Incepe haosul in trafic: de luni, Expres 8 nu mai ajunge in Fabric

Timișorenii din zona Căii Șagului, care mergeau la serviciu sau la școală în zona Fabric, vor fi nevoiți, de luni, să plece mai devreme de acasă. Din cauza lucrărilor la Podul Michelangelo, autobuzele Expres 8 nu vor mai ajunge pe strada Pestalozzi și mai departe, capătul de linie fiind Catedrala Mitropolitană. Linia se va numi Expres 33.

RATT reconfigurează, de luni, traseele liniilor de transport urban Expres 7 şi Expres 8, care au fost avizate în Comisia de Circulaţie a Primăriei Timişoara. Astfel, din 8 aprilie, autobuzele care circulă pe linia Expres 7 din zona Freidorf vor avea traseul neschimbat până la Podul Mitropolit Andrei Şaguna, unde vor vira la stânga şi vor opri în staţia de pe pod. Mai departe, autobuzele de pe linia Expres 7 vor circula până la Poşta Mare cu încă o oprire în staţia I.C. Brătianu, unde opresc de obicei troleibuzele de pe linia 19. La întors se păstrează traseul consacrat.

Traseul liniei Expres 8 va suferi mai multe modificări. Din pricina lucrărilor de la Podul Michelangelo, autobuzele de pe linia Expres 8 nu mai pot ajunge până în zona cartierul Fabric. În aceste condiţii, autobuzele se vor îndrepta din Calea Şagului spre centrul oraşului şi vor avea staţii noi la Podul Mitropolit Andrei Şaguna şi la Catedrala Mitropolitană. Denumirea acestui nou traseu va fi Expres 33.

Călătorii din zona Fabric care circulau pe linia Expres 8 vor avea la dispoziţie un traseu nou, denumit linia 22 autobuze. Din vechiul traseu al liniei 8 se păstrează staţiile Apateu, Câmpului, Iosif Vulcan, Baba Dochia, Iepurelui, Liceul Calderon. Autobuzele vor înainta până la fântâna arteziană de pe strada J. H. Pestalozzi, vor vira la dreapta pe Splaiul Nistrului, urmând să intre pe porţiunea traseului nou pe Bulevardul Revoluţiei din 1989 – strada Hector – Bulevardul Take Ionescu – strada Nicu Filipescu şi retur.

Abonamentele emise pe linia Expres 8 până la data de 5 aprilie rămân valabile pe liniile Expres 33 şi Linia 22 autobuze până la expirare. Liniile Expres 2, Expres 3 şi liniile de troleibuz 15, 16 şi 19 nu vor fi afectate de lucrările de la Podul Michelangelo.

Staţii traseu Expres 7: Abator – Fabrica de Zahăr – str. Polonă – str. Răscoala din 1907 – str. C. I. Nottara – str. Podgoriei – Liceul Auto – str. V. Simionescu – str. Păcii – str. Vaslui – Bd. Dâmboviţa – str. Transilvania – Piaţa I. Maniu – Bd. Brâncoveanu – Piaţa Mocioni – Pod Mitropolit Andrei Şaguna – Bd. I.C. Brătianu – Poşta Mare. Staţii noi: Mitropolit Andrei Șaguna şi I.C. Brătianu.

Staţii traseu Expres 33: Pod Calea Şagului – str. Ceferiştilor – str. Islaz – str. Bujorilor – Piaţa Veteranilor – Bd. Dâmboviţa – Bd. C. Brâncoveanu – str. C. Porumbescu – Piaţa Bălcescu – Facultatea de Mecanică – Pod Mitropolit Andrei Şaguna – Catedrala Mitropolitană şi retur.

Staţii traseu Linia 22 autobuze: str. Apateu – str. Levănţica – str. Căprioarei – Uzina de Apă – str. Iosif Vulcan – str. Baba Dochia – str. Iepurelui – Liceul Calderon – Prefectură – str. Hector – Bastion – str. Nicu Filipescu – str. J.H. Pestalozzi şi retur.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.