Peste 30 de standuri au fost amenajate, la acest sfârșit de săptămână, la Iulius Mall, special pentru timișorenii pasionați de antichități și obiecte vintage. Au fost expuse mobilier vechi, ceasuri de mână şi pendulă, tablouri, argintărie şi gablonţuri.
A doua ediţie a Târgului de Antichităţi din acest an a scos din casă o mulțime de curioși. La mare căutare au fost bijuteriile și gablonţurile, astfel că multe doamne și domnișoare nu au plecat de la târg fără să îşi achiziţioneze o brăţărică sau o pereche de cercei. Pentru domni, cele mai atractive au fost ceasurile de mână. Alți vizitatori căutau lucruri anume. „Noi am venit să ne uităm după niște mobilă. Căutăm niște scrinuri și cred că aici o să găsim exact ceea de dorim. Dacă nu, măcar intrăm în legătură cu aceia care se ocupă de mobila veche”, ne-a spus o timișoreancă venită cu soțul ei să prospecteze piața.
Numărul vizitatorilor creşte de la o lună la alta, cererea şi oferta pe acest segment de produse fiind tot mai mare. Târgul a avut expozanţi dinTimişoara, Arad, Reşiţa, Brăila, Oradea, Braşov, Bucureşti, Satu Mare, Târgu Neamţ, Mediaş, Cluj, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Iași, Târgu Mureș sau Baia Mare. Tocmai pentru că tot mai mulți timișoreni caută acest gen de obiecte, organizatorii târgului au decis să organizeze o astfel de manifestare în fiecare lună, în ultimul weekend.
Comentarii prin facebook