Traian, dragostea mea! Pardon, Cocos

Așadar, PDL a ales răul cel mai mic, iar Vasile Blaga, senator de Timiș, va conduce partidul în perioada următoare. Cu această ocazie, PDL face un gest care trebuia făcut cu mult timp în urmă, respectiv ieșirea de sub tutela lui Traian Băsescu. Mai mult, a devenit un partid frecventabil, lucru imposibil în cazul în care era condus de Elena Udrea.

Victoria „Buldogului” a avut loc după o dispută crâncenă, în care l-a avut ca adversar pe Băsescu, nu pe Udrea. Și asta, după o săptămână în care nevasta lui Cocoș a monopolizat aproape televiziunile și ziarele, lăudându-se că e virtual câștigătoare, amintind astfel de „victoria” din alegerile prezidențiale din 2009 a lui Mircea Geoană („Mihaela, dragostea mea!”). Ce-i drept, la Udrea e mai greu să-și clameze dragostea, fiindcă oricât ar vrea să-l strige pe Cocoș, tot Traian ar ieși.

Altfel, rar mi-a fost dat să văd la un loc atâta minciună și ipocrizie precum la Convenția PDL. În general venită de la Traian Băsescu și gruparea Udrea. Să faci slogan din schimbare, ori adevărata schimbare înseamnă de fapt ieșirea de sub tutela „Marinarului”, mi se pare mai mult decât ipocrizie. E nesimțire. Să ai numai discursuri triumfaliste vizavi de guvernarea Emil Boc și să nu-ți recunoști nici cea mai mică vină e o totală rupere de realitate.

Băsescu s-a lăudat că a promovat tineri în funcții de miniștri și toți s-au achitat cu brio de misiunea lor. A uitat oare de Ridzi, prietena lui EBA, chiar șefă peste tinerii PDL? Elena Udrea se lăuda că are o credibilitate internă, dar și externă extraordinară. Chiar așa, în fiecare seară joacă șeptică cu președintele Norvegiei. Să acuzi tabăra adversă că are relații cu USL, iar tu, cu Cocoșul din dotare, să fii băgată până peste cap în afaceri mai mult sau mai puțin curate cu PSD-iștii (Vanghelie, Gabriel Oprea etc) e o altă nesimțire. Dar ce vrei de la una care plânge pe umerii săracilor, având pe ea poșete și pantofi de zeci de mii de euro

Despre Băsescu ce să mai spui? Se crede în continuare ctitor al României moderne, mai ceva decât Carol I. Semn că boala lui Ceaușescu (paranoia) a ajuns și pe la el. Ca să nu mai vorbim că se crede alfa și omega al dreptei politice. El, care a distrus PNȚ-CD, a încercat să omoare PNL prin ruperea PLD, iar acum a vrut să dinamiteze și PDL, prin impunerea Elenei Udrea. Cam mult și pentru Băsescu!

Și mai e un lucru bun din ce s-a întâmplat la Convenția PDL și e un aviz pițipoancelor din politică. Respectiv, s-a pus capac parvenitismului politic prin metode familiare mai degrabă show-bizului. Ca să spun așa, fufele care au vrut să aplice modele gen Monica Columbeanu în politică mai trebuie să aștepte la coadă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

nuti a spus: (martie 24th, 2013 at 17:03 )

Ole, ole, nuti nu mai ee!! bravooo!

lenta a spus: (martie 24th, 2013 at 17:05 )

Dovada, dovada (mai copii!!) striga disperata leanta (actuala)!!

cocoselul a spus: (martie 24th, 2013 at 17:09 )

de, a dat ,,haviara grippa” in gainile cocosului, iar oualee au afratoxina care da dureri de dovleaK!! cocosu cu gaina ciupilita, la lupul de mare nevrozat!

ioane si gheorghe a spus: (martie 24th, 2013 at 18:05 )

chestia cu fufele din politica e adevarata dar nu s-a incheiat, cum ziceti dv.

V-ati uitat in noul Parlament? E plin de fufe, amante, fiice, secretare etc. Plin de fufe.

Si in celelalte institutii ale statului e plin de gagicute, fufe, impostoare de tot felul.

Ia luati de exemplu vreo universitate din Timisoara la bani marunti, sa vedeti cate fiice, amante, sotii de stabi, fufe de tot felul exista. Veti fi uluit.

Nu mai zic de primarii sau alt locuri….

lady blagaga a spus: (martie 24th, 2013 at 18:39 )

n-o suport pe udrea dar acolo s-au furat voturi. iar papagalii astia de dreapta sunt victime sigure in fata usl fara base, asta ie sigur!
sper ca monica si preda sa rupa pisica si sa-i ceara raspicat: fute-o dar nu ne-o vârî pe gat!

Paul a spus: (martie 24th, 2013 at 19:53 )

Cu aceasta ocazie pdl reintra in forta in politica si va creste vertiginos odata cu dezlipirea de Basescu

Cristi a spus: (martie 24th, 2013 at 20:12 )

Hopa…Udrea s-a suparat si nu se mai joaca…de ce pierde ea daca e sustinutade base?Daca nici Base si Cocos nu iti mai garanteaza victoria,atunci de ce sa mai faci politica:))):)))

Daniel a spus: (martie 24th, 2013 at 20:28 )

O apreciam pana acum chiar foarte mult pe Udre,dar sa iti jignesti colegii in asda hal,sa ii acuzi de furt…e penibil…sau poate avea nevoie de un motiv pentru a justifica plecarea???

muncitor a spus: (martie 25th, 2013 at 19:41 )

o se suje in continuar la marinar icrele…che numa diasta ii buna ciocanitoarea wudrea.

muncitor a spus: (martie 25th, 2013 at 19:50 )

oare dom’ costafriciuc o fi tras si iel la madame wudrea? desi nu prea cred, ca iel nu prea mai poate si de fapt nu pria o putut nici ‘nainte ca d’aia lo avut de pretin de famelie pe dom’ Popa ( ca stiu pretenii de ce…!?). da’ de dat L’ imbe putia nu-i asa?

micu a spus: (martie 26th, 2013 at 08:36 )

Vulpea, daca nu ajunge la struguri, spune ca sunt acri. Sunteti toti niste frustrati, care va descarcati aici naduful ca n-o puteti atinge pe Udrea, desi toti vi-ati dori-o. Huuo, eunucilor!

micu a spus: (martie 26th, 2013 at 08:37 )

putorilor

micu a spus: (martie 26th, 2013 at 08:40 )

toti aveti loc la curu` lu` blaga, nu trebuie nici macar sa va inghesuiti, la cat e de mare

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.