Gata cu veselia in Complex! Alcoolul este strict interzis!

Consilierii locali au decis, vineri, interzicerea consumului de băuturi alcoolice în Complexul Studențesc. Nici berea nu va mai fi permisă în acest perimetru, care are noi delimitări.

Proiectul de HCL îi aparține primarului Nicolae Robu, care declarase anterior, în repetate rânduri, că situația în Complexul Studențesc scăpase de sub control de mai multă vreme. „Lucrurile sunt scăpate de sub control, acolo există proprietăţi private folosite în mod nesimţit, s-au creat terase până sub geamurile căminelor. Propunerea noastră este să renunţăm la definirea foarte largă a campusului, şi să restrângem noţiunea de Campus Studenţesc strict la arealul pe care sunt amplasate căminele şi la spaţiul dintre ele (…) Dincolo de această delimitare poate înflori comerţul”, a spus Robu, în plenul CLT.

Potrivit proiectului, Complexul Studenţesc este delimitat de următoarele străzi: Al Vaida Voievod – de la str. Daliei până la Aleea FC Ripensia pe partea căminelor studenteşti (fără nr. 2, 4, 6, 8, 10); str. Virgil Birou – în totalitate, de la bulevardul Eroilor până la strada Al. Vaida Voievod; Ion Vidu (fostă Siret) – de la str. Cluj până la Aleea FC Ripensia; Cluj – de la str. Ion Vidu până la Piaţa Leonardo da Vinci şi Aleea FC Ripensia; Aleea F.C. Ripensia – de la Bd. Eroilor până la Piaţa Leonardo da Vinci; Aurelianus – de la str. Socrate până la Al. Vaida Voievod; Aleea Studenţilor – în totalitate, respectiv de la str. Daliei până la Aleea F.C. Ripensia; strada Socrates nr. 10.

Conform proiectului adoptat, „se interzice cu desăvârşire comercializarea băuturilor alcoolice în perimetrul Campusului Studenţesc Timişoara (…) din această categorie fac parte şi berea sau orice alt produs care conţine un amestec de bere şi de băuturi nealcoolice, care au o concentraţie alcoolică mai mare de 0,5% în volum”. Amenzile sunt cuprinse între 500 și 2.500 de lei. De asemenea, niciun magazin sau local nu va putea funcționa după ora 24.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

M. Tolcea a spus: (noiembrie 23rd, 2012 at 18:14 )

Bravo Robu! Oricum ma saturasem sa ma duc sa ma fac critza in Complex si sa ma dau la studenti.

Studenta a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 23:17 )

… in timp ce ,,inhalatul” de catre rezidentii ,,neoficiali” ai Aleii Studentilor este permis atat ziua, cat si noaptea, la fel si agresarea rezidentilor oficiali – studentii – in plina strada. De aceste aspecte cine se ocupa?…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale

Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire pentru unitatea medicală.  Acesta va include un centru de neuro-radiologie intervențională, unul de chirurgie endovasculară periferică, un centru de cardiologie intervențională, o unitate specializată pentru pacienții cu accident vascular cerebral, un centru de traumă, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali din partea AUR, după ce la ultima ședință de plen aleșii au primit la vot o listă enormă cu proiecte pe lista suplimentară. Andreea Medișanu i-a transmis că acele documente ar însemna pentru consilierii locali să aibă timp 100% numai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Tineretul SCM Politehnica Timișoara, în cărți pentru calificarea în play-off

Echipa de tineret a clubului bănăţean a încheiat anul 2024 cu un turneu la Făgăraș. Handbaliștii antrenați de Alexandru Nae au câștigat două meciuri și au cedat unul. În prima zi, alb-violeții au învins CSM Bacău, cu 40-37, iar în cea de-a doua au trecut de HC Dinamyc Zalău, cu 32-25. În ultima zi, ei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tineretul SCM Politehnica Timișoara, în cărți pentru calificarea în play-off
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut un bărbat în vărstă de 43 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis. În fapt, la data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au oprit pentru control pe raza localității,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care se vor desfășura în prima parte a anului 2025. Cursurile se desfășoară în cadrul Proiectului ECOTECH – integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Sud-Est, co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut un bărbat în vărstă de 43 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis. În fapt, la data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au oprit pentru control pe raza localității,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta lui se gândesc la cadouri, eroul negativ al acestei poveşti şi-a făcut singur un „cadou”, care poate să-l ducă în închisoare! Acolo e posibil să se şi trezească la realitate! La data de 21 decembrie, în jurul orei 06:50, polițiștii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care se vor desfășura în prima parte a anului 2025. Cursurile se desfășoară în cadrul Proiectului ECOTECH – integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Sud-Est, co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali din partea AUR, după ce la ultima ședință de plen aleșii au primit la vot o listă enormă cu proiecte pe lista suplimentară. Andreea Medișanu i-a transmis că acele documente ar însemna pentru consilierii locali să aibă timp 100% numai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri
În cursul nopții, pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest s-a acționat și patrulat cu 90 de utilaje și s-au răspândit peste 400 de tone de material antiderapant. Cele mai multe utilaje, 32, au fost pe drumurile naționale din județul Caraș-Severin (video), unde au fost utilizate circa 127 de tone de antiderapant. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vremea rece a scos la lucru utilajele de deszăpezire pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul României/VIDEO
Taxarea imobilelor nerezidenţiale va fi stabiltă la o cotă de 1,7%, au declarat pentru deBanat mai multe surse politice. Respectiv, există o înţelegere în acest sens între USR şi PSD, mai exact între Dominic Fritz şi Alfred Simonis. De altfel, auzind de acest acord, preşedintele PNL Timişoara, Marilen Pirtea, s-a lamentat pe pagina sa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse: s-au înţeles! Proiectul privind noile impozite va fi adoptat cu o cotă de 1,7%
Ultimul meci pe teren propriu din 2024 pentru SCM Timişoara a fost un joc de gală contra campioanei UBR Cluj, care va rămâne ceva timp în memoria suporterilor. Şi asta pentru că trupa viola a fost foarte aproape de o victorie imensă şi o mare surpriză. După cum a început partida, se părea că gruparea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana din Cluj a tremurat până în ultima secundă pentru victorie, în faţa unei Timişoare renăscută în ultimul sfert
Top