Gratis cu RATT-ul pana pe 15 ianuarie, dar hotararea e greu de pus in practica

Domiciliu în Timișoara și venit sub 2.000 de lei. Acestea sunt condițiile prevăzute în hotărârea votată de consiliul local, la propunerea primarului Nicolae Robu, pentru ca timișorenii să beneficieze de gratuitate pe RATT până pe 15 ianuarie 2014. Cum va fi pusă în practică soluția prin care se vor verifica veniturile, propusă de inițiatorii proiectului, rămâne însă de văzut.

ratt

Inițial, Nicolae Robu ar fi vrut să asigure gratuitatea printr-o dispoziție de primar, dar, din punct de vedere juridic, acest lucru nu era posibil. S-a ajuns astfel la o hotărâre de consiliu local care e greu de spus cum va fi pusă în practică. „Gratuitate la costul abonamentelor cetățenilor români cu domiciliul stabil sau reședința în Municipiul Timișoara care au venit lunar sub 2.000 lei. Gratuitatea se acordă pe bază de card eliberat de la chioșcurile RATT pe baza buletinului de identitate sau a cărții de identitate în original“, scrie în proiectul care a trecut cu 23 voturi din cele 24 valabil exprimate.

Veniturile vor fi dovedite prin… baza de date pe care Finanțele o vor pune la dispoziția municipalității. Teoretic, grație acesteia, sistemul va ști dacă un solicitant de gratuitate la RATT se încadrează sau nu în criteriile stabilite de municipalitate. Practic, Finanțele nu prea au cum să furnizeze aceste informații, atâta vreme cât în fișele fiscale sunt trecute doar salariile nete, iar salariul de încadrare îl știu doar angajatorii și, în plus, timpul este foarte scurt. „Nu se vor face publice salariile, dar se va accesa baza de date și se va vedea dacă se pot valida sau nu cardurile. Pe baza CNP-urilor”, a spus însă Nicolae Robu. Cum și în ce formulă va putea fi accesată baza de date a Finanțelor nu se știe.

Suma estimată care urmează să fie plătită către RATT, în schimbul călătoriilor gratuite, este 3,2 milioane de lei, dar, pentru că urmează să fie achitate și cardurile suplimentare care vor fi emise, ea urmează să fie stabilită ulterior. „Propunerea se adresează acestei clase de cetățeni cu venituri mici, pentru că 2.000 de lei brut nu e o sumă mare. Subvenția nu este pentru RATT, ci pentru cetățeni. Noi vom plăti de la buget contravaloarea serviciului prestat, în numele lor”, a spus Nicolae Robu. Conform reprezentanților RATT, nu vor fi probleme cu suplimentarea numărului de autobuze și troleibuze scoase pe traseu, existând însă „probleme de mentenanță” în materie de tramvaie. Primarul a mai spus că măsura este „socialo-popularo-liberală” și este nevoie de o lună-pilot. „Cred că merită un experiment”, a conchis primarul. Locurile unde vor fi eliberate aceste carduri de gratuitate urmează să fie comunicate ulterior.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

rimel a spus: (decembrie 10th, 2013 at 16:46 )

ma bucur ca pot sa merg pe gratis cu tramvaiele. multumesc, domnu primar. as vrea sa nu platesc apa calda, daca se poate. si curentul. as vrea gratis si gazul. in sfarsit putem gandi despre un primar cu gandire liberala. asta e liberalism adevarat iar tovarasul robu stie cum sta treaba cu asta. se pare ca primarul nostru vrea un model detroit, orasul ala din america ce a falimentat. dar mai conteaza, daca mergem pe gratis cu tramvaiu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.