Santajisti de oameni de afaceri, prinsi in flagrant

O grupare condusă de un individ condamnat după ce a împuşcat un om în plină stradă a fost destructurată după ce a ameninţat cu moartea un afacerist. Interlopul coordona un grup organizat care acţiona în Caraş-Severin, membrii grupării fiind specializaţi în săvârşirea de infracţiuni de violenţă, şantaj şi cămătărie.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara, împreună cu ofițeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Timişoara, au reuşit să-l prindă pe liderul grupării, Dănuţ Florin Mîndriloiu. Acesta a fost săltat în timp ce primea o parte din suma de 142.000 de euro, pretinsă de la un om de afaceri.

Victima fusese “avertizată” să plătească pe 4 decembrie. Interlopii au tras, atunci, două focuri de armă în portiera maşinii afaceristului, după care i-au lăsat pistolul pe capotă. În timpul anchetei, procurorii DIICOT au descoperit mai multe victime ale rețelei lui Mîndriloiu. Este vorba de oameni de afaceri amenințați să plătească taxe de protecție foarte mari. Membrii grupării sunt cunoscuţi cu antecedente și un comportament violent. Dan Marius Ivănescu şi Dănuţ Florin Mîndriloiu au fost condamnaţi anterior la o pedeapsă de 20 de ani, respectiv șapte ani de  închisoare, pentru omor, comis în loc public, cu arma de foc.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

dan a spus: (decembrie 14th, 2012 at 14:50 )

gramatica asta …….
io zic sa recitesti materialul si sa-l corectezi

 
! a spus: (decembrie 14th, 2012 at 15:00 )

condamnati la ani grei de parnaie iar ei…bine mersi in libertate!
IN CE TARA TRAIM?!!!

 
marin a spus: (decembrie 14th, 2012 at 17:35 )

si cit o sa ia 20 de ani cu”suspendare”

 
@dan a spus: (decembrie 14th, 2012 at 21:00 )

„IO” zic sa fi mai indulgent cu gramatica altora pentru ca „io” cred ca si tu ai lipsit la multe ore de gramatica . Despre cei arestati afirm ca sunt produsul acestei societati corupte si bolnave . Cum sa fie in libertate dupa savarsirea unor crime ? E clar ca si-au reluat …..”activitatea”

 
dan a spus: (decembrie 15th, 2012 at 06:21 )

o prima scjimbare am vazut. mai ai o greseala:
„Interlopii au tras, atunci, două focuri de armă în portiera maşinii afaceristului, după care i-a lăsat pistolul pe capotă. ”
interlopii …. „i-au” lasat …..
iar expresiile mele de tipu’ „io” nu fac parte din categoria greselilor gramaticale 🙂

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și Ștefan Popa Popa's

Robu e pro Popa’s: Artiștii geniali au, câteodată, ieșiri nepotrivite. Oltenilor li se recomandă să fie mai molcomi, ca bănăţenii

După ce i s-a cerut să-i retragă titlul de cetăţean de onoare caricaturistului Ștefan Popa Popa’s pentru că i-a numit pe oltenii veniţi la Timişoara „ciurucuri”, primarul Nicolae Robu îi ia partea artistului. El îi găseşte o explicaţie pentru cele declarate, spunând că artiştii geniali au câteodată ieşiri nepotrivite, iar oltenilor supăraţi le spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu e pro Popa’s: Artiștii geniali au, câteodată, ieșiri nepotrivite. Oltenilor li se recomandă să fie mai molcomi, ca bănăţenii
CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Box pentru viitor! Flavius Biea revine cu o competiție rezervată juniorilor

După ce a organizat, recent, „Noaptea Spartanilor 2”, gală de box profesionist în care a cucerit centura intercontinentală IBA, Flavius Biea îşi mută interesul asupra pugiliştilor amatori. În data de 2 august, promoţia pe care o deţine va organiza la sala „Mircea Albu”, situată pe strada Amforei, prima ediţie a „Cupei Flavius Biea” .Evenimentul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Box pentru viitor! Flavius Biea revine cu o competiție rezervată juniorilor

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT pregătește o vizită la Londra

CCIAT pregăteşte o vizită la Londra

Firmele din Timiş sunt aşteptate să participe la o vizită în Marea Britanie. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește, pentru perioada 18-23 septembrie, o misiune economică la Londra. Va fi organizată o vizită la Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, unde vor avea loc întâlniri cu firme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT pregăteşte o vizită la Londra

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După ce i s-a cerut să-i retragă titlul de cetăţean de onoare caricaturistului Ștefan Popa Popa’s pentru că i-a numit pe oltenii veniţi la Timişoara „ciurucuri”, primarul Nicolae Robu îi ia partea artistului. El îi găseşte o explicaţie pentru cele declarate, spunând că artiştii geniali au câteodată ieşiri nepotrivite, iar oltenilor supăraţi le spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu e pro Popa’s: Artiștii geniali au, câteodată, ieșiri nepotrivite. Oltenilor li se recomandă să fie mai molcomi, ca bănăţenii
După ce a organizat, recent, „Noaptea Spartanilor 2”, gală de box profesionist în care a cucerit centura intercontinentală IBA, Flavius Biea îşi mută interesul asupra pugiliştilor amatori. În data de 2 august, promoţia pe care o deţine va organiza la sala „Mircea Albu”, situată pe strada Amforei, prima ediţie a „Cupei Flavius Biea” .Evenimentul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Box pentru viitor! Flavius Biea revine cu o competiție rezervată juniorilor
Actuala clădire unde îşi desfăşoară activitatea Clinica ORL din cadrul Spitalului Municipal din Timişoara va avea peste patru ani un nou Ambulatoriu de specialitate, după extinderea şi reabilitarea parterului clădirii situate pe Bulevardul Revoluţiei din 1989 din Timişoara. Contractul, în valoare de 10,5 milioane de lei, va duce la ridicarea unei noi clădiri, cu parter...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambulatoriul ORL din Timişoara se va extinde şi va primi aparatură nouă în valoare de zece milioane de lei
Primăria Timişoara a semnat marţi contractul de finanţare pentru ridicarea şi dotarea unei noi grădiniţe. Finanţarea va fi asigurată în cea mai mare parte din bani europeni, prin Programul Operaţional Regional, cu 6,4 milioane de lei, aici urmând să fie create 36 de noi locuri pentru cei mai mici copii din zona Bogdăneştilor. Șantierul urmează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Uniunea Europeană ne dă 1,6 milioane de euro pentru o nouă grădiniţă cu 36 de locuri
Prefectul Eva Andreaş este acuzat de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, că nu ar avea voie să se autosesizeze în ceea ce priveşte poluarea din oraş, produsă de „anumite” societăţi internaţionale. Dacă, de obicei, prefectul, se autosesizează pe diferite teme, declaraţiile lansate în mediul public de Nicolae Robu pe tema poluării din oraş nu au atras atenţia reprezentantului Guvernului României în teritoriu în această problemă, spune edilul-şef.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu, acuzată de primarul Nicolae Robu că îi e frică să facă public numele companiilor care poluează Timişoara
Sistemul pe care societatea Retim vrea să-l introducă în Timişoara pentru ridicarea şi plata deşeurilor menajere, cu trecerea de la numărul de persoane la cantitate, dă naştere la situaţii aberante. Una dintre acestea este legată de modul cum se va împărţi în cadrul unei asociaţii de proprietari, pe apartamente, cantitatea totală de gunoi colectată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu cântarul la gunoi. Cum crede primarul că se va face plata la kilogram a deşeurilor, la bloc: fiecare să declare cât aruncă
Primele şapte tramvaie articulate care vor ajunge la Timişoara au finanţarea din bani europeni asigurată, după ce primarul Nicolae Robu a semnat contractul de finanţare pe Programul Operaţional Regional. Conform acordului parafat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, noile tramvaie vor avea capacitatea de 170 de locuri, fiind tramvaie multiarticulate. Primăria Timişoara are asigurată finanţarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara a semnat contractul de finanţare pentru achiziţia de noi tramvaie din fonduri europene
Top
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com