Arhiva pentru luna: septembrie 2013

Radu Dimeca: „Cornu a transformat CCIAT in propriul SRL”

Radu Dimeca: „Cornu a transformat CCIAT in propriul SRL”

  Lupta pentru şefia Camerei de Comerţ Timiş între actualul preşedinte Georgică Cornu şi vicepreşedintele Radu Dimeca a început cu jumătate de an înainte de alegerile ce sunt programate în primăvara lui 2014. Cornu l-a desfiinţat într-o scrisoare pe liberalul Radu Dimeca, omul care nu a vrut vânzarea mai multor imobile deținute de instituție. Actualul

Cresc cotele fotbalistilor de la Poli. Juniorul Barbut valoreaza jumatate de milion de euro

Cotele fotbaliştilor de la Poli Timişoara au crescut simţitor în ultimele luni. Alin Şeroni, Răzvan Trandu, Cristian Bărbuţ sau Szabolcs Szekely erau jucători fără cotă până acum câteva luni. Datele problemei s-au schimbat radical după numai şase etape petrecute de Poli în primul eşalon, după ce formaţia timişoreană a reuşit câteva jocuri bune în Liga

Jordan Glynn se intoarce la BC Timba Timisoara

După un sezon excelent reuşit la BC Timba Timişoara, Jordan Glynn revine în lotul Urşilor. Conducerea clubului timişorean a finalizat discuţiile cu jucătorul american, urmând ca de joi acesta să se prezinte sub comanda antrenorului Bogdan Murărescu. În primul său an în culorile galben-negre, Glynn a avut o medie de 11.5 puncte pe meci si

Basescu la masa cu „boul” Popoviciu si „nimeni” Falca

Așa cum se știe, duminică, președintele Traian Băsescu a participat la sărbătorea națională de la Țebea, închinată comemorării lui Avram Iancu. Ocazie cu care și-a încasat o porție zdravănă de huiduieli și înjurături. Ce-i drept, a fost recompensat și cu aplauze, strângeri de mână și chiar pupături. De acestea din urmă s-a bucurat mai ales

Dr. Bogdan Fondrea: „Un stomatolog bun este un om responsabil, corect si in continua perfectionare”

Totul a început cu o scurtă oprire în Timișoara, în drumul lui spre străinătate. Aceasta avea să se dovedească, ulterior, primul popas din calea destinului lui Bogdan Fondrea. I-a plăcut orașul, i-au placut timișorenii și a simțit că destinația lui se afla chiar la acest „popas”. De aici a pornit povestea Dental Design, una dintre cele mai mari clinici de stomatologie din vestul României.

Din Mica Viena la Viena / FOTO

Atât de aproape de vestul României se află unul dintre oraşele cu cel mai înalt nivel de viaţă din lume şi totodată cu una din cele mai mari bogăţii arhitecturale atât în muzee, cât şi pe străzi: Viena. Capitala Austriei este una dintre destinaţiile obligatorii pentru oricine este pasionat de frumuseţea vizuală şi sufletească.

92% dintre prietenii virtuali ai lui Robu impotriva proiectului Rosia Montana

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu a iniţiat recent un sondaj pe Facebook în cadrului grupului „Împreună pentru Timişoara”. În sondaj liberalul îşi întreabă prietenii virtuali dacă sunt pentru sau împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. După 550 de voturi, edilul s-a oprit. Sondajul nu mai merita continuat. 92% dintre prieteni au votat împotriva proiectului Roşia

30 de scoli incep noul an scolar fara autorizatie de functionare

Clopoţelul va suna în această dimineață pentru prima dată în acest nou an școlar. An școlar care începe cu deja obișnuitele deficiențe,  nu mai puțin de 30 de unităţi de învăţământ din judeșul Timiș neavând autorizaţie de funcţionare. Şcolile şi grădiniţele își deschid azi porţile pentru noul an şcolar. Părinţii chiar pe ultima sută de

Timisorenii, din nou in strada impotriva Proiectului Rosia Montana

Piaţa Victoriei a fost scena unui nou protest al timişorenilor împotriva controversatei exploatării miniere de la Roşia Montană. Câteva sute de timişoreni au ieşit, pentru a treia duminică la rând, în centrul Timişoarei. Protestul extrem de gălăgios s-a mutat după o oră în Piaţa Unirii. Primăria Timișoara a eliberat o autorizație pentru mitinguri, care este

„Artele” si „Tehnicul” incep anul scolar in actualele locatii

Primarul Nicolae Robu le va face plângere penală profesorilor care au împiedicat mutarea Colegiului Tehnic de Vest la Şcoala Gnerală nr. 9. După ce s-a întors de la Şcola Generală nr. 12, primarul Nicolae Robu i-a adunat pe reprezentanţii şi profesorii Colegiului Tehnic la încă o dicuţie. Edilul le-a spus profesorilor că va depune plângere

Robu garanteaza ca maidanezii vor fi omorati cu blandete

Primarul Timişoarei Nicolae Robu susţine că la Timişoara niciun câine nu va fi eutanasiat iresponsabil. El le transmite iubitorilor de animale că va da dispoziţii ferme ca eutanasierea să fie făcută fără cruzime. „Nu ne dorim o intervenţie crudă asupra câinilor, dar problema trebuie rezolvată. Trebuie să acţionăm în noul cadru legislativ. Nu mai putem

Un senator de Timis a incercat sa-l pocaiasca pe Gigi Becali in puscarie. Vezi ce a patit

Întâlnire de gradul III între Gigi Becali şi senatorul PP-DD de Timiş, Ioan Iovescu, la Penitenciarul Jilava. Trecut de puțin timp la credința baptistă, Iovescu l-a vizitat în închisoare pe Becali. încercând să-l aducă pe “calea cea dreaptă”, respective să-l convertească la religia sa. A dus cu el mai multe cărţi neoprotestante şi i-a vorbit

Noua Ripensia, o treaba bine facuta

Probabil că astăzi nu e mare chichirez să bați UTA. O echipă ce încă mai trăiește din memoria campionatelor câștigate în urmă cu jumătate de secol, cu un patron cu meclă de pokerist, cu o situație financiară în pragul insolvenței și cu o etichetă juridică ce aduce mai degrabă aminte de Salonta ori Fortuna Covaci. Asta este UTA astăzi, cea care a fost umilită cu un sec 3-0 de un alt nume de legendă, Ripensia Timișoara.

Pe Stoia il ia cu ameteala din cauza bazelor sportive

Primăria are 60 de hectare de teren de-a lungul malurilor Begăi şi pe bd. Liviu Rebreanu, pe care se găsesc baze sportive aflate în administrarea unor sindicate. Majoritatea clădirilor ridicate pe terenurile municipalității nu au autorizaţie de construcţie, proprietarii bazelor nu plătesc nimic către PMT, iar prejudiciul ar fi imens.

Ca la amatori: Codrea a lasat Politehnica in plin campionat, preferand sa plece in concediu!

Nu mică le-a fost mirarea suporterilor timişoreni care au asistat la jocul dintre Politehnica Timişoara şi Pobeda Dudeştii Vechi, când au văzut că de pe banca tehnică lipseşte antrenorul Paul Codrea. Pe parcursul jocului suporterii au vehiculat mai multe motive legate de absenţa antrenorului Paul Codrea de pe banca tehnică. Cel mai tare au fost

Robu la Colegiul Tehnic: „Nu ne putem intelege, sunt total irationali” // UPDATE: „Atitudinea lor e de tip mineriada”

Luni începe noul an şcolar, dar scandalul la Colegiul Tehnic de Vest continuă. Reprezentanţii primăriei încearcă pentru a doua zi consecutiv să scoată din clădire mobilierul pentru a face loc Liceului de Arte Plastice. Angajaţii de la Retim au parcat sâmbătă dimineața două camioane în spatele colegiului şi aşteaptă să ridice mobila. În momentul de

Top