Servirea cafelei într-un loc încărcat de istorie și spiritualitate poate avea adevărate efecte psihologice benefice. În primul rând, pentru că astfel de locuri îndeamnă la introspecție, iar când te așezi la masă, te așezi la masă cu istoria într-un repaus total în care timpul se suspendă în totalitate.
După mai bine de 11 ani de experiență în lumea călătoriilor cu tâlc, agenția de turism Ultramarin vă invită la o cafea în Piazza San Marco din Veneția, un loc sinonim cu istoria și spiritualitatea.
Când vă așezați la masa unei cafenele din Piazza San Marco, timpul se va opri în loc, iar istoria încărcată și spiritualitatea acestui loc vă vor copleși în totalitate. În fața dvs. se va întinde nemijlocit frontispiciul impunător al bazilicii San Marco, un adevărat monument datând din 1073.
Veneția a fost, în repetate rânduri, poarta de intrare a Constantinopolului în Europa Occidentală, iar dovada cea mai vie a acestui fapt este planul de cruce grecească pe care a fost edificată bazilica. O cupolă centrală, câte o cupolă pe fiecare latură a crucii grecești și o imensă cupolă deasupra atriumului îndeamnă sufletul să se înalțe și să nu rămână prins în cele de jos.
După ce veți sorbi încă odată din cafeaua pregătită cu măiestrie, privirea o să vă cadă, cu siguranță, pe Palatul Dogilor, o construcție masivă, dar extrem de elegantă și lejeră. Aerul de lejeritate este dat de porticurile ce îmbracă zidurile acoperite de marmură, dispuse în formă de romb, întrerupte de ferestre ogivale și mărginite în partea superioară de o garnitură dantelată. De aici, de la Palatul Dogilor, se hotărau destinele Veneției și, în anumite vremuri, chiar ale întregii lumi.
După ce mirosul de cafea proaspătă o să vă întrerupă reveria, veți realiza că ați fost serviți de adevărați majordomi, cu toții bine instruiți în arta servirii cafelei, pentru că și acest lucru este o veritabilă artă. Ținuta lor impecabilă nu va putea fi trecută cu vederea. Fără îndoială că veți observa în detaliu pantalonii de culoare închisă, vestonul gri, sacoul alb și papionul.
Cvartetul de coarde ce va intona partituri nemuritoare vă ajută să vă adunați gândurile și să savurați din plin cafeaua într-o ambianță care, acum 700 de ani, ar fi fost doar privilegiul aristocraților.
Desigur, toate acestea au un preț destul de piperat și poate mulți cred că a servi o cafea în Piazza San Marco frizează snobismul. Noi credem, însă, că este o chestiune de priorități. În timp ce unii aleg să cheltuie foarte mult prin centre comerciale, alții aleg servirea acestei cafele de neuitat. Și ne întrebăm atunci, oare care sunt mai câștigați?
Comentarii prin facebook