Stirile din ziua: 25 martie 2013

Restrictii de circulatie in Ungaria

Restrictii de circulatie in Ungaria

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A. anunţă că, de luni, de la ora 21, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, autorităţile din Ungaria nu mai permit accesul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone prin punctele de trecere a frontierei cu România.

Exista specializarea de chirurgie dento-alveolara

Titlul articolului apare ca un răspuns la întrebarea „E posibil să coste 150 de lei extracția?”. Citind acest mesaj am zâmbit și am încercat să mă gândesc la o întâmplare în care și eu am pus o astfel de întrebare! Mi-au venit în minte toate întâmplarile care s-au terminat cu bine, dar analizându-le după o anumită perioadă de timp mi-am dat seama că tot la fel se puteau încheia prost dacă ar fi existat o coincidență nefastă.

colterm

Facturi mai mici la Colterm, dar si abonati mai putini

Primarul Nicolae Robu a făcut calculele și a ajuns la concluzia că facturile la încălzire sunt reduse față de aceeași perioadă a anului trecut. Asta, pentru că suma încasată de Colterm este mai mică. La fel de adevărat este că, în ultimul an, câteva mii de timișoreni s-au debranșat de la sistemul centralizat.

Meniu ca pe vremea lui Ceausescu, de la Rosenblum pentru juniorii de la Poli: paine cu salam!

Poli are un buget de peste două milioane de euro, dar juniorii clubului beneficiază de un tratament demn de o echipă cu de zece ori mai puțini bani. În ciuda imensului buget, suplimentat de Primăria Timişoara şi CJT, la cererea conducerii, Călin Rosenblum, managerul sportiv al clubului, taie din mâncarea juniorilor.

Rabufnire PSD la adresa fratilor Cristescu

Marea surpriză a alegerilor de la PSD Timișoara (culmea, Sorin Grindeanu anunța dinainte evenimente mai interesante) a fost eșecul rușinos al așa-zisului duet imobiliar format din viceprimarul Traian Stoia și consilierul local Radu Țoancă. Cei doi s-au înscris pentru câte un scaun de vicepreședinte, funcții pe care le dețineau înaintea conferinței.

Cesky Krumlov, o bijuterie pe malurile Valtavei / FOTO

Ne aflăm încă în acea perioadă minunată a anului în care fiecare dintre noi încearcă să-și rupă o zi-două pentru a vizita locuri noi, pline de istorie. Pentru a ieși din tiparul orașelor mari, agenția de turism Ultramarin recomandă o destinație mai puțin cunoscută, dar poate mai fascinantă decât marile metropole: Cesky Krumlov, o adevărată bijuterie pe malurile Vâltavei.

Sorin Grindeanu: „Nu vad foarte multe schimbari la Primaria Timisoara”

Deputatul Sorin Grindeanu nu exclude ca, într-o zi, să vrea scaunul lui Nicolae Robu. Până atunci, vorbeşte despre succesorul său în funcţia de viceprimar, sexagenarul Traian Stoia, şi cum i-a cerut acestuia să nu-şi mai atace aiurea colegii de partid. Grindeanu se mândreşte că e contemporan cu ţărănistul Gheorghe Ciuhand și îl trage voalat de urechi pe colegul său de parlament, Alin Popoviciu, despre care spune că nu prea trece pe la serviciu.

Top