Probabil că astăzi nu e mare chichirez să bați UTA. O echipă ce încă mai trăiește din memoria campionatelor câștigate în urmă cu jumătate de secol, cu un patron cu meclă de pokerist, cu o situație financiară în pragul insolvenței și cu o etichetă juridică ce aduce mai degrabă aminte de Salonta ori Fortuna Covaci. Asta este UTA astăzi, cea care a fost umilită cu un sec 3-0 de un alt nume de legendă, Ripensia Timișoara. Cu toată degringolada din tabăra arădeană, diferența de trei divizii între competitoarele întâlnite într-o fază înaintată a Cupei României face ca meritul echipei timișorene să fie incontestabil. Jocul dezinvolt și plăcut ochiului al celor de la Ripensia, performanța de a umili o divizionară B ridică fireasca întrebare dacă proiectul demarat de cei doi Radu, Ienovan si Suciu, nu a luat-o cumva prea de jos.
Chiar dacă istorica multicampioană timișoreană are în comun cu noua Ripi doar arena Electrica, fiind foarte greu să legi o continuitate patrimonială cu ce se întâmpla în acele vremuri, galben-roșiii de lângă Gara Mică au reușit să atragă atenția și simpatia timișoreanului pasionat de fotbal. Ceea ce nu e puțin lucru, pe fondul unei polemici artificiale și nesănătoase pe simbolurile fostei Poli. Au luat-o de jos, din liga a VI-a, au promovat din primul an pe criterii sportive, iar Cupa României le-a fost o trambulină de imagine formidabilă, însă cel mai important lucru în cazul noii Ripi este organizarea clubului.
Urmărind lucrurile de departe, rânduiala din spatele echipei Ripensia pare ireproșabilă pentru nivelul competiției în care se află. Susținere în sistem socios în creștere, finanțare printr-o importantă paletă de sponsori (cel principal fiind suficient de puternic încât ar putea susține echipa chiar și în prima ligă) dă proiectului Ripensia o notă de seriozitate superioară alternativelor derulate în fotbalul timișorean. Dacă mai adaugăm eleganta și aristocratica susținere umană, recrutată din rândul celor ce profesional au oferit și încă mai oferă ceva Timișoarei, putem deja miza pe un viitor imediat frumos celor de la Ripensia.
Poate că imaginația mi-ar fi prea bogată dacă mi-aș închipui o Ripensia și-o Poli jucând alternativ weekendurile pe o nouă arenă a Timișoarei, în prima ligă, rivalizând la titlu sau pentru o calificare europeană. Nu încurajez în niciun fel abandonarea lui Poli și îmbrățișarea unei noi echipe, fie ea și cu nume de rezonanță istorică. E suficientă dezbinare în jurul ideii de Poli, ca energiile tifoseriei să fie distrase spre alte protecte. Însă, la un moment dat, fiecare își va avea propriul consumator de fotbal, fiind de așteptat totuși ca, după reașezarea simpatiilor, niciuna dintre echipe să nu mai umple un stadion de 30.000 de locuri.
Va reuși Timișoara să țină două echipe la nivel superior? După cum arată acum mediul de afaceri și apetența bănățeanului pentru investițiile în fotbal, mai degrabă nu. Nici exemplele altor mari centre fotbalistice, chiar Bucureștiul, nu mai arată așa ceva. Totuși, sper ca Ripensia să meargă cât mai mult alături de Poli, oricare dintre Poli. Și faptul că a pornit la drum cu suport exclusiv privat, fără dependențe politice și administrativ locale, nu face decât să-i sporească șansele la reușită.
Comentarii prin facebook