocupat de Anca Alexandrescu, în timp ce candidatul PSD Daniel Băluţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial! Ciprian Ciucu câştigă detaşat alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Mare surpriză pe locul 2!
Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi viitorul primar al Bucureştiului, potrivit unui exit-poll realizat de CURS Avangarde. Distanţa care îl separă de candidatul PSD, Daniel Băluță este de 6,5 procente Rezultatul exit-poll-ului CURS Avangarde valabil pentru ora 19.00: Ciprian Ciucu (PNL) – 32.7% Daniel Băluță (PSD) – 26.3% Anca Alexandrescu (independentă sprijinită de AUR) –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan
Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, 38-25. Doar debutul partidei a fost echilibrat, formația oaspete începând curajos și conducând în câteva rânduri, chiar și la două goluri 4-6 în minutul 13. A urmat un forcing al gazdelor, care nu au lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara
Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va primi nouă milioane de euro, fonduri europene acordate prin programul Regio Vest, prin intermediul ADR Vest, pentru regenerarea zonei din Piața Kuttel. Viceprimarul Ruben Lațcău arată cum vor ajuta acești bani respective parte a orașului. Zona aflată în proximitatea centrului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei
Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean în luna decembrie, a fost una de succes, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Au fost mii de oameni care au participat la concertele organizate sâmbătă seara, iar patinoarul gratuit s-a dovedit neîncăpător. Până pe 21 decembrie, Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.