Doi morti, intr-un accident petrecut langa Calacea

Accident mortal în apropierea localității timișene Călacea. Doi tineri au murit, iar un adolescent e în stare gravă la spital. Martorii spun că de vină pentru producerea tragediei a fost viteza. În plus, bărbatul aflat la volan nu avea permis de conducere.

accident

Un tânăr de 24 de ani, aflat la volan, și o femeie de 27 ani, care era pe scaunul din dreapta șoferului, au murit pe loc în urma impactului, iar pasagerul din spate, un băiat de 16 ani, a ajuns la spital. Din primele investigații se pare că șoferul a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și s-a oprit într-un stâlp. În urma impactului, mașina s-a răsturnat, iar stâlpul a căzut peste autoturism, zdrobindu-i pe cei doi tineri de pe scaunele din față. La accident au intervenit pompierii militari de la descarcerare, pentru a scoate victimele din mașină. Băiatul de 16 ani este conștient și a fost transportat la spital la Timișoara. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului. Martorii spun că de vină ar fi fost viteza, dar polițiștii au descoperit că șoferul nu avea carnet de conducere. Mai mult, mașina nu era înscrisă în circulație și avea numere de înmatriculare false.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

teo musante a spus: (decembrie 13th, 2013 at 11:01 )

Inconstienti ! Sa fie o lectie de viata ptr baiatul de 16 ani .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Detergenți, hârtie igienică sau produse biocide, de aproape cinci milioane de lei. Agenția de Achiziții Publice Timișoara iese la cumpărături

SRL-ul înființat de Primăria Timișoara caută furnizori pentru produse de igienă și curățenie. Firma a lansat pe SEAP licitația pentru ”Achiziția în sistem centralizat de produse de îngrijire și curățare a clădirilor/facilităților, inclusiv articole igienico-sanitare din hârtie MC-3”. Suma alocată este între 3,9 și 4,7 milioane de lei. Achiziția e împărțită pe două loturi: Lot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Detergenți, hârtie igienică sau produse biocide, de aproape cinci milioane de lei. Agenția de Achiziții Publice Timișoara iese la cumpărături
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Distracție pe patine 29 noiembrie - 11 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Spectacol ofensiv! SCM Politehnica a depășit suta în meciul cu Brașovul

Prim-divizionara de baschet SCM Politehnica Timișoara a obținut un succes spectaculos și important în fața unei vecine de clasament, CSM Corona Brașov, 107-94, iar acum cele două combatante au aceeași linie de clasament, 6 victorii, 6 înfrângeri. Meciul a început direct, fără tatonare, cu execuții precise și spectaculoase, bineînțeles cu un plus pentru bănățeni care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol ofensiv! SCM Politehnica a depășit suta în meciul cu Brașovul
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Socio Claus a fost și în acest an la Universitatea de Vest Timișoara

Pentru al optulea an consecutiv,  Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială și studenții voluntari din cadrul Universității de Vest din Timișoara și-au unit eforturile și au invitat comunitatea academică și publicul larg la „Socio Claus”, campania lunii decembrie la UVT, prin care sunt promovate incluziunea, solidaritatea, acceptarea, empatia și susținerea față de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Socio Claus a fost și în acest an la Universitatea de Vest Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

ANAF

ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an

Astfel, programul calendaristic pentru efectuarea principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2025 prin unităţile trezoreriei statului va fi unul special. Iată care este calendarul operațiunilor Operaţiuni în numerar 1. Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituţiilor publice deschise la unităţile Trezoreriei Statului. Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Căminul Cultural din Pișchia a găzduit prima ediție a Festivalului de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”, dedicat valorilor culturale bănățene și memoriei scriitorului Ionel Iacob-Bencei, marcând un debut pentru un proiect cultural care își propune să devină tradiție. Evenimentul a atras un public numeros, care a umplut sala până la refuz. Festivalul a fost inițiat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Pișchia a fost prima ediție Festivalul de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”
Pentru al optulea an consecutiv,  Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială și studenții voluntari din cadrul Universității de Vest din Timișoara și-au unit eforturile și au invitat comunitatea academică și publicul larg la „Socio Claus”, campania lunii decembrie la UVT, prin care sunt promovate incluziunea, solidaritatea, acceptarea, empatia și susținerea față de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Socio Claus a fost și în acest an la Universitatea de Vest Timișoara
SRL-ul înființat de Primăria Timișoara caută furnizori pentru produse de igienă și curățenie. Firma a lansat pe SEAP licitația pentru ”Achiziția în sistem centralizat de produse de îngrijire și curățare a clădirilor/facilităților, inclusiv articole igienico-sanitare din hârtie MC-3”. Suma alocată este între 3,9 și 4,7 milioane de lei. Achiziția e împărțită pe două loturi: Lot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Detergenți, hârtie igienică sau produse biocide, de aproape cinci milioane de lei. Agenția de Achiziții Publice Timișoara iese la cumpărături
Duminică dimineața la ora 10, un telefon la 112 anunța un eveniment rutier nefericit în localitatea Ictar Budinț, astfel că ISU Banat a reacționat imediat. În accidentul rutier sunt implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. Dintre acestea, două victime au rămas încarcerate. Toate persoanele implicate sunt conștiente, cooperante. La locul evenimentului intervin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav la Ictar Budinț! Trei victime, două persoane încarcerate
Într-un ritm de viață tot mai alert, în care timpul, atenția și resursele pentru copii par adesea insuficiente, există inițiative care aleg să pună copilăria pe primul loc. Asociația Piticii Monei este una dintre acele organizații care demonstrează că educația poate fi construită cu răbdare, consecvență și multă implicare comunitară. Aici, copiii nu sunt doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Piticii Monei – un loc unde copilăria este respectată, iar educația devine o experiență vie
Prim-divizionara de baschet SCM Politehnica Timișoara a obținut un succes spectaculos și important în fața unei vecine de clasament, CSM Corona Brașov, 107-94, iar acum cele două combatante au aceeași linie de clasament, 6 victorii, 6 înfrângeri. Meciul a început direct, fără tatonare, cu execuții precise și spectaculoase, bineînțeles cu un plus pentru bănățeni care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol ofensiv! SCM Politehnica a depășit suta în meciul cu Brașovul
Un număr de 11 noi arbori au fost plantați pe malul Begăi, pe Aleea Libertății, de lângă Podul Decebal, fiecare în memoria unui revoluționar. Este al doilea an când se desfășoară un astfel de eveniment, organizat de Primăria Timişoara şi SC Horticultura. Au participat viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, precum și revoluționari și cetățeni de onoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Aleea Libertății au fost plantați 11 noi arbori, dedicați revoluționarilor timișoreni/FOTO
  Cupa României vine în Banat! Acolo unde îi este și locul! După patru eșecuri în acest 2025 în fața echipei din Baia Mare, una în finala campionatului, iată că a venit și izbăvirea, într-o dată simbol pentru Timișoara, 20 decembrie! A fost 18-11 pentru gruparea bănățeană, care câștigă trofeul pentru a șasea oară, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 6, vine Cupa! SCM USV Timișoara se răzbună în ultimul meci al sezonului pe CSM Baia Mare
Carambol cu opt vehicule implicate pe A1, km 470, Iosifalău, sensul Timişoara – Lugoj. Se circulă pe benzile 1 și 2. Vehiculele avariate se află pe banda de urgență. „În urma evenimentului, traficul rutier se desfășoară cu dificultate, fiind formată o coloană de aproximativ 4 kilometri. Polițiștii recomandă conducătorilor auto să păstreze o distanță corespunzătoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Carambol pe A1! Opt mașini implicate, din fericire, fără victime
Astfel, programul calendaristic pentru efectuarea principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2025 prin unităţile trezoreriei statului va fi unul special. Iată care este calendarul operațiunilor Operaţiuni în numerar 1. Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituţiilor publice deschise la unităţile Trezoreriei Statului. Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.