Fostul viceprimar Adrian Orza vrea să îi ajute pe timișoreni să se descurce mai ușor printre legile din România. El pregătește un site care să le arate cetățenilor care le sunt drepturile și obligațiile în domeniul administrației.
Robu: Lucrarile la subpasajul Michelangelo „vor pune putin in dificultate traficul”
Nici măcar vremea rea nu l-a oprit pe primarul Nicolae Robu să facă personal predarea de amplasament către firma CCP, pentru execuţia pasajului Michelangelo. Lucrările efective nu vor începe însă decât peste câteva săptămâni. Însoțit doar de reporterii de televiziuni, liberalul a făcut o vizită de lucru în mai multe locuri, unde, în ciuda lapoviței, toată lumea muncea de zor.
Restrictii pe DN 57, Moravita – Oravita, din cauza gropilor
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara închide circulația pe DN 57, Oravița – Moravița, pentru autovehiculele de transport marfă cu masa totală mai mare de 7,5 tone. Restricţia este instituită din cauza stării dezastruoase a șoselei.
Vali Moldovan vrea functie nationala la PNTCD
Liderul PNȚCD Timiș, Valentin Moldovan, vrea să ajungă vicepreședinte național. El își va depune candidatura la congresul partidului, care va avea loc în 20 aprilie.
Postas jefuit la Timisoara, politistii cauta hotii
Un poştaş a fost jefuit miercuri după-amiază pe strada Garofiţei din Timişoara. Din primele date, se pare că a fost atacat de doi bărbaţi de aproximativ 30 de ani. În ajutorul lui a sărit un trecător, însă amândoi au fost loviţi de agresori care au reușit să fugă cu banii de pensii.
Reabilitarea Liceului „Lenau” incepe in aceasta primavara
Când vremea va deveni mai bună, va începe reabilitarea Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau”. Nicolae Robu a dat „undă verde” încă unui proiect de pe vremea administrației Ciuhandu, anunțând, în plină stradă, încheierea licitației pentru această lucrare, contractată la 700.000 de euro.
Rodica Vlad, trimisa in judecata pentru „afacerile” cu tiganii din Strehaia
Rodica Vlad a fost trimisă în judecată, sub acuzația de constituire și aderare la un grup infracţional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani. Patroana lanţului de farmacii Vlad este colegă de dosar cu alte 22 de persoane, atât oameni de afaceri, cât și țigani din Strehaia.
Baronul Frunzaverde: „Sa fim fericiti daca mai sunt bani de salarii si pensii”
Vicepreședintele PNL, Sorin Frunzăverde, a dezvăluit miercuri care sunt „binefacerile” guvernării USL. Din punctul de vedere al baronului de Caraș-Severin, lucrurile stau rău spre foarte rău. UPDATE: Victor Ponta spune că liberalul este „iresponsabil”.
Timisoara, Light It Up Blue!
Fundația „Pentru Voi” încearcă și anul acesta să le atragă timișorenilor atenția asupra autismului. Reprezentanții organizației participă la acțiunea internațională de conştientizare a autismului „Light It Up Blue!”.
Rosenblum schimba mezelul: nu salam, ci sunca feliata!
Meniul preschimbat de Călin Rosenblum din mâncare caldă în pâine cu salam pentru „piticii” de la centrul de copii şi juniori de la Poli a provocat nemulţumiri la etajul superior al conducerii. Directorul sportiv a explicat însă, fără jenă, că n-a fost vorba de pâine cu salam, ci de… pâine cu șuncă!
Mai e putin si vine Apocalipsa dupa Lorin
Viitorul nu sună deloc bine. Cel puțin nu în viziunea revoluționarului timișorean Lorin Fortuna, care a stabilit, din nou, momentul în care va veni sfârșitul lumii. Vestea rea e că e mai aproape decât vă imaginați. Vestea bună este că unii dintre dumneavoastră vor scăpa.
VinVest se pregateste de aniversarea de zece ani
Vinul e ființă vie. O spun oenologii și au o sumedenie de explicații. Pentru cine știe să „asculte”, vinul povestește cât o viață. Cele mai bune podgorii pun pe piață vinuri superbe pe care specialiștii le numesc, pe bună dreptate, inteligente.
Inscrieri la Atelierul de Micromacrame
Atelierul de MicroMacrame vă așteaptă să „șnuruiți” brățări și cercei din ață și mărgele. Aduceți cu voi doar voie bună! De șnururi, mărgele, forfecuțe, diagrame se ocupă Camelia Minișan. Dacă vreți să participați, nu uitați să vă înscrieți!
„Vremuri de pace”, premiera cu regizor de Oscar
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului cu premiera „Vremuri de pace”, în regia lui Hajdu Szabolcs. Tânărul regizor din Budapesta, deținător al mai multor premii internaționale, nu semnează doar regia, ci este și actor în propria piesă.
„Boala familiei M”, la Sala 2
„Boala familiei M”, unul dintre cele mai bune spectacole ale TNTm, se joacă din nou miercuri seară. Spectacolul suprapune realismul necruțător al tânărului dramaturg Italian Fausto Paravidino universului oniric al regizorului Radu Afrim într-un spectacol fascinant.
Dumnezeu e un mafiot, la TNTm
În seara de Ajun, un om al străzii, alcoolic şi rătăcit pretinde că este Dumnezeu. Pledoaria pe care o face în încercarea de a-şi argumenta convingerea este o radiografie tragică şi comică, ludică şi dureroasă, armonică şi cacofonică a lumii în care trăim. „Dumnezeu e un mafiot”, de Nick Mancuso, e jucat din nou, în…
Nopti cu Isadora
„Nopţi cu Isadora”, a timișoreanului Ion Jurca Rovina, readuce în prezent povestea de dragoste dintre Isadora Duncan şi Serghei Esenin, artişti al căror spirit este deopotrivă atras şi respins de forţa geniului fiecăruia dintre ei. Spectacolul face parte din „maratonul” organizat cu ocazia Zilei Mondiale aTeatrului.
18 milioane de lei pentru apa si canalizare, la Gataia si Ciacova
Aquatim SA a semnat încă un contract de lucrări din cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”. Acesta se referă la orașele Gătaia și Ciacova și are o valoare de 18 milioane de lei, fără TVA.
Intreruperi de curent
Enel a programat miercuri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Barbu Iscovescu nr. 8, orele 9 – 17; Charlottenburg (p), Buzad, Altringen, Bogda, Sintar, Comeat, Barna, orele 9 – 17; Cărpiniș (ferma zootehnică Balaș), orele 12 – 15; Deta (SC Stea Rom, canton CFR, gara CFR), Bulza, Nițchidorf (p), orele 9 – 17.